Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Manuela şi Răzvan Păduraru au 10 autorulote pe care le închiriază sub umbrela Joy2Wander şi vor să-şi extindă parcul. „Contextul sanitar este favorabil acestui segment“

15.07.2020, 00:08 Autor: Alina-Elena Vasiliu

♦  Businessul Joy2Wander le-a adus celor doi antreprenori o cifră de afaceri de circa 100.000 de euro în 2019, cu o marjă de profit de 10%.

Manuela şi Răzvan Pădura­ru, doi corporatişti îndră­gos­tiţi de călătorii, natură şi sporturi, au pus pe roate businessul Joy2Wander în 2015, după ce căutaseră să închirieze auto­ru­lote pentru a hoinări prin ţară şi în străină­tate, însă oferta locală era foarte redusă.

„Am vrut să închiriem o autorulotă la un moment dat şi nu am găsit. La momentul respectiv, erau doar două companii mai mari care închiriau şi nu aveau nimic disponibil. Mai târziu, întorcându-ne dintr-o călătorie, ne-am gândit cum am putea evita toate orele pierdute călătorind cu avionul şi aşa ne-am gândit să luăm o autorulotă în leasing şi să plătim ratele închiriind-o mai departe“, a povestit Manuela Păduraru la emisiunea online ZF Afaceri de la zero.

Au plecat la drum cu un plan de afaceri care presupunea ca, în cinci ani, să ajungă la zece autorulote, un obiectiv pe care l-au în­deplinit. Prima autorulotă i-a costat 15.000 de euro, banii reprezentând avansul la leasing, accesoriile şi branding. Treptat, de-a lungul anilor, stocul a crescut.

„Toate autorulotele sunt identice. Pe cel­e mai multe le-am cumpărat de la un furnizor din România, iar trei sunt de la un fur­ni­zor din Germania“, spune Răzvan Păduraru.

Clienţii găsesc acolo tot ce au nevoie într-o vacanţă, astfel încât să nu fie nevoiţi să nu vină de acasă cu alte accesorii de camping. Practic, autorulota – care, spre deosebire de rulotă, este un tot unitar şi nu este tractată – este ca un hotel pe roţi, care poate fi campat oriunde.

„Noi închiriem doar autorulote, nu şi rulote, şi vom merge mai departe cu această idee. Costurile variază în funcţie de perioadă. Am separat două perioade: sezonul, între 15 iunie şi 15 septembrie, când volumul şi cererea sunt cele mai mari, iar preţul este de 140 de euro pe zi, şi extrase­zon, când preţul este de 100 de euro pe zi. Per închiriere se mai adau­gă 60 de euro taxa de igie­ni­zare. În aceste costuri sunt incluse toa­te lucrurile de care au nevoie clienţii“, mai spune Răzvan Păduraru.

Businessul Joy2Wander le-a adus celor doi antreprenori o cifră de afaceri de circa 100.000 de euro în 2019, cu un profit de 10%. De la cele zece autorulote pe care le au mo­men­tan, ei vor să se extindă şi să mai cum­pere între două şi patru autorulote anul viitor.

„Ceea ce va fi important în această decizie este ce se va întâmpla în extra-sezon, care va fi gradul de ocupare din septembrie încolo. În timpul verii, cererea depăşeşte oferta, dar în extra-sezon, lucrurile se schimbă. Cererea scade, dar autorulotele produc în continuare costuri. Noi vrem să le spunem oamenilor că au ce face cu autorulota şi toamna, şi iarna. De exemplu, noi iarna mergem la ski.“

În contextul restricţiilor de circulaţie impuse de pandemia de Covid-19, mulţi români s-au orientat către vacanţele cu autorulota în această vară, astfel că Manuela şi Răzvan Păduraru au totul rezervat până la toamnă. În primele două săptămâni după ridicarea stării de urgenţă, s-au ocupat totul, iar telefoanele Joy2Wander au sunat continuu.

„În general, avem ocupată toată vara, dar nu ne aşteptam să rezervăm totul atât de repede. Contextul sanitar este favorabil acestui segment. Cei care închiriază de la noi pot merge oriunde, în afara ţărilor unde nu acoperă asigurarea. Noi oferim şi consultanţă pentru cei care ne întreabă unde ar putea merge“, spune Manuela Păduraru, cu o experienţă de 15 ani în companii multinaţionale, în domeniul financiar-bancar, consultanţă de management şi fonduri europene.

În România, cele mai frecvente destinaţii pentru campinguri sunt în Ardeal, însă, în contextul Covid-19, au apărut multe campinguri noi, astfel că această modalitate de a călători capătă dimensiuni din ce în ce mai mari.

„O săptămână este perioada medie pentru care închiriază oamenii autorulotele noastre, însă sunt şi turişti care aleg să plece două săptămâni.“

De-a lungul timpului, prin autorulotele Joy2Wander au trecut şi numeroşi turişti străini, din ţări ca Norvegia, Suedia, Anglia sau Spania. Şi anul acesta ar fi fost la fel, însă tot pandemia a schimbat balanţa. Astfel, în 2020, toţi clienţii sunt fie români, fie expaţi care locuiesc în România. Publicul-ţintă este format din familii cu copii, cu venituri medii şi peste medie.

„Odată aşezat acest business, ne gândim serios să-l francizăm mai departe celor care vor să se implice în acest segment“, spun cei doi fondatori ai Joy2Wander.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

 

O campanie Ziarul Financiar și Banca Transilvania