Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Laurenţiu Baciu a lăsat în urmă jobul dintr-o multinaţională şi a pariat 150.000 de euro pe producţia de paste

17.09.2020, 00:08 Autor: Florentina Niţu

Pastificio Ambra produce 500 kg paste/zi într-un atelier din zona Timpuri Noi, din Bucureşti.

Laurenţiu Baciu a pornit la drum în antreprenoriat iniţial cu o afacere în domeniul vesti­mentar, în 2012, iar cinci ani mai târziu a hotărât să se reorien­teze către industria alimentară şi a investit 150.000 de euro într-un atelier în care realizează paste din ingrediente naturale, în Bucureşti, majoritatea producţiei fiind comercializată în HoReCa.

„Înainte de a începe producţia de paste am avut un business în domeniul producţiei vestimentare. Am creat un mic brand Lor&Bac, prin care făceam piese vesti­mentare în serie limitată, lucrate doar în atelierele mici, locale, prin 2012. La sfârşitul lui 2017 am decis să merg în direcţia pro­ductiei alimentare şi aşa am fondat Pastificio Ambra“, îşi aminteşte Laurenţiu Baciu.

El spune că deşi a fost angajat într-o multinaţională în domeniul financiar contabil, întotdeauna şi-a dorit să-şi pună în practică ideiile, să creeze, să facă ceva palpabil, acesta fiind şi motivul pentru care a ales producţia. Acesta a pornit afacerea cu Silvia Enache, care este şi în prezent asociata sa în business.

Numele businessului provine din limba italiană, italienii fiind recunoscuţi pentru producţia de paste. În urmă cu şapte ani, antreprenorul a interacţionat direct cu o berarie artizanală italiană, iar producătorii spunea „birra ambrata“ berii de culoarea chihlimbarului, care în italiană se numeşte ambra. Pastificio este denumirea italiană a unui laborator de paste artizanale.

Producţia a început în 2019 într-un atelier din zona Timpuri Noi, din Bucureşti, din ingrediente 100% naturale, însă antre­prenorul spune că anul acesta pandemia de COVID-19 a avut un impact major asupra afacerii, pentru că 99% din business se bazează pe producţia de paste pentru HoReCa. „Duba cu Paste reprezintă un serviciu pe care îl oferim clienţilor persoane fizice, dar baza afacerii o reprezintă producţia de paste pentru sectorul HoReCa.“

În prezent, compania produce 500 kg paste/zi, iar pastele cu spanac şi cele cu cer­neala de sepie sunt cele mai căutate din gama pastelor colorate. Antreprenorul spune că acum numărul de clienţi este în creştere, dar volumul cerut a scăzut.

„Clientul meu este un restaurant din zona premium sau persoane pasionate de paste.“ 

Laurenţiu Baciu recunoaşte că este provocator să fii antreprenor în fiecare zi, era şi înainte de pandemia de COVID-19, doar că „în 2020 ai nevoie şi de acel strop de nebunie ca să continui“. El adaugă că anul acesta nu se mai gândeşte la veniturile obţinute, ci se concentrează pe reorganizare şi găsirea unor noi canale de business pentru a limita pe cât posibil pagubele acestei pandemii. Pentru anul 2020 compania estimează o cifră de afaceri de 150.000 de lei.

Laurenţiu Baciu îşi doreşte ca în 2-3 ani să fie printre cei mai importanţi producători de paste din Bucureşti şi să se extindă în alte oraşe, având deja clienţi din afara Capitalei.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.  

- Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

- În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar și Banca Transilvania