Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Un grup de antreprenori a investit 200.000 de euro în proiectul Recul, un „hot-spot cultural“ de teatru, şcoală şi bar în centrul Bucureştiului

16.10.2019, 00:07 Autor: Georgiana Mihalache

„Vin foarte mulţi oameni din zona corporate în general, care vor să vorbească mai uşor în public.“

Proiectul Recul începea să prindă contur în 2015, când Bogdan Untilă şi Vlad Dragomirescu au în­ce­put să pună în scenă spec­tacole de improvizaţie într-o sală de teatru cu 44 de locuri. Astăzi, după o in­ves­tiţie de 200.000 de euro, Recul înseamnă o şcoală de cursuri de actorie şi improvizaţie, un bar pentru socializare şi o sală nouă de teatru de 150 de locuri.

„Prin 2015, împreună cu prietenul meu Vlad Dragomirescu am pornit povestea Recul, am avut o sală mică de spectacole pentru 44 de oameni şi un bar. Am oferit ceva nou Bucu­reştiului din punctul de vedere al diver­tis­mentului, cum ar fi o comedie romantică improvizată şi pentru că stăteam de vorbă cu publicul“, a povestit Bogdan Untilă.

El este de profesie actor, astfel că a văzut ce­rerea crescută pentru spectacole de impro­vi­zaţie, mizând în acelaşi timp şi pe o nişă destul de puţin exploatată în utimii ani.

Banii pentru investiţie au venit din surse proprii, dar şi din credit bancar şi finanţări externe, iar spaţiul este o fostă fabrică de pantofi, de circa 850 mp.

Sala de spectacole de 150 de locuri ur­mea­ză să fie deschisă în a doua jumătate a lu­nii noiembrie din 2019. Tot atunci se va muta în noul spaţiu şi partea de şcoală, dar şi zona de bar.

Bogdan Untilă a mai adău­gat că a trebuit să înveţe cum să îm­bi­ne arta şi busines­sul, si­tua­ţie care l-a deter­mi­nat să privească lu­crurile mai prag­matic, dar şi să stabi­leas­că un preţ pentru produ­sul cultural.

Adaptabilitatea pe care a învă­ţat-o în spectacolele de impro­vi­zaţie l-a ajutat pe Bogdan Untilă, de profesie actor, în lumea de business.

„Am terminat Facul­ta­tea de teatru şi în improvi­za­ţie ajungi să te expui ca per­so­na­litate. Am încercat să în­ţeleg de ce ezit după sute de spec­ta­co­le. Sunt avocaţi, şefi de cabinet parla­men­tar, contabili care vin la cursuri. Vin foarte mulţi oameni din zona corporate în ge­ne­ral, care vor să vorbească mai uşor în public“, a mai spus Bogdan Untilă.

În prezent, alături de cei doi fondatori au venit încă şase persoane – Adina Sandu, Adriana Bordeanu, Alexandra Băjan, Florin Lungu, Dan Miron şi Dan Codreanu.

„Recul găzduieşte trei tipuri de activităţi bazate pe artă - Recul teatru, unde găzduim proiecte de teatru, teatru de improvizaţie, mu­sical. Recul este şi un spaţiu de socializa­re, este un fel de hot spot cultural, în care oa­me­nii se pot întâlni şi într-un bar, avem un spa­ţiu de socializare. Am crescut mult şi co­munitatea ne-a adus în punctul acesta“, a spus şi Adina Sandu.

Cursurile ţinute în cadrul Recul durează între cinci şi opt săptămâni şi pot găzdui până la 30 de persoane care, după ce se termină cursul, pot face parte din trupa rezidentă a teatrului.

„Misiunea Recul este ca proiectele să fie un soi de oglindă a societăţii. De aceea a crescut fenomenul şi oamenii îşi doresc genul acesta de enterainment, e deja terapeutic să te expui la genul acesta de experienţă“, a mai adăugat Adina Sandu.

Contribuţia cea mai importantă în business o are partea de cursuri, cred antreprenorii, care nu au însă un target de vânzări în primul an, dorindu-şi cât mai multă vizibilitate. „În primii ani o să fim concentraţi pe recuperarea investiţiei şi pe a-l face mai cunoscut, să crească organic. Puterea comunităţii contează“, a concluzionat Adina Sandu.

În România sunt 93 de teatre în total (dramatice, de păpuşi şi marionete), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică aferente anului 2017, cel mai recent pentru care există informaţii publice.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

⇒ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

⇒ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro. 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania