Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Elisa Ivanov a deschis magazinul online Aventurile lui Vladimir cu 1.500 de euro şi vrea să deschidă şi un magazin fizic în Cluj-Napoca

12.01.2023, 00:06 Autor: Mădălina Dediu Panaete

Aventurile lui Vladimir, magazin online cu jocuri şi jucării, are o cifră de afaceri de circa 100.000 de euro pe an.

Vladimir, băieţelul Elisei Ivanov, a fost sursa de inspiraţie atunci când tânăra mămică a decis să meargă pe drumul antreprenoriatului şi să deschidă un magazin online cu jocuri şi jucării. Era începutul anului 2021 atunci când Aventurile lui Vladimir, aşa cum se numeşte magazinul online, prindea aripi şi se lansa, în încercarea de a fi furnizor de jocuri, cărţi şi jucării pentru copii.

„Am deschis magazinul online din nevoia de a găsi jucării cât mai calitative, educative, dar care să îl şi atragă în acelaşi timp pe Vladimir, dar şi din nevoia de a-l învăţa limba germană, pentru că nu găseam cărţi în limba germană pentru copii”, povesteşte Elisa, care adaugă faptul că în martie 2021 a pornit la drum în acest domeniu.

La început, micul Vladimir era prezent atunci când antreprenoarea livra colete în Cluj-Napoca, iar mai apoi a început să ajute la ambalare şi la etichetare. Elisa povesteşte că începutul a fost greu, că putea număra pe degetele de la mâini câţi oameni aveau încredere în ea şi în ceea ce urmează să facă, însă treptat micul business s-a dezvoltat.

„Am început cu două branduri din Germania, cu jucării din lemn. Fiind vorbitoare de limbă germană, am zis că îmi va fi uşor să comunic cu ei şi le-am scris direct şi le-am propus o colaborare business to business, iar mai apoi am scris către toate editurile de cărţi pentru copii din Germania. A fost greu pentru că nu toată lumea îşi doreşte să colaboreze cu noi sau pur şi simplu am primit răspunsuri de genul «nu suntem interesaţi să vindem pe piaţa din România»”. Acum, Aventurile lui Vladimir comercializează o gamă largă de produse, de la jucării din lemn, jocuri de societate până la cărţi şi articole pentru aniversări.

„În topul celor mai vândute produse sunt plăcile magnetice, Connetix Tiles, un brand pe care l-am adus în România şi pe care l-am promovat foarte mult. Plăcile acestea magnetice sunt nişte jucării cu final deschis, foarte rezistente şi care provoacă foarte mult creativitatea copiilor, dar şi a noastră, a adulţilor. Pentru că aceste jucării nici nu au o limită de vârstă”, mai spune antreprenoarea.

Majoritatea clienţilor magazinului Aventurile lui Vladimir sunt acum din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, dar primeşte cereri din toată ţara, chiar şi din străinătate, de la români plecaţi în străinătate sau chiar de la străini care nu au anumite produse şi pe care le-au găsit pe Aventurile lui Vladimir. Cifra de afaceri a magazinlui online a ajuns la circa 100.000 de euro, investiţia iniţială fiind de 1.500 de euro.

„Un plan ar fi să deschidem şi un magazin fizic. Sperăm să reuşim anul acesta, pentru că vedem această nevoie şi este următorul pas, deşi toată lumea fuge către online. Noi acum dorim să mergem către către oameni, către clienţi, să avem mai mult contact direct cu cu ei”.

 


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

⇔ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

⇔ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

 

 

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania