Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Silvia Luican a creat în mai 2019 iZi Data, o agenţie de studii de piaţă care vrea să adune în cercetări un milion de oameni

06.04.2020, 00:07 Autor: Florentina Niţu

„Scopul meu nu este să ajung la un milion de euro cifră de afaceri, ci să ajung la un milion de oameni“.

Silvia Luican, o tânără de 33 de ani din Bucureşti, mamă a doi copii, lucrează de 14 ani în domeniul cercetării de piaţă, iar în luna mai a anului 2019 a pus bazele businessu­lui iZi Data, o agenţie de studii de piaţă al cărei scop este să facă cercetarea de piaţă uşor de folosit şi de înţeles, atât pentru bran­duri consacrate, dar mai ales pentru start-upuri, antreprenori, ONG-uri şi antreprenori sociali.

„Aveam în minte, de mai mulţi ani, ideea de a face un business în domeniul cercetării de piaţă, din dorinţa de a simplifica cercetarea şi de a face studiile de piaţă mai accesibile. Am pornit fără capital financiar, însă aveam know-how şi ştiam că dacă ai expertiză, energie şi pasiu­ne, poţi să creezi orice“, povesteşte Silvia Lucian.

După jumătate de an de activitate, la sfârşitul lui 2019, veniturile afacerii pornite de la zero, fără investiţii în capital fix, s-au ridicat la peste 80.000 de euro, potrivit fondatoarei iZi Data.

Ea spune că „antreprenoriatul este o sta­re de spirit“ şi constă în modul în care pri­veşti „resursele pe care le ai“ şi cum găseşti o so­luţie să le transformi în „oportuni­tăţi de creş­tere“. „Eram antreprenor dintotdeauna, iar acum vreau să dau mai departe ce am învăţat.“

În prezent, iZi Data realizează proiecte de cercetare în orice domeniu, cu prepon­derenţă în domeniul social şi cel al protecţiei mediului. „Clienţii noştri sunt de la pro­ducători locali de alimente sau ateliere de haine până la marii jucători din retail. Îmi doresc ca în viitor, cercetarea să fie accesibilă pentru o paletă largă de oameni şi domenii.“

Pe lângă acestea, Silvia Luican ţine gratuit şi training-uri de mentorat pentru tinerii antreprenori despre cum pot face singuri cercetare, bazându-se pe noţiunile teoretice şi pe instrumentele pe care le au la îndemână.

Cel mai mare proiect de cer­ce­tare realizat de iZi Data a fost pentru Ashoka, o asociaţie interna­ţio­nală care sprijină an­trepre­no­rii sociali. Antre­pre­noa­rea împreună cu împreună cu Răzvan Zamfira, specialist in vizualizare de date şi zece colaboratori au identificat 1.000 de experţi în schim­bările climatice din zece ţări din Europa Centrală şi de Est (ECE).

„Provocările nu se opresc niciodată. Îmi doresc să dezvolt businessul la nivel global, să fac cercetarea accesibilă în toate colţurile lumii. Anul trecut, am fost la aproape toate festivalurile de muzică din România şi la conferinţele mari, unde am făcut studii de piaţă în timp real şi etnografie. Am ales să ne focusăm pe proiecte care au un impact pozitiv în societate“.

Totuşi, ea spune că actualul context în care trăim şi muncim este cel mai provocator moment. „Acum lucrez la un proiect de cercetare privind telemunca. Vreau să văd cum s-au adaptat oamenii. Va fi un studiu actual, activ şi va arată situaţia prezentă. Este un moment în care toţi vom fi afectaţi, e un lanţ al slăbiciunilor, sistemice, umane şi financiare. Totuşi, este şi o ocazie să ne aducem contribuţia şi să aratăm rezilienţă şi empatie.”

Anul trecut, iZi Data a efectuat studii de piaţă şi pentru Lidl şi The Institute privind comportamentul românilor de a recicla, dar şi pentru Kaufland cu privire la schimbarea de comportament a clienţilor –de a alege sau nu să ia o pungă de plastic pentru alimente - în situaţia în care sunt nevoiţi să o achite.

De altfel, printre clienţii companiei au fost şi Benefit Seven (7card) şi hub-uri locale de mâncare, care îşi doreau să măsoare cât de mult îşi doresc clienţii să cumpere produse româneşti.

„Un proiect poate dura două săptămâni sau câteva luni, în funcţie de urgenţa sa şi de amploare. (...) Avem focus grupuri de două ore, cercetare de tip calitativ sau trimitem chestionare online către diverse categorii de persoane, cercetare de tip cantitativ, realizată pe un eşantion de 500, 800 sau 1.000 de oameni“, a mai spus Silvia Lucian.

Costul unui focus grup este de aproximativ 1.000 de euro, iar o oră de consultanţă de specialitate sau de analiză a unor rapoarte costă 50 de euro. „Cercetarea trebuie să fie transparentă accesibilă şi obiectivă. Cum a ajuns cafeaua de specialitate să fie populară, oamenii vor prinde şi gustul cercetării de piaţă, acum, un produs de nişă. Îmi doresc să ajung la un milion de oameni în şapte ani“, a conchis Silvia Luican, fondatoarea iZi Data.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.  

Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar și Banca Transilvania