Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Doi antreprenori vor să ducă brandul de ciocolată bean to bar Livstory din Braşov peste hotare. „Răspunsul de până acum a fost mai mult decât încurajator“

29.04.2025, 00:06 Autor: Mădălina Dediu Panaete

Brandul de ciocolată Livstory, un pionier în domeniul ciocolatei bean to bar pe plan local, a început să prindă contur încă din 2021, fiind fondat de familia Enache, însă anul trecut Alina şi Radu Comănescu au preluat frâiele businessului şi vor să îl ducă mai departe, inclusiv pe plan internaţional. 

„În planul nostru de viitor face parte şi extinderea europeană, de aceea am mers la CHOCOA Amsterdam  (unul dintre cele mai mari târguri internaţionale de ciocolată din lume), pentru a vedea, a cunoaşte reacţia oamenilor în pieţe mult mai dezvoltate decât a noastră, precum Olanda, Anglia, Germania, Italia, unde acest segment a început să se dezvolte încă din anii ’90. Iar răspunsul a fost mai mult decât încurajator şi am intrat în contact cu distribuitori atât din Italia, cât şi din Spania şi Olanda şi Germania”, a povestit Radu în cadrul emisiunii ZF Afaceri de la Zero, un proiect susţinit de Banca Transilvania. 

Bineînţeles, lucrurile nu se petrec peste noapte, spun antreprenorii, însă au făcut deja o livrare către un distribuitor din Italia şi sunt încrezători că produsul lor va avea succes.  

Radu Comănescu

„Produsele noastre pot avea şi vor avea succes în afara ţării, asta mergând mână mână obligatoriu cu dezvoltarea pe piaţa locală”, a adăugat Radu. 

Cei doi antreprenori căutau să pornească o afacere în Măgura, judeţul Braşov, dar atunci când erau pe punctul de a porni construcţia unui proiect în zonă, au auzit de faptul că se vinde fabrica de ciocolată Livstory.

„Am fost cumva ghidaţi de intuiţia personală, ca atunci când intri într-o locaţie şi ştii că acolo e drumul tău şi acolo este locul tău din acel moment. Şi evident, intuiţia a fost urmată şi de o analiză a sectorului”, a punctat Alina. Livstory produce o gamă variată de ciocolată artizanală (în prezent avem 15 sortimente diferite de tablete): de la ciocolată albă cu fructe naturale, organice, liofilizate, până la variante de ciocolată neagră cu lapte, în diverse combinaţii de arome şi gusturi – tablete cu 70-80% cacao şi chiar tablete cu un conţinut de 100% cacao.

„Ne adresăm partenerilor care apreciază produsele premium, gourmet, artizanale, care rezonează cu viziunea Livstory şi îşi doresc o experienţă care îmbină toate simţurile. Avem în prezent în jur de 30 de locaţii fizice partenere”, a adăugat Alina. De altfel, Livstory a primit până acum mai multe premii Internaţionale obţinute la Internaţional Chocolate Awards, dar a participat şi la unul dintre cele mai mari târguri internaţionale de ciocolată din lume: CHOCOA (Amsterdam). Mai departe, cei doi antreprenori lucrează la o nouă versiune a site-ului, unde vor pune şi mai mult amprenta personală, dar vor şi să diversifice gama de produse, atât în ceea ce priveşte sortimentaţia de arome de tablete, dar şi introducerea unor noi produse (nibs, boabe de cacao prăjite, ciocolata caldă etc.)

„Pregătim un «refresh» de brand şi ambalaj, pe care sperăm să îl lansăm în toamnă. De asemenea, avem în plan modernizarea echipamentelor, pentru a eficientiza producţia”, a mai spus Alina.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

⇔ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

⇔ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania