Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Trei tineri din Cluj-Napoca, reuniţi de pasiunea pentru sport, au înfiinţat un centru sportiv, iar primii clienţi au venit prin Facebook

16.09.2019, 00:08 Autor: Florentina Niţu

„Credem cu tărie că activitatea noastră sportivă poate ajuta multă lume, indiferent de vârstă, sex sau nivel de pregătire fizică.“

Bogdan Pogăcean, Kristof Toth şi Mădălina Butean, trei tineri din Cluj-Napoca, s-au cunoscut în octombrie 2018, pentru a face un antrenament sportiv împreună, iar două luni mai târziu le-a venit ideea de a-şi face propriul business. „Coacerea“ ideii a durat trei luni şi i-a costat 4.000 de euro, astfel că în luna martie a acestui an au deschis porţile centrului sportiv Urban Beasts.

„Prima noastră întâlnire a fost în baza sportivă din Gheorgheni, în 12 septembrie 2018. Am vorbit pe Instagram şi ne-am înţeles să ne vedem pentru a face un antrenament împreună şi pentru a ne cunoaşte mai bine. Ne-am dat seama foarte repede că suntem toţi pe aceeaşi lungime de undă în ceea ce priveşte sportul. Aşa ne-am propus să împărtăşim cu lumea din experienţa şi cunoştinţele noastre formând Urban Beasts“, povestesc antreprenorii.

Antreprenorii spun că sportul şi mişcarea sunt liantul care uneşte grupul lor şi nu se văd făcand altceva. „Din acest motiv, nu am ezitat să ducem pasiunea la un alt nivel.“

Sportul pe care îl practică în centrul sportiv se numeşte calisthenics, iar denu­mirea lui este formată din cuvintele greceşti antice „kallos“, care înseamnă frumuseţe, şi „sthenos“, care înseamnă forţă.

„Calisthenics este arta de a utiliza greutatea corporală ca rezistenţă pentru a-ţi dezvolta fizicul. Grecii antici se antrenau astfel, inclusiv armatele lui Alexandru cel Mare. Noi vrem să le arătăm celor interesaţi de sport şi acest tip de antrenamente, care din punctul nostru de vedere te ajută să te dezvolţi foarte armonios şi puternic, pe termen lung. Punem mult accent pe execuţia corectă a exerciţiilor, pe detalii, pe respiraţie, pe mobilitate şi pe încălzirea foarte bună a articulaţiilor“.

Centrul sportiv are o suprafaţă de 43 de metri pătraţi. El cuprinde o structură metalică cu bare sudate, poţi prinde inele de gimnastică, benzi elastice sau frânghii pe care te poţi urca.

Pentru cei care sunt la început de drum exerciţiile durează circa 10 minute pe zi, iar pentru cunoscători, antrenamentele durează 60-90 de minute. Fondatorii Urban Beasts spun că nicio zi nu seamănă cu alta, pentru că programul este stabilit împreună cu clienţii.

„Am deschis sala în luna martie, este un concept relativ nou pe care îl promovăm constant, însă necesită timp să ne cunoască lumea. Printre primii noştri clienţi ne-au contactat pe Facebook, unii fac parte din grupul nostru de prieteni, iar au fost necunoscuţi, care au ajuns la noi pe bază de recomandări.“ 

Tinerii spun că momentan veniturile generate de business nu le asigură decât acoperirea cheltuielilor, dar în viitorul apropiat speră să treacă pe profit. „Profitul nostru principal acum sunt clienţii mulţumiţi şi recunoştinţa faţă de faptul că putem face ceea ce ne place.“ „Credem cu tă­rie că activitatea noastră sportivă poate ajuta multă lume, indiferent de vârstă, sex sau nivel de pregătire fizică. Există potenţial uriaş la noi în ţară, aşa că luptăm pentru a promova acest sport. Am organizat, alături de alţi pasionaţi de acest sport, competiţii în fiecare oraş mare“.

Bogdan Pogăcean a făcut 12 ani baschet, iar în 2016 a renunţat la acest sport şi s-a angajat ca programator, job pe care îl are şi în prezent. El spune că de mic a avut o înclinaţie spre antreprenoriat, pentru că îi plăcea să găsească soluţii creative pentru situaţii dificile. „Consider că fiind antreprenor nu există limite în dezvoltarea mea personală.“

Kristof Toth a fost antrenor de crossfit în Norvegia, Olanda, Belgia şi Londra, iar motivaţia sa pentru a deveni antreprenor este simplă. „Mi-am dorit să am posibilitatea de a ajuta oamenii să se mişte mai corect din punct de vedere anatomic, să îi pot îndruma în ceea ce priveşte alimentaţia corectă pentru a promova vitalitatea şi starea de bine şi pentru că îmi place ceea ce fac.“

Mădălina Butean a fost pasionată de mică de sport, iar de-a lungul anilor am făcut mai multe activităţii sportive. Timp de cinci ani a făcut handbal. „În timpul facultăţii am stat în cămin, iar spaţiul fiind mic, nu puteam să mă mişc aşa cum îmi doream şi am început să merg la sala de fitness.“

Clujenii îşi propun ca peste cinci ani să transforme Urban Beasts într-o şcoală de calisthenics, unde să lucreze atât sportivi de performanţă pentru pregătirea lor fizică, cât şi persoane care îşi doresc să fie în formă.

„Vom extinde sala, vom pleca prin ţară ţinând seminare şi organizând evenimente legate de pregătirea fizică, exerciţii şi alimentaţie. Ne dorim să ajutăm cât mai multă lume să facă mişcare şi ne dorim să-i iniţiem în stilul nostru de viaţă. Vrem ca Urban Beasts să fie un business cât se poate de serios din punct de vedere al pregătirii fizice dar şi din punct de vedere al unei alimentaţiei sănătoase“.

 

Intraţi pe platforma  www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

 

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania