Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Filofteia şi Ioana Matei, mamă şi fiică, realizează lunar peste 1.000 de produse cosmetice naturale sub brandul Jovis, iar ambiţia lor este să ajungă în toată Europa. „Mi-ar plăcea să ajungem la cât mai mulţi oameni, în România şi în Europa, este mult loc pentru dezvoltare.“

19.01.2021, 00:07 Autor: Dana Ciriperu

Un hobby transformat în busi­ness printr-o colaborare de pes­te un deceniu între Filofteia şi Ioana Matei, ma­mă şi fiică. Aşa începe po­vestea Jovis, un brand de cosmetice naturale fabricat într-un atelier din Constanţa în urma unei investiţii totale de 30.000 de euro.

„Eram studentă în anul întâi la Ecologie şi Protecţia Mediului şi eram interesată de tot ce înseamnă produse eco, bio, în special de produse cosmetice şi de îngrijire a tenului“, povesteşte Ioana Matei, ecolog în prezent şi creator al brandului Jovis. Interesul Ioanei Matei s-a transformat rapid în primele în­cer­cări de a produce acasă, în bucătărie, primele măşti, balsamuri de buze, unguente, cu in­gre­diente naturale cumpărate din magazine de tip plafar. „Era hobbyul meu şi pentru că aveam nevoie de un loc al meu în care să vorbesc în voie pe tema asta, mi-am făcut un blog – Jovis Homemade Beauty – folosind numele Jovis care era pe atunci (în 2009 – n. red.) nickname-ul meu din mediul online“.

Blogul a adus în jurul Ioanei Matei o comunitate de oameni interesaţi de produse fabricate din ingrediente naturale, iar în paralel tânăra studentă a realizat şi prima sa vân­zare. „Am făcut zece bu­căţi de bal­sam de buze şi le-am vândut pe toate cole­ge­lor de la facultate, cu 5 lei bucata. Au fost primii mei 50 de lei câştigaţi“.

În 2010, Ioana Matei a des­co­perit univer­sul să­pu­nului na­tural, a creat împreună cu ma­ma sa prima reţetă şi de atunci nu s-au mai oprit. „Noi facem săpun prin metoda la rece de­oarece ingredien­te­le nu sunt fierte sau în­călzite, astfel că îşi păstrează pro­prie­tăţile. Am început să fa­cem totul manual, în bucătărie“, îşi aminteşte Ioana Matei, care adau­gă că pentru a ajunge la spaţiul de producţie de astăzi investiţiile au venit treptat şi s-au ridicat la 30.000 de euro.

Primele vânzări au venit în urma partici­pării brandului Jovis la târguri din Constanţa, iar astăzi 80% din volume vin din magazinul online propriu, iar restul din parteneriate cu distribuitori din toată ţara.

„Colaborăm cu magazine mici, care sunt tot aşa pe profilul nostru, cu magazine de pro­duse cosmetic naturale. Produsele Jovis mai sunt prezente în magazinele zero waste sau zero plastic, un segment care s-a dez­vol­tat în ultimii doi ani, în magazinele de produse româ­neşti şi în băcănii“, mai spune Ioana Matei care adaugă că a discutat şi cu lan­ţuri de farmacii, dar discuţiile nu s-au concretizat pentru că dis­countul solicitat de marile lanţuri ar pune presiune pe preţul de vânzare.

„Eu mi-am dorit de la început să creez produse accesibile şi am preferat să producem cosmetice accesibile unui public mai larg“.

Un săpun Jovis costă între 13 şi 19 lei, iar portofoliul dezvoltat cuprinde 22 de produse, plus o gamă de şampoane solide. Din portofoliul magazinului online Jovis fac parte şi uleiuri şi unturi de corp, dar şi o gamă de accesori pentru îngrijire.

„Noi producem lunar cam 1.000-1.200 de produse, dar investiţia a fost treptată, produsă în mai multe etape şi s-a ridicat la 30.000 de euro, cea mai mare parte pentru amenajarea spaţiului de producţie şi pentru certificarea produselor“.

Filofteia şi Ioana Matei sunt în continuare implicate activ în business, însă pentru a dezvolta Jovis au apelat la colaboratori pe diverse domenii, pe partea de ambalaje, de website, de design. „A devenit din ce în ce mai evidentă nevoia unui asistent în zona de producţie. Ne propunem ca în acest an să ne mărim echipa, să producem mai mult, mai eficient. Noi am primit foartre multe cereri pentru livrări în afara ţării, clienţi care locuiesc în alte ţări. Mi-ar plăcea să adaptăm site-ul pentru a livra românilor din afară, dar şi persoanelor din alte ţări. Vom lucra să traducem ambalajele pentru a putea livra în afară pentru că vin cereri de distribuţie din străinătate şi prin alte magazine“. 


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.  

Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro
.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania