♦ Green Room plant studio a pornit cu un magazin online la finalul anului 2020, iar apoi businessul s-a extins şi în zona amenajărilor de spaţii cu plante verzi.
Marta Kassay şi fiica ei Emese Kassay îndrăgesc plantele de foarte multă vreme, însă perioada lockdown-ului a venit cu o necesitate şi mai mare de conectare cu natura. Aşa a pornit Green Room plant studio, o afacere care comercializează în mediul online plante verzi, dar oferă şi servicii de amenajare a spaţiilor, atât private, cât şi în zona de evenimente.
„Simţeam că este o lipsă de plante deosebite pentru colecţionari. Existau doar nişte schimburi pe grupuri online şi noi am încercat să venim şi spre această nişă. Am primit sprijin în special de la familie şi prieteni (...), iar încet-încet am mers şi către zona de servicii”, a povestit Marta Kassay în cadrul emisiunii ZF Afaceri de la Zero. Practic, oaza Green Room se ocupă atât de comercializarea de plante prin intermediul magazinului online, cât şi al platformei Iarmaroc, precum şi de servicii ca închirierea de plante pentru evenimente, dar şi amenajarea de spaţii de birouri sau apartamente. În plus, antreprenoarele organizează şi workshopuri.
„Portofoliul nostru de plante este foarte dinamic, ceea ce reflectă că nu ne place monotonia, dar avem şi plante pentru începători de exemplu, pentru care îngrijirea nu necesită abilităţi de specialist, însă avem şi plante foarte rare pentru colecţionari. Încercăm puţin din toate”. Marta spune că pentru o astfel de afacere ai nevoie în primul rând de dedicare. Cele două antreprenoare au două sere unde depozitează plantele şi le îngrijesc. Vara este o perioadă foarte încărcată pentru cele două antreprenoare, astfel că au evenimente unde amenajează spaţiile sau festivaluri şi chiar nunţi şi chiar mai multe astfel de evenimente în aceeaşi săptămână.
În plus, Marta şi Emese duc dragostea pentru natură şi în zona sustenabilă astfel că de exemplu când livrează plantele încearcă să folosească materiale care se pot recicla, iar la evenimente încearcă să reducă amprenta de carbon.
„Există şi la noi flori minunate, nu trebuie neapărat ca o nuntă să fie frumoasă doar cu flori exotice. Avem şi aici o grămadă de minunăţii, doar trebuie să mergem pe câmp sau se întâmplă să mai mergem la câte o bunicuţă şi să cumpărăm de la ea florile care le are pentru anumite nunţi”.
Mai departe, Marta şi Emese vor să deschidă propriul showroom în care să se întâlnească cu clienţii, dar vor şi să crească nivelul de conştientizare al importanţei plantelor atât la interior cât şi la exterior.
ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.
♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE