Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Cum au crescut. KinetoBebe, un proiect în zona de recuperare pediatrică pornit în 2009 de Ana Raluca Chişu, a ajuns la trei centre de recuperare, 45 de kinetoterapeuţi, psihologi şi personal auxiliar şi peste 150 de copii care vin în centre în fiecare zi

23.02.2023, 00:06 Autor: Alexandra Matei

„Deşi am pornit cu programe pentru cei mici, acum avem şi programe destinate adolescenţilor“ Mi-am dorit ca prin proiectul meu să fiu pe buzele medicilor care le recomandă părinţilor kinetoterapia pentru cei mici.

Ana Raluca Chişu, de profesie economist, a înfiinţat la Bucureşti centrul de terapie pentru copii KinetoBebe în 2009, un proiect pornit din dorinţa de a fi o alternativă la ceea ce oferă sistemul de stat în atunci când vine vorba de recuperarea pediatrică. KinetoBebe înseamnă astăzi, la aproape 14 ani de la înfiinţare, trei centre de recuperare, 16 săli de kinetoterapie, cinci săli de psihologie şi logopedie şi două săli de salinoterapie, precum şi peste 150 de copii care vin în centre pentru terapie în fiecare zi.

„În 2009 s-a născut KinetoBebe, dar mai important, s-a născut o nişă în România, cea de recuperare exclusiv pediatrică. KinetoBebe a fost primul centru de recuperare din mediul privat care s-a ocupat exclusiv de bebeluşi şi copii. Am creat o infrastructură a tot ceea ce înseamnă recuperarea copilului. KinetoBebe are astăzi trei centre de recuperare, 16 săli de kinetoterapie, cinci săli de psihologie şi logopedie şi două săli de salinoterapie. KinetoBebe înseamnă 150 de copii în terapie în fiecare zi în toate centrele de recuperare, peste 20 de copii în salinoterapie, dar şi mii de paşi care se fac prima dată în sălile noastre, mii de cuvinte care se spun pentru prima oară la mesele de logopedie şi familii care îşi găsesc anumite răspunsuri în sălile de consiliere parentală“, a povestit antreprenoarea.

Deşi ea a pornit acest proiect pentru a fi o alternativă a sistemului medical de stat, pe parcurs lucrurile s-au schimbat, KinetoBebe mergând şi spre partea de profilaxie. Aceasta şi-a dorit să creeze un loc în care orice părinte cu un copil sănătos poate să vină să vadă dacă cel mic se dezvoltă corect.

Astăzi, în echipa KinetoBebe sunt 45 de oameni, dintre care 20 sunt kinetoterapeuţi, 10 sunt psihologi, iar restul fac parte din personalul care stă alături de părinţi la fiecare pas pe care îl fac în centrele de recuperare. Echipa KinetoBebe începe să lucreze cu copii foarte devreme, cu unii dintre ei chiar din maternitate, precizează fondatoarea, iar recuperarea continuă până la 16 ani. În ultima vreme, au fost foarte mulţi pacienţi între 9 şi 11 ani care au venit cu probleme de postură, mers sau dureri de spate.

„Deşi am pornit cu programe pentru cei mici, acum avem şi programe destinate adolescenţilor. Avem un program care se numeşte #suntadolescent, dar şi programe dedicate studenţilor din facultăţile de kinetoterapie care vor să înţeleagă ce înseamnă un centru de recuperare."

Cel mai nou program de terapie este salinoterapia, care a venit imediat după pandemie, atunci când Ana Raluca Chişu şi-a dat seama că cei mici încep să dezvolte tot mai multe viroze şi ar avea nevoie de un loc în care să se poată recupera.

"Patruzeci de minute în salina KinetoBebe echivalează şase ore într-o salină de mare adâncime. Una dintre sălile de salină este de 80 mp, iar cealaltă este mai mică şi poate primi 6-7 copii. Avem birouri în care copiii pot face lecţii după şcoală şi în acelaşi timp pot să respire aer curat", a explicat ea.

Pe zona de salinoterapie, aceasta îşi propune înceapă colaborări cu grădiniţe care să îi aducă pe cei mici în salina KinetoBebe, deja având două grădiniţe care reprezintă un proiect pilot în acest sens.

Ana Raluca Chişu a descoperit managementul sanitar - domeniu pe care l-a aprofundat în 2013 - atunci când era încă mică. Ea petrecea ore în şir într-o secţie de radiologie dintr-un spital din Agnita, alături de naşa ei, unde auzea adesea recomandări de centre de kinetoterapie pe care medicii le făceau pacienţilor.

"Mi-am dorit ca şi eu ca prin proiectul meu să fiu pe buzele medicilor care le recomandă părinţilor kinetoterapia pentru cei mici. Avem colaborări cu aproximativ 270 de medici din Bucureşti şi din oraşele de lângă Bucureşti".

Bugetul unei familii care are nevoie de kinetoterapie, ceea ce înseamnă că vine de două ori pe lună într-un centru de recuperare, susţine ea, este undeva în jur de 1.600 de lei, iar dacă se adaugă şi şedinţe de psihologie, costurile trec de 2.500 de lei pe lună.

KinetoBebe a trecut de pragul de un milion de lei cifră de afaceri, iar în următorii cinci ani, fondatoarea şi-a propus o creştere economică mult mai mare.

"Pandemia ne-a învăţat că trebuie să avem resurse, astfel încât să fim pregătiţi pentru orice criză economică şi să nu dispărem de pe piaţă. Până acum, am reinvestit profitul constant în dotarea centrelor şi în deschidere de noi centre de recuperare."

Ana Raluca Chişu mai spune că partea de recuperare pediatrică se dezvoltă în România în acelaşi ritm ca şi în alte ţări europene, iar în unele cazuri, chiar mai bine.

KinetoBebe este prezent şi în alte oraşe ale ţării doar prin parteneriate şi colaborări. Astăzi, KinetoBebe la nivel naţional sau ideea de franciză există doar pe hârtie, într-un plan pe termen mediu-lung, precizează fondatoarea. "Îmi doresc foarte multă stabilitate financiară pentru KinetoBebe, îmi doresc să fie un punct de plecare pentru tot ceea ce înseamnă personalul terapeutic în zona de pediatrie. Îmi doresc să mă extind naţional, cel puţin prin partea de know-how şi să fiu alături de diaspora".

Ana Raluca Chişu, fondatoarea centrului de terapie pentru copii KinetoBebe: Patruzeci de minute în salina KinetoBebe echivalează cu şase ore într-o salină de mare adâncime.



ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.

Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania