Afaceri de la zero
Brandul Ophori Cosmetics este axat pe bile efervescente de baie, scrub-uri pentru corp, şampoane solide, parfumuri de cameră, cu preţuri care pornesc de la 21 de lei şi pot ajunge la 72 de lei.

Afaceri de la zero. Mai mult decât un business. Cum a reuşit un ONG să pună pe picioare o afacere şi cine fabrică produsele vândute

27.06.2021, 22:35 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Povestea Ophori începe de la un ONG din Braşov, care oferă servicii de terapie pentru tineri, adulţi şi copii cu probleme mintale. Trei voluntari şi un terapeut care au activat într-un astfel de mediu au organizat un atelier de produse cosmetice lucrate manual de către persoane cu dizabilităţi mintale. După doi ani de funcţionare şi în urma unui proiect de finanţare europeană, cu sprijinul unei fundaţii din Iaşi şi a proiectului Acceleratorul de Întreprinderi Sociale, micul atelier s-a transformat într-o afacere de sine stătătoare, ce angajează persoane din grupuri vulnerabile.

Au pornit de la ideea că ocuparea persoanelor cu handicap în mediul profesional are şanse de reuşită foarte mici, aşa că persoanele cu dizabilităţi care desfăşurau activităţi de terapie ocupaţională în cadrul atelierului, dobândind abilităţi practice folosibile în diverse industrii, au fost încurajate să devină independente. „Ophori Cosmetics SRL este singura întreprindere socială de inserţie din judeţul Braşov, adică firmă cu impact social ce are o componentă de inserţie profesională a persoanelor greu ocupabile. De asemenea, Ophori Cosmetics este Unitate Protejată Autorizată, având în vedere faptul că toate persoanele din producţia de cosmetice sunt cu dizabilităţi. Rolul nostru este de a crea locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi prin realizarea de produse cosmetice de înaltă calitate, ambalate sustenabil”, povesteşte Bogdan Dimciu, administrator la Ophori Handmade Cosmetics.

Constitutiv, firma este deţinută de trei ingineri în IT şi un terapeut. Practic, întreprinderea socială de inserţie Ophori Cosmetics este deţinută de către Asociaţia INSERT, o organizaţie care se ocupă cu inserţia profesională a persoanelor vulnerabile, prin crearea de întreprinderi sociale de inserţie. „De-a lungul timpului, inclusiv în perioada în care era un atelier mic de terapie ocupaţională, Ophori Cosmetics a obţinut finanţări publice şi private de peste 80.000 euro, fără a include contribuţiile voluntarilor şi ale membrilor.”

Acum, planul fondatorilor Ophori este să crească gradul de conştientizare a populaţiei asupra acestui tip de afacere, mai ales că, în România, conceptul de economie socială este unul nou. De asemenea, ei se axează pe diversificarea gamei de produse, un proces îndelungat având în vedere testele necesare produselor cosmetice înainte de a fi puse pe piaţă. Laboratorul Ophori Cosmetics se află în Braşov, iar cosmeticele care se produc acolo sunt disponibile la vânzare pe site-ul propriu al afacerii. Este vorba despre bile efervescente debaie,
scrub-uri pentru corp, şampoane solide, parfumuri de cameră, cu preţuri care pornesc de la 21 de lei şi pot ajunge la 72 de lei. „Preţurile noastre sunt mai mari ca urmare a calităţii produselor lucrate manual, capacităţii reduse de lucru a personalului, dar şi a ambalajului sustenabil, care reduce perioada de valabilitate, produsele fiind livrate proaspete”, adaugă Bogdan Dimciu.

Pentru Ophori Cosmetics, anul 2020 a însemnat, dincolo de pandemie, obţinerea finanţării europene, dotarea laboratorului şi realizarea primelor angajări. A fost o perioadă de descoperire, în care au fost create unele produse, au fost optimizate altele, s-au stabilit noi procedee de producţie, adaptate persoanelor cu dizabilităţi. Dar dincolo de toate acestea, anul 2020 a însemnat începutul unui business sustenabil al comunităţii, cu impact social.

Bogdan Dimciu, administrator la Ophori Handmade Cosmetics:„Preţurile noastre sunt mai mari ca urmare a calităţii produselor lucrate manual, capacităţii reduse de lucru a personalului, dar şi a ambalajului sustenabil, care reduce perioada de valabilitate, produsele fiind livrate proaspete.”



Cinci idei de afaceri de la zero

 

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

 

Touch Nature Design – producţie de terarii tropicale automatizate (Bucureşti)

Fondatori: Simona şi Adrian Atinge

Investiţie iniţială: 50.000 de euro

Cifră de afaceri în 2020: 130.000 de euro

Prezenţă: naţională


Space Artisan – studio de design (Timişoara)

Fondatori: Ioana şi Paul Hetzl

Investiţii: peste 120.000 de euro

Cifră de afaceri estimată pentru 2021: peste 100.000 de euro

Prezenţă: online


Delish Cosmetics – brand de cosmetice (Cluj-Napoca)

Fondatoare: Roxana Mariţa

Investiţie iniţială: 40.000 de euro

Cifră de afaceri în 2020: 62.000 de lei (circa 13.000 de euro)

Prezenţă: online şi în Cluj


Pedroni Pasta – producţie de paste (Cluj-Napoca)

Fondatori: familia Crişan

Investiţie iniţială: 15.000 de euro

Cifră de afaceri în 2020: 8.300 de euro

Prezenţă: naţională


MTB Academy – şcoală de ciclism (Câmpulung-Muscel)

Fondator: Răzvan Jugănaru

Investiţie iniţială: 50.000 de euro

Prezenţă: Bucureşti, Câmpulung-Muscel şi Braşov


ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

 

Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania