Andrei Albu, fondator al lanţului Albu Bretzels, cu opt locaţii specializate în produse de patiserie, panificaţie şi simigerie, crede despre 2026 că va fi un an cu provocări mari pentru businessul românesc pentru că din analiza bonului mediu din locaţii a observat că acesta a scăzut ca şi valoare deci, oamenii tind să fie mai chibzuiţi.
„În ceea ce priveşte optimismul meu e unul bun. Sunt ancorat în realitatea vremii dar nu descurajat, continui cu investigaţiile propuse poate puţin mai calculat. Cred ca antreprenorul în general nu are loc de frică sau descurajare”, a punctat antreprenorul, care săptămâna trecută a deschis a opta locaţie în apropiere de Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava. Cât despre schimbările legislative şi schimbările de taxe, Andrei spune că iImpactul asupra businessului mereu e destabilizator mai ales ca am tot avut parte de schimbări legislative şi taxe mărite pe repede înainte, aşa că nu prea este loc de previziuni.
„Pentru antreprenori lipsa de strategie legată de sistemul în care funcţionează poate fi fatală. Avem nevoie de stabilitate”, a punctat el. În acest context, el spune că proiectele planificate încă din 2025 vor fi duse la final, însă nu e loc pentru alte planuri aşa că unele proiecte vor rămâne la nivel de intenţie.

Andrei Albu a pus bazele brandului de simigerii Albu Bretzels în 2011 pentru că îşi dorea să devină independent financiar şI a reuşit să ajungă în 2024 la o cifră de afaceri de peste 2,6 milioane de lei, dublu faţă de anul precedent, conform celor mai recente date de la Ministerul de Finanţe. Dacă la început, folosea aluat congelat realizat de un alt producător, astăzi Albu Bretzels are propria unitate unde realizează propriul aluat şi produsele care ajung în cele opt simigerii în judeţul Suceava, în oraşele Ipoteşti şi Suceava.
Brandul Albu Bretzels a crescut treptat şi tot profitul a fost reinvestit, astfel că astăzi în simigerii găsim produse cu valoare adăugată precum sandvişuri, croissante, covridog, dar şi produse ambalate precum grisine, biscuiţi, cozonac etc.. Ce-l face pe Andrei Albu să continue un business în industria alimentară, un sector marcat puternic de orice scădere a încrederii populaţiei?


„Vin cu un exemplu dacă tot am deschis locaţia nouă în zona universităţii şi cum e perioada de sesiune, aceasta a venit şi pentru antreprenorul român. Deci e un examen, dacă businessul nu e împletit cu pasiune pentru ceea ce faci şi te uiţi doar la cifre cred ca da, e greu, dar eu îmi iau doza de energie din pasiunea pe care o am faţă de ceea ce fac”, a punctat antreprenorul.
„Rămân cu un gând, poate vremurile sunt mai grele faţă de ce am fost obişnuiţi dar cred ca putem depăşi momentul, suntem un neam puternic, creativ şi muncitor deci capul sus!”.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE