Simona Cucu a investit 10.000 euro într-un magazin online de bijuterii realizate manual din flori, frunze şi crenguţe placate cu aur sau argint. Povestea Thallo Store a început după o vacanţă a antreprenoarei în Grecia, loc în care a descoperit bijuteriile Thallo şi a decis să aducă brandul şi pe piaţa din România.
„Bijuteriile Thallo sunt lucrate manual din flori, frunze şi crenguţe naturale urmând a fi placate cu aur şi argint, mi s-a părut foarte interesant acest concept şi ne-am gândit să îl aducem în România, de la vizita pe care am făcut-o în Grecia până la realizarea magazinului online Thallo Store, au fost o serie de discuţii, am devenit partenerii exclusivi pe România ai Thallo”, spune Simona Cucu.
Magazinul online Thallo Store a fost deschis în urmă cu trei ani, iar investiţia a constat în realizarea site-ului, parteneriate cu diferiţi specialişti în social media, cât şi în stocul iniţial de bijuterii. Bijuteriile sunt realizate în atelierul din Grecia, fiind realizate manual. Clienţii care au aflat de Thallo Store şi de conceptul din spatele acestui brand au fost curioşi de cum sunt realizate bijuteriile, iar feedback-ul acestora a fost unul pozitiv.
„Oamenii sunt încântaţi de acest concept, sunt interesaţi şi de durabilitatea acestor bijuterii pentru că primul gând care le vine în mine, având în vedere că sunt realizate din flori, este dacă acea bijuterie este rezistentă în timp. Răspunsul este da, e vorba de un proces complex prin care florile sunt transformate în bijuterii, sunt la fel de rezistente şi durabile ca orice alte bijuterii”, explică antreprenoarea.
Preţurile bijuteriile sunt cuprinse între 200 lei şi 3.000 lei în funcţie de complexitatea bijuteriei, de florile folosite, dar şi de tipul de metal utilizat.
Antreprenoarea spune că nu se gândeşte să îşi deschidă propria linie de producţie, ci doreşte să se concentreze în perioada următoare mai mult pe partea de dezvoltare a brandului.
„În acest moment, cred că cel mai potrivit ar fi ca producţia să se desfăşoare la Atena, acolo atelierul este dotat cu utilajele necesare, cu materiale necesare pentru realizarea acestui proces şi ar fi foarte dificil să aducem în România producţia”, precizează Simona Cucu.
Pandemia a avut un efect negativ asupra magazinului online în contextul în care compania avea încheiate colaborări şi cu companii care ofereau angajaţilor diverse cadouri. Însă, anul trecut, partea de corporate a scăzut considerabil, rămânând doar comenzile online. Cu toate acestea, discuţiile cu clienţii corporate au fost reluate la începutul acestui an.
În 2020, veniturile Thallo Store România au fost de 11.000 euro, faţă de 2019 când cifra de afaceri obţinută a fost de 29.000 euro. Anul trecut planurile de dezvoltare vizau deschiderea unui magazin fizic în cadurl unui centru comercial din Bucureşti, însă proiectul a fost pus în aşteptare din cauza pandemiei, totuşi, antreprenoarea speră ca anul acesta să reia discuţiile.
Pentru 2021, Simona Cucu spune că se aşteaptă la venituri de 45.000 euro, dar şi dublarea numărului de clienţi. Anul trecut numărul celor care au cumpărat produsele Thallo Store a fost de 200 clienţi.
Simona Cucu spune că bijuteriile pot fi şi personalizate, însă durata de aşteptare se ridică la 15 zile lucrătoare, din momentul comenzii şi până este primită bijuteria.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE