Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. În ce afacere vor să investească doi corporatişti împreună cu rudele jumătate de milion de euro şi de unde le-a venit ideea

29.05.2022, 09:00 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Doisprezece ani în care ea şi familia ei au căpătat experienţă în lucratul cu textile i-au dat curaj Oanei Opriş să valorifice acest timp într-un business pe care îl împarte cu soţul şi cumnaţii ei. Genuin, un mic atelier de aşternuturi din in pentru adulţi şi copii, a început să funcţioneze la finalul anului 2021 în Braşov, însă planul este să depăşească oricât de mult se poate graniţele ţării.

Am pus în business tot ce am strâns în anii noştri de corporaţie. Eu am lucrat aproape zece ani în Colliers (firmă de consultanţă imobiliară – n. red.) şi apoi am trecut în educaţie, la The Entrepreneurship Academy, unde mă ocup de dezvoltare de programe antreprenoriale – aşa m-a prins şi microbul. Soţul meu, Lucian, lucrează în Colliers în continuare, iar cumnaţii, Nicolae şi Cristina Mihai, sunt antreprenori mici în Braşov, având un atelier pentru perdele şi draperii”, povesteşte Oana Opriş. Genuin a făcut ca portofoliul să se extindă şi cu accesorii pentru bucătărie, aşternuturi brodate şi accesorii de plajă. Ideea de a se implica în acest tip de afacere i-a venit Oanei când, proaspătă mamă fiind, a căutat materiale prietenoase cu pielea bebeluşului, dar şi cu mediul. A descoperit astfel inul şi a comandat din mai multe ţări câteva aşternuturi ca să vadă cum se comportă.

S-a îndrăgostit repede de acest material, deoarece absorbea umezeala, capul bebeluşului rămânea uscat, iar peste noapte păstra o temperatura constantă. „Vorbind despre asta cu cumnaţii mei, care deja lucrau cu textile de peste 12 ani, ne-am entuziasmat la gândul că am putea aduce asta în România, în special pentru că una dintre bunici şi una dintre străbunici lucraseră cu mult timp în urmă la recoltarea plantei de in în zona Oradei, când încă exista producţie şi procesare de in şi cânepă. Ne-am simţit mai legaţi (de această idee – n. red.) şi, cum încă aveam nişte ştergare vechi care au rezistat în timp, ne-am dat seama că inul este o alegere sustenabilă, de care ne simţim conectaţi.”

O investiţie de 60.000 de euro a dat imboldul necesar pentru dezvoltarea Genuin, la care lucrează acum patru croitorese – unele part-time, altele full-time. „Pentru 2022, plănuim să intrăm în două magazine fizice cu o parte dintre produse. Suntem deja în procesul de semnare a contractelor. De asemenea, ne propunem, în termeni de vânzări, să ajungem, până la sfârşitul anului, la trei luni consecutive de vânzări de 10.000 de euro.” În ceea ce priveşte producţia, Oana Opriş şi partenerii ei sunt pe cale să atragă fonduri de 500.000 de euro pentru echipamente tehnologice care să eficientizeze activitatea croitoreselor, precum şi pentru echipamente de brodat, care vor permite realizarea de personalizări.

Mai mult, dorinţa fondatorilor Genuin este să nu genereze deloc consum de energie, planul fiind instalarea unor panouri fotovoltaice şi achiziţie de maşini electrice pentru livrări şi montaje. „Avem şi planuri de colaborare cu ilustratori români pentru broderii, ca să promovăm produsele româneşti, urmând ca anul viitor să intrăm şi pe alte pieţe (în afară de România – n. red.).” Clienţii Genuin sunt, pe de o parte, părinţii, pe de altă parte – persoanele atente la aspectele legate de sustenabilitate, iar lor li se adaugă şi cei interesaţi de decoraţiunile interioare.

Părinţii ajung să cumpere de la Genuin pentru că sunt dornici să aibă materiale prietenoase şi bune pentru pielea copiilor, inul înscriindu-se în această categorie. „Inul este printre cele mai bune textile din punctul de vedere al sustenabilităţii. Mai este important de menţionat şi durabilitatea lui, acesta fiind unul dintre multele motive (pe care le iau în calcul – n. red.) cei care se uită la beneficiile pentru mediu, deoarece încurajează consumul mai lent.” Oana Opriş spune că un set pentru pătuţ de copii costă 80 de euro, iar un set de aşternut pentru adulţi are un preţ mediu de 180 de euro.

Păturile, feţele de masă sau şervetele au preţuri care variază între 25 şi 70 de euro. „Importăm materialul din Spania, Franţa, Italia şi Lituania, în funcţie de culori şi densităţi, şi croim totul în atelierul din Braşov, cu echipa noastră de croitorie. Designul produselor este simplu şi minimalist, integrat cu stilul nordic. Livrăm totul în hârtie şi chiar şi mesajele sunt printate pe hârtie reciclată.” Pentru a evita consumul de plastic, produsele Genuin nu includ nasturi, iar personalizarea pe dimensiuni se face frecvent, în funcţie de nevoile clientului. „În România nu se păstrează încă un standard de dimensiuni, de aceea am preferat să dăm ocazia oamenilor să-şi personalizeze fiecare set pe piesele pe care le au acasă”, explică Oana Opriş.

Pentru a evita consumul de plastic, produsele Genuin nu includ nasturi, iar personalizarea pe dimensiuni se face frecvent, în funcţie de nevoile clientului.


Cinci idei de afaceri de la zero

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Cheia – săpun (Baia Sprie, jud. Maramureş)

Fondator: Alin Laslo

Cifră de afaceri în 2021: 120.000 de euro

Prezenţă: online şi în magazine fizice


Atelier June – ilustraţii botanice (Bucureşti)

Fondatoare: Silviana Ciocovenaru

Investiţie iniţială: 2.000 de lei (500 de euro)

Prezenţă: pe reţelele de socializare


Atelier Tingo – obiecte decorative din ciment (Bucureşti)

Fondatori: Diana Buţa, Cosmin şi Alice Georgescu

Prezenţă: naţională


Atelierul de Fundiţe – accesorii pentru copii (Constanţa)

Fondatoare: Raluca Neagu

Investiţii: 5.000 de euro

Prezenţă: online


Miniloop Design – accesorii brodate (Cluj-Napoca)

Fondatoare: Alexandra Crişan-Raica

Investiţie iniţială: 3.000 de euro

Prezenţă: online


ZF, Banca Transilvania şi Vodafone  au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania