Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Stup Edition. Mihai Crăciun oferă cursuri de comunicare şi discurs sub brandul Collegio, în care a investit 25.000 euro

04.11.2024, 00:06 Autor: Georgiana Mihalache

„Oamenii pot învăţa dicţie şi public speaking, retorică, dezbatere, comunicare avansată în afacere, leadership, negociere“.


După 12 ani de experienţă în companii şi în mediul privat, în radio, PR, marketing, Mihai Crăciun a decis să pornească pe cont propriu un business şi să le ofere oamenilor cursuri pentru a-şi creşte abilităţile de comunicare, negociere, dezbatere. Prima grupă de cursanţi a fost în 2024, dar Collegio merge în prezent şi spre zona corporate, de cursuri unu la unu pentru companiile care vor să-şi dezvolte angajaţii.

„Collegio a pornit dintr-o necesitate a pieţei din România. La cursurile de dicţie pe care le predam eu veneau foarte mulţi oameni care erau interesaţi şi de zona aceasta de conţinut, discurs, de cum să fie mai bine înţeleşi de oamenii cu care interacţionează, de public în general. M-am gândit că eu cunosc foarte mulţi oameni pe care aş putea să-i duc într-un singur loc şi să înveţe alţi oameni cum să comunice cât mai bine, cât mai eficient”, a spus Mihai Crăciun, fondatorul Collegio. Prima grupă la Collegio a început în februarie 2024 şi s-a încheiat în mai, având un număr de 12 cursanţi din domenii diverse, de la IT, la magistraţi, oameni de PR, marketing, medici.

Cursul se întinde pe parcursul a şapte weekenduri, însă există pauze între săptămâni pentru a le da mai multă flexibilitate cursanţilor. Preţul pentru acest curs este de 9.000 lei. În paralel, profesorii Collegio pot avea şi cursuri unu la unu, în funcţie de cerere şi disponibilitatea lor. „Dacă la cursurile de dicţie veneau oameni cu probleme de pronunţie, de gesticulare, la Collegio înveţi şi ce trebuie să spui, nu numai cum trebuie să spui. Ai nevoie şi de practică pentru a înţelege mai bine, pentru a pune întrebări”, a mai spus Mihai Crăciun. Oamenii pot învăţa dicţie şi public speaking, retorică, dezbatere, comunicare avansată în afacere, lidership, negociere, iar cursurile se ţin în sala unui hotel din Capitală, dar şi online.

„Am reuşit să facem un mix de profesori din mediul privat cu mediul academic, oameni care lucrează şi în mediul privat, în corporaţii, care au fost manageri în corporaţii şi care ştiu exact din teren modul în care trebuie să te pregăteşti pentru o întâlnire, pentru o negociere”, a mai spus antreprenorul.

Din partea companiilor, pentru zona de cursuri private, motivele pentru care trimit angajaţii la astfel de cursuri ţin de nevoia de leadership şi vorbitul în public pentru angajaţi.

„Planurile de viitor sunt să finalizăm înscrierile pentru a doua grupă, care va avea loc în primăvara lui 2025. Vrem să facem o schimbare a site-ului, pentru că au venit foarte multe cereri din partea companiilor care ne întrebau cât costă dacă vrem doar cursurile respective. Vrem să facem această platformă online în care clientul, compania să vină şi să-şi aleagă exact cursurile, numărul de ore, numărul de angajaţi pe care vrea să-i pregătească şi să genereze automat preţul”, a mai spus fondatorul Collegio.

Investiţia iniţială în Collegio a fost de peste 25.000 euro, iar din prima grupă şi cursurile private antreprenorul a ajuns deja la break even. Pentru anul viitor, în 2024, el aşteaptă circa 40.000 euro afaceri.

„Este o piaţă foarte aglomerată, dar este în acelaşi timp un mediu propice pentru afaceri noi”, a completat Mihai Crăciun.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.

Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania