♦ Alexandru Ştefan a mizat pe dulciurile clasice, deşi a avut tendinţa de a se nişa pe zona de eclere, dar piaţa din Târgovişte nu este încă pregătită pentru un astfel de concept.
Alexandru Ştefan a deschis cofetăria Alex care numără în prezent două unităţi, în oraşul Moreni şi în Târgovişte, dar a reuşit să intre cu produsele sale şi în mai multe unităţi din Bucureşti. Spiritul antreprenorial, aşa cum recunoaşte chiar el, l-a moştenit din familie. Părinţii săi aveau un restaurant, unde el a început să lucreze. Mereu i-au plăcut dulciurile şi bucătăria restaurantului a devenit şi un loc pentru Alexandru de a experimenta reţele de prăjituri.
„În copilărie, am tot cochetat cu partea de aluaturi şi am ales să pun în practică partea aceasta de dulciuri, fiind corelată cu partea de evenimente. Nu se ocupa nimeni de partea dulce, care în restaurant era externalizată. Locul de practică al cofetăriei a fost în sânul restaurantului”, povesteşte Alexandru Ştefan. Pasiunea l-a urmat şi în parcursul profesional, iar după terminarea liceului a ales să urmeze cursurile facultăţii de chimie alimentară.
Prima şi cea mai importantă investiţie, spune el, a fost în educaţie şi în specializarea sa în acest domeniu. În 2013, el şi fratele său au preluat frâiele businessului construit de părinţii lor. De-a lungul timpului, afacerea a crescut şi a ajuns să numere trei saloane de evenimente, restaurantul şi două cofetării. În timp ce Alexandru Ştefan se ocupă de zona de dulciuri, fratele său coordonează zona de evenimente din business.
Cele două divizii colaborează între ele, astfel că dulciurile de la evenimente sunt asigure de către cofetărie.
„Tot segmentul de evenimente este asigurat de cofetărie. Zona de evenimente înregistrează o creştere pentru că acolo cumulăm inclusiv partea de cofetărie şi partea de patserie sărată. Patiseria şi cofetăria au o pondere echilibrată, iar acestea completează lucrurile în zona de restaurant”, spune el.
În medie, sunt organizate circa două evenimente pe weekend, spune Alexandru Ştefan. Faţă de anii anteriori, numărul evenimentelor a crescut, însă odată cu pandemia, oamenii s-au obişnuit să organizeze evenimente cu un număr mai restrâns de invitaţi.
Alexandru Ştefan a mizat pe dulciurile clasice, deşi a avut tendinţa de a se nişa pe zona de eclere, piaţa din Târgovişte nu este încă pregătită pentru un astfel de concept.
„Piaţa nu este orientată către produsele de nişă, nici nu sunt atât de mulţi locuitori astfel încât să putem să ne nişăm. Zona de nişă în micile oraşe are nevoie de timp să se aşeze şi pentru a fi explorată”, adaugă el.
Cofetăria actuală din Târgovişte urmează a fi relocată într-un spaţiu mai mare, unde va exista şi o zonă cu cafea.
Mai mult, cofetăria livrează produse şi în mai multe cafenele din Târgovişte şi Bucureşti, unde plănifică să îşi extindă prezenţa.
Unul dintre planurile antreprenorului ţine de rebranding-ul şi schimbarea conceptului cofetăriei, dar şi a restaurantului.
Anul trecut, businessul a avut o cifră de afaceri de 7 milioane lei, iar antreprenorul se aşteaptă la o creştere în acest an.
ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.
⇒ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
⇒ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE