Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Valentin Bratu a creat brandul de tapet premium Dream Prints după o investiţie de aproape 200.000 de euro. „Pregătim extinderea internaţională“

07.12.2021, 00:06 Autor: Alexandra Matei

„În 12-18 luni, ne propunem să lansăm Dream Prints şi pe piaţa externă“.

Valentin Bratu, un antreprenor cu background în domeniul IT, a creat împreună cu fratele său brandul de tapet Dream Prints, din pură pasiune, în urma unei investiţii de circa 200.000 de euro. Businessul este aproape de primul an de activitate, iar fondatorii se gândesc deja la extinderea pe pieţele internaţionale.

„Am avut mereu o pasiune pentru design interior. Backgroundul meu este în IT. Totul a plecat de aici, coroborat cu faptul că am vrut să decorez camera copilului meu. Nu am găsit exact ce căutam şi atunci, ca orice antreprenor, m-am ocupat eu să creez. Am pus bazele businessului în toamna anului 2020, iar activitatea propriu-zisă a început în martie anul acesta. Investiţia a avut mai multe stadii, am pornit cu 100.000 de euro, însă acum ne îndreptăm spre 200.000 de euro. Asta include utilaje, maşini de printat, finisaje şi site-ul. În 12-18 luni, ne propunem să lansăm Dream Prints şi pe piaţa externă“, a spus Valentin Bratu, fondator al proiectului Dream Prints. Brandul este operat de compania  Papers and Walls S.R.L, deţinută integral de Valentin Bratu.

De partea de creaţie se ocupă atât fratele lui Valentin Bratu, cât şi colaboratorii din România şi din străinătate ai businessului. În plus, designerii pe care cei doi antreprenori i-au cooptat în afacere sunt specializaţi pe diferite arii, cum ar fi colecţiile de tapet pentru copii între 10 şi 15 ani. Materialele folosite pentru crearea tapetului sunt aduse din SUA, Singapore sau Australia, iar produsele marca Dream Prints se adresează unui segment premium al pieţei.

Printre clienţi se numără atât dezvoltatorii de proiecte rezidenţiale sau de birouri, cât şi persoanele fizice. Preponderentă este însă partea comercială de ansambluri rezidenţiale, precizează el, întrucât că a crescut foarte mult industria de construcţii.

Valentin Bratu consideră că, de-a lungul timpului, conceptul de tapet, procesul tehnologic şi materialele s-au schimbat, iar oamenii au început să privească ideea de tapet cu alţi ochi. „Majoritatea oamenilor au trăit în case cu tapet, dar conceptul de tapet s-a schimbat, materialele s-au schimbat, la fel şi procesul tehnologic. Partea creativă s-a schimbat, nu mai sunt acele tipare care se repetă şi acele culori şterse. Acum, tapetul concurează cu multe vopseluri decorative.“

În ceea ce priveşte tendinţele în materie de tapet, în România, încă domină ideea unui perete tapetat pentru accent. În schimb, în străinătate, mai ales în SUA sau Anglia, trendul este de a se tapeta camere întregi în culori destul de vii.

Produsele Dream Prints se găsesc, în prezent, doar în magazinul online, însă anul următor urmează deschiderea unui showroom în Bucureşti. Preţurile pornesc de la 50 de euro pe metru pătrat, iar în 2021, Valentin Bratu spune că s-au vândut peste 2.000 de metri pătraţi de tapet.

Portofoliul Dream Prints cuprinde peste 100 de produse, iar în perioada aceasta se lucrează la unele colecţii capsulă, care pot avea şi direcţii contradictorii precum componente de flori şi componente industriale.

Antreprenorul estimează că va încheia primul an de funcţionare cu afaceri de aproximativ 80.000 de euro. „În cinci ani, mi-ar plăcea să fim prezenţi şi fizic la nivel internaţional. Ne vom extinde portofoliul de produse, dar vom avea şi o extindere laterală în diferite domenii conexe cu tapetul“.

Valentin Bratu a mai avut un business înainte de a crea Dream Prints, iar acest lucru a contribuit la luarea unor decizii cât mai bune în afacerea pe care a dezvoltat-o alături de fratele său. Pentru el, până acum, cea mai grea decizie de luat a fost înfrânarea. El spune că este o persoană destul de impulsivă şi că ar fi vrut să se extindă în mai multe direcţii, însă a trebuit să îşi tempereze spiritul antreprenorial pentru a putea creşte organic businessul.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

► Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

► În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

► Proiect editorial susţinut de Vodafone Business.

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania