Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. O familie din Rupea, Braşov, a investit 50.000 de euro în brandul de produse artizanale Din Inima Ţării

20.07.2022, 00:06 Autor: Georgiana Mihalache

♦ Portofoliul de produse include gemuri, dulceaţă, zacuscă, sosuri, siropuri ♦ În ianuarie 2022 pornea efectiv producţia în micul atelier de lângă Braşov.

Brandul de produse artizanale Din Inima Ţării a pornit producţia în ianuarie 2022, după o investiţie de 50.000 de euro, bani ce au mers către construcţia unui mic atelier şi către materii prime. La business participă mai mulţi membri ai aceleiaşi familii, iar ideea a pornit de la Marilena şi Avram Rus, pasionaţi de produse pentru cămară, de la gemuri, la sosuri, zacuscă, siropuri. „Sunt produse naturale, nu folosim niciun fel de aditivi, mergem pe trei direcţii: partea de gemuri şi dulceţuri, partea de zacuscă şi chutney şi partea de siropuri. Încercăm să-i ajutăm pe părinţii noştri cât de mult putem, practic să ajungem la un nivel în care ei să se autosusţină“, a povestit Flavius Cocora, care conduce departamentul de marketing al brandului Din Inima Ţării. El adaugă că numele brandului a venit de la locul unde este producţia, la Rupea, localitate aflată la o distanţă de circa 60 km faţă de Braşov. În plus, face referire şi la pasiunea pe care antreprenorii o pun în realizarea produselor. „Cred că undeva la 50.000 de euro au intrat în tot ce am făcut şi toţi banii aceştia au venit din salariile părinţilor în ultimele şase luni şi, în acelaşi timp, sunt şi alţi bani rambursabili sau nerambursabili din familia extinsă, oameni care au crezut în viziunea noastră, au gustat produsele“, a mai spus Flavius Cocora. El explică faptul că Din Inima Ţării este un atelier de producţie, nu are statut de fabrică, pentru că încearcă să facă toate produsele cât mai natural, folosind aceleaşi tehnici ca în trecut. 

„Noi îi ajutăm pe părinţi în toate celelalte aspecte care nu ţin de producţie, cum ar fi ţinerea conturilor de social media, contabilitate, partea de website şi marketing, relaţiile cu clienţii. Noi facem loturi mici, nu avem o capacitate uriaşă, totuşi consider că 300 de borcane pe zi e un target bun“, a mai spus Flavius Cocora. Printre „vedetele“ portofoliului de produse se numără ketchup-ul de prune, după care vin chutney-ul picant din ceapă roşie şi siropurile de cătină. O sticlă de sirop de cătină de 500 ml este 35 de lei, iar un borcan de ketchup de prune este 26 de lei.

„Clienţii află de produse din social media, după care este partea de site dininimatarii.ro. Putem să trimitem în ţară şi am avut şi câţiva clienţi din Europa. Fizic, suntem la Cetatea Rupea, iar sâmbăta mergem în Braşov, unde este un târg al producătorilor braşoveni“, a mai spus responsabilul cu zona de marketing al companiei.

În prezent, produsele Din Inima Ţării ajung la câteva băcănii în Braşov, la o cafenea în Bucureşti, iar planurile pentru companie sunt să rămână în continuare prezentă în băcănii sau în magazinele specializate.

„Sunt anumite provocări care apar în tot acest proces, de la a procura materia primă, până la a ajunge la producţie, şi atunci cash-flow-ul e un pic dificil. Eu cred că noi savurăm cu ochii prima dată. Cred că este foarte important să construieşti un brand care să pornească din esenţa a ceea ce eşti, din valorile pe care le ai. Şi atunci sunt convins că şi marketingul merge în aceeaşi linie cu brandingul şi cu valorile pe care le ai“, mai spune Flavius Cocora.

Compania ţinteşte 100.000 de euro cifră de afaceri în 2023, primul an complet de activitate.

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

► Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

► În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

► Proiect editorial susţinut de Vodafone Business

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania