♦ Atelierele pentru copii reprezintă un motor al businessului în prezent ♦ Iasmina Chepenegescu a ajuns la zece cursanţi în cadrul atelierelor de pictură, cei mai mulţi fiind în jurul vârstei de 5-6 ani ♦ O şedinţă costă 75 de lei.
Pictura a fost mereu o parte din viaţa Iasminei Chepenegescu, o tânără în vârstă de 20 de ani, care astăzi studiază antreprenoriatul. Anul trecut, ea a decis să pună bazele unui business născut din dragostea pentru artă şi aşa a pornit Iasomnie, un brand sub care îşi vinde propriile lucrări şi organizează ateliere creative pentru copii.
„Iasomnie a început dintr-un hobby. Eu pictez de la trei ani, am făcut cursuri, am vrut să urmez o educaţie artistică. Însă am decis să urmez Facultatea de Business pentru a reuşi să îmi transform pasiunea într-o afacere. Mi-am dat seama că pot să vând creaţiile mele, iar în paralel fac ateliere creative cu copii. La baza businessului este o credinţă a mea, anume că arta ne conectează pe toţi şi este o limbă universală. Odată ce poţi să o înţelegi, te conectezi direct cu persoana din faţa ta“, spune antreprenoarea.
Iasomnie a pornit cu investiţii minime, povesteşte ea, care au acoperit achiziţia de materiale şi chiria unui studio. Anul acesta, fondatoarea are în plan noi investiţii pentru că îşi caută o persoană care să se ocupe de social media şi plănuieşte să urmeze şi mai multe cursuri. Iasmina organizează expoziţii proprii. Până acum a avut două astfel de evenimente.
Vânzările creaţiilor sale au loc în momentul de faţă prin intermediul reţelelor sociale, iar următorul pas este construcţia unui site.
„Sunt în procesul de construcţie a site-ului, unde oamenii vor putea găsi atât lucrările mele, cât şi cursurile pentru copii şi pentru adulţi. În perioada următorare, vreau sa încep o serie de ateliere pentru cupluri“, mai adaugă ea.

Atelierele pentru copii reprezintă un motor al businessului în prezent. Ele au loc în weekend, iar cursanţii sunt împărţiţi în două grupe. Până acum, Iasmina Chepenegescu a ajuns la zece cursanţi în cadrul atelierelor de pictură, cei mai mulţi fiind în jurul vârstei de 5-6 ani. O şedinţă costă 75 de lei.
Tânăra are planuri importante pentru proiectul Iasomnie şi îndrăzneşte să viseze. În viitorul apropiat, unul dintre obiectivele sale este şi găsirea unei locaţii proprii, care să fie potrivită atât pentru partea creativă, cât şi pentru ateliere.
Pe termen lung, însă, ea vrea să ducă proiectul său la nivel internaţional.
„Îmi doresc să pot vorbi această limbă a artei şi în afară, adică să îmi duc lucrările şi serviciile şi peste graniţe. Orice persoană care se poate conecta cu arta mea înseamnă un câştig pentru mine. Îmi doresc să duc în afară mesajul că Iasomnie e un brand născut în România. Sper că în următorii cinci ani voi putea să ajut acele voci creative din România care nu sunt încă auzite“, a mai adăugat fondatoarea Iasomnie.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE