♦ Hainele produse de Larisa Dragna în România ajung şi în străinătate, chiar în SUA, peste Ocean, sau în Australia ♦ Prima colecţie a fost chiar lucrarea de licenţă a antreprenoarei.
Larisa Dragna s-a hotărât în 2008, chiar după ce termina facultatea din domeniul artei şi al designului, să şi vândă produsele pe care le desena. A cumpărat propria maşină de cusut, a şi stricat-o şi reparat-o ulterior încercând diverse materiale, dar astăzi colaborează cu trei ateliere unde ideile ei prind viaţă sub formă de haine şi ajung chiar şi în străinătate.
„Antreprenoriatul pentru mine a început din ultimul an în facultate, în care am auzit de existenţa PFA şi am ales să deschid şi eu una să pot să vând produsele pe care urma să le fac. Pasiunea a fost de când eram mică, doar că nu ştiam că se face şi un business din asta. Am început să cos la maşină când eram în liceu, mi-am dorit foarte tare să şi văd piesele pe care le visam ca fiind obiecte. Am şi stricat prima maşină de cusut pentru că eram destul de curajoasă în a folosi materiale pe care nu puteam să le folosesc la o maşină casnică”, a spus Larisa Dragna în ediţia Afaceri de la Zero filmată chiar „acasă” la antreprenori. În cazul acesta, a fost showroomul The Room Showroom, un concept store cu articole vestimentare create de designeri români, situat pe Calea Victoriei în Bucureşti. Brandul Larisa Dragna înseamnă astăzi cel puţin două colecţii pe an, dar şi piese vestimentare care fac tranziţia între cele două colecţii.

Alături, în atelier, antreprenoarea mai lucrează cu o persoană pentru partea de prototipuri şi comenzi mai complicate, iar restul producţiei este externalizată în trei ateliere.
„Primele produse pe care le-am vândut au fost cele din lucrarea de licenţă. Ulterior au fost doar piese pe care mi le doream din materialele de care m-am îndrăgostit: sacouri, rochii cu volane, diverse piese care au rămas cumva statement de atunci şi până acum”, a mai spus Larisa Dragna.
Prima comandă din străinătate a venit din Germania, de la un designer de produs de acolo, fără nicio promovare din partea antreprenoarei. Acum, ea colaborează cu un site internaţional şi trimite produse made in România şi în Statele Unite, Anglia sau Australia.

„Am o serie de produse care sunt declaraţia mea de sustenabilitate, în ideea în care îţi poţi achiziţiona un produs, dar să-i schimbi forma finală, îl porţi de mai multe ori în diferite moduri. Încerc să am cât mai puţin consum de material sau bucăţile care îmi rămân să le rereutilizez pentru clienţi”, a completat antreprenoarea.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE