Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Laurent Pfeffer, un oenolog francez, a creat brandul Catleya, o cramă boutique în Corcova, şi vrea să ajungă la vânzări de 250.000 de euro în 2019

01.08.2019, 00:07 Autor: Florentina Niţu

„Trebuie să creştem, nu există altă cale“, spune Laurent Pfeffer, care alături de doi parteneri a pornit un business în industria vinului în România, o investiţie care a ajuns la 700.000 de euro şi la 14 hectare cultivate cu viţă-de-vie în localitatea Corcova din judeţul Mehedinţi.

Laurent Pfeffer, oenolog şi vinificator de origine franceză, a ajuns pentru prima dată în România în 2003, în oraşul Târgu Bujor, din judeţul Galaţi, într-un schimb de experienţă în timpul facultăţii. Pe atunci era student în utlimul an la Facultatea din Bordeaux, regiune din sud-vestul Franţei cu o istorie bogată în domeniul vinurilor, şi a ales să facă stagiul de practică în România.

„Am stat timp de şase luni de zile la Târgu Bujor, la un centru vitivinicol, împreună cu un coleg de facultate. Acolo am făcut un studiu pedoclimatic şi m-am împrietenit cu di­rectorul viei. El ne-a plimbat într-o mare parte din Româ­nia, mai ales în Moldova, el fiind din Suceava, şi atunci ne-am îndrăgositit de România“, îşi aminteşte Laureant Pfeffer, care astăzi are propria cramă la Corcova, în judeţul Mehedinţi.

În 2007 a revenit în România, bazându-se pe potenţialul de dezvoltare al sectorului vitivinicol, perioadă în care se conturau mici crame, se creau bran­duri româneşti de vinuri şi se produceau sticle de vin din soiuri renumite, de calitate „Made in Romania“.

A căutat un teren în jurul oraşului Târgu Bujor, unde avea prieteni, însă nu a găsit. Apoi a luat la picior zonele cele mai recunoscute pentru sectorul vitivinicol din România, precum Dealu Mare sau Valea Călugărească, însă fără a-şi găsi un teren unde să-şi dezvolte propriul business. „Eram foarte tânăr, era o aventură ceea ce făceam.“

„Colegul meu, viticultor la Bordeaux, avea un furnizor de şpalieri de la Corcova, care ne-a zis că este un român acolo care vorbeşte foarte bine franceză şi şi-a făcut o vie singur şi căuta un inginer viticol. Avea deja plantate 25 de hectare de viţă-de-vie, iar eu fiind fără job am bătut palma. În paralel, ne-a ajutat să ne luăm un teren, iar aşa a început ideea cu via la Corcova“, povesteşte Laurent Pfeffer, care a fost în primii ani atât inginer viticol în businessul antreprenorului român, cât şi antreprenor în propria sa afacere din industria vinului care începea să prindă contur.

Investiţia în teren, în primele plantaţii cu viţă-de-vie, în înfiinţarea cramei şi utilarea ei cu echipamentele şi utilajele necesare s-a ridicat la 700.000 de euro, 50% din sumă fiind contractată prin fonduri europene.

Astăzi, trei francezi, Laurent Pfeffer, fratele său (Dominique Pfeffer) şi un prieten de-al lor din Franţa (Frédéric Vauthier), pasionaţi de vinuri şi de România, produc vinuri sub brandul Catleya, în Corcova, o localitate din judeţul Mehedinţi. În 2010 au început să planteze primele soiuri de viţă-de-vie, iar doi ani mai târziu au produs primul vin, roşu, sub brandul Catleya.

„Autorul francez Marcel Proust a fost foarte bun prieten cu prinţul Anton Bibescu, care a avut o moşie la Corcova şi a dezvoltat-o. El a avut mai mult de 100 de hectare de vie, iar pentru el a lucrat tot un inginer francez. Bibescu a inspirat unul dintre personajele principale din romanul „În căutarea timpului pierdut“ al lui Marcel Proust, unde orhideea Catleya este simbolul iubirii“, explică Laurent Pfeffer alegerea numelui pentru afacerea pe care o deţine în industria vinului. Catleya este o cramă boutique, cu o suprafaţă cultivată de 14 hectare. Antreprenorul spune că îşi doreşte să rămână o cramă mică, pentru a putea să controleze producţia şi cel mult se gândeşte la extinderea suprafeţei cultivate până la 20-25 de hectare. În cadrul companiei lucrează permanent trei oameni, doi în vie şi un om se ocupă de partea de vânzări.

„Prima gamă pe care am creat-o este «Freamăt», care conţine un vin roşu, unul alb şi unul roze, vinuri uşor băubile, florale, fructate, fără lemn. Următoarea gamă a fost «Epopeea», o gamă de vârf, care exprimă traseul Orient Express de la Paris la Bucureşti. La toamnă vrem să mai scoatem o gamă, unde fiecare vin să fie făcut doar dintr-un soi de struguri. Avem un soi Syrah, din sudul Franţei, Feteasca Neagră şi Cabernet, iar gama se va numi «Perfect Simplu», pentru că e un vin din Oltenia şi e doar un soi într-o sticlă“.

În prezent, vinurile Catleya se găsesc în restaurante şi baruri din oraşele mari din România, iar 15% din producţie merge în Franţa. În planurile de se află şi extinderea peste graniţele ţării. „Francezii caută soiuri româneşti, pentru că sunt atipice şi nu se regăsesc peste tot.“

O altă direcţie de dezvoltare a afacerii este turismul viticol, o zonă unde au fost făcuţi deja primii paşi. „Am început să vorbesc cu nişte bucătari din Craiova, pentru a face mese în vie cu degustări de vinuri. Zona noastră este subdezvoltată din punct de vedere al turismului, dar e foarte frumoasă.“

Domeniile Catleya produce anual 30.000-40.000 de sticle de vin, iar în 2019 îşi va dubla producţia, ajungând la aproximativ 90.000 de sticle, după ce mai multe soiuri de struguri au intrat pe rod.  „Anul trecut cifra de afaceri a companiei a fost de peste 100.000 de euro, iar anul acesta aşteptăm 250.000 de euro. Până acum două luni aveam un job în paralel, iar acum mă axez pe vânzări. Anul viitor vrem să dublăm din nou cifra de afaceri“, a încheiat Laurent Pfeffer, administratorul Domeniile Catleya.


Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

⇒ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

⇒ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania