• Leu / EUR5.0947
  • Leu / GBP5.8949
  • Leu / USD4.4429
Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Mădălina Niculae, absolventă de Arte plastice şi scenografie, a deschis anul trecut magazinul online Ludicolora, unde îşi vinde propriile printuri de artă şi ilustraţii, imprimate pe agende, semne de carte sau tricouri

04.03.2026, 00:06 Autor: Alexandra Matei

 Preţurile produselor pornesc de la 20 de lei, iar felicitările şi semnele de carte sunt cele mai accesibile  O zi bună din perspectiva vânzărilor se traduce prin încasări de circa 1.000 de euro, iar decembrie şi martie sunt, în general, cele mai bune luni.

„Mi-am dat seama că ce ştiu să fac cel mai bine este să desenez“, spune Mădălina Niculae, cea care a pornit, în primăvara anului trecut, Ludicolora, brand sub care îşi vinde, în magazinul online propriu, ilustraţiile şi printurile de artă, fiecare imprimat pe diverse produse – agende, semne de carte, felicitări sau tricouri.

Drumul ei a început demult, în copilărie, cu desenul. A urmat Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza“ şi apoi scenografia la UNATC. A realizat decoruri şi costume pentru mai multe spectacole de teatru, însă momentul în care a devenit mamă a fost unul decisiv pentru cariera sa.

Atunci i-a apărut ideea de a porni un business propriu în domeniul creativ, aşa că s-a întors la origini, la desen. Înainte de a deschide magazinul online, antreprenoarea ajungea la clienţi cu produsele sale prin intermediul târgurilor şi al reţelelor de socializare.

„Dezvoltarea magazinului online a adus o notă de profesionalism. Este un spaţiu prezentabil. În momentul în care discut cu cineva despre produsele mele, pot să ataşez linkuri, este un catalog de produse. Şi comenzile au început să vină şi am uşurat, practic, partea de vânzări. Plata se face cu cardul online, iar produsele sunt trimise prin firme de curierat“, mai adaugă Mădălina. Ea spune că păstrează în continuare şi componenta de târguri, unde oamenii vin să vadă produsele.

Tot prin târguri, fondatoarea Ludicolora a ajuns să aibă diverse colaborări – cu un lanţ de librării, unde se pot găsi felicitările şi semnele de carte, dar şi cu un magazin fizic în care sunt prezente şi alte produse. Pentru anul viitor, ea are în plan să extindă aceste colaborări cu alte magazine.

Investiţia de pornire, spune aceasta, nu a fost una foarte mare. Pentru a începe, a avut nevoie de o imprimantă performantă pentru printurile de artă şi de alte mici investiţii pentru o casă de marcat şi alte lucruri necesare businessului. Primele produse, îşi aminteşte antreprenoarea, au fost felicitări.

Printurile de artă, mai spune Mădălina Niculae, sunt produsele principale din portofoliul Ludicolora.

„Odată ce creez ilustraţia originală, ea este scanată la o rezoluţie foarte mare şi apoi transpusă pe acest print de artă, care este un print special pe hârtie de bumbac. Este, practic, cea mai fidelă formă de reproducere a originalului. Fiecare print de artă este semnat de mine pe spate“, explică ea.

Preţurile produselor pornesc de la 20 de lei, menţionează aceasta, iar felicitările şi semnele de carte sunt cele mai accesibile. Cele mai scumpe produse sunt ilustraţiile personalizate şi tricourile. O zi bună din perspectiva vânzărilor, mai spune fondatoarea Ludicolora, se traduce prin încasări de circa 1.000 de euro, iar decembrie şi martie sunt, în general, cele mai bune luni.

Cele mai mari provocări pentru Mădălina Niculae sunt legate de prezenţa în online, pe partea de promovare, dar şi de partea birocratică.

„Simt că birocraţia îmi consumă mai mult timp decât ar trebui, dar, momentan, trebuie să o parcurg şi sunt convinsă că încă mai am foarte multe de învăţat în zona aceasta, pentru că, oricum, nu pot să externalizez încă partea de documente şi acte. Partea de digitalizare a afacerii m-ar ajuta mult“, a mai adăugat ea.

Însă, în ciuda tuturor provocărilor, fondatoarea Ludicolora spune că ar face oricând aceeaşi alegere, aceea de a începe un business propriu în domeniul creativ.

„Antreprenoriatul îmi oferă libertate, posibilitatea de a face ceva ce îmi place şi simt că lucrez pentru mine şi construiesc ceva care poate fi scalat. Am entuziasmul acesta că lucrez pentru ceva al meu.“