♦ AlbAlb se află într-o casă istorică din zona Căii Dorobanţilor din Bucureşti ♦ Portofoliul AlbAlb cuprinde bijuterii, genţi, obiecte decorative, eşarfe de mătase, dar şi printuri, lucrări originale, accesorii pentru din piele sau portofele ♦ AlbAlb are, pe lângă spaţiul fizic, şi un magazin online.
Cristina Olteanu a deschis magazinul AlbAlb în toamna anului 2018, după ce a decis să facă din pasiunea sa pentru artă un business. Astăzi, magazinul din centrul Bucureştiului găzduieşte în jur de 100 de creatori şi designeri români, iar special pentru perioada sărbătorilor de iarnă acestora li s-au mai alăturat alţi zece, care vin cu decoraţiuni de sezon, cadouri şi obiecte lucrate manual.
„Ne-am dorit să oferim publicului cele mai bune decoraţiuni de Crăciun făcute de creatori români. Am făcut un call în noiembrie, prin care am invitat cât mai mulţi creatori, iar apoi am făcut o selecţie. Avem circa zece creatori noi aduşi special pentru perioada de sărbători. Avem decoraţiuni din lut, alamă, porţelan, dar şi decoraţiuni făcute la imprimantă 3D“, spune Cristina Olteanu.
Decembrie, menţionează antreprenoarea, este cea mai bună lună din an pentru AlbAlb. Însă, luna cadourilor este într-o competiţie foarte strânsă cu luna februarie, perioadă în care clienţii cumpără cadouri de Mărţişor. În general, la AlbAlb weekendurile sunt cele mai pline. Bijuteriile se vând cel mai bine pe tot parcursul anului, iar clienţii petrec în medie jumătate de oră în magazin.
AlbAlb are, pe lângă spaţiul fizic, şi un magazin online, unde însă nu sunt mereu expuse toate produsele. Experienţa de cumpărare, spune fondatoarea, este diferită pentru cei care aleg să vină în shop vs. cei care cumpără online.
„Nu e vorba doar de produs în sine, ci şi de atmosferă, de poveşti, de casa în care se află magazinul. (...) Am avut şi clienţi care au petrecut două ore în magazin“, adaugă ea.
Portofoliul AlbAlb cuprinde bijuterii, genţi, obiecte decorative, eşarfe de mătase, dar şi printuri, lucrări originale, accesorii pentru câini din piele sau portofele. Toate sunt expuse în magazinul fizic, pe o suprafaţă de circa 150 mp.
Cel mai mic preţ este cel al semnelor de carte, circa 10 lei, iar cele mai scumpe produse ajung la câteva mii de lei. „Încercăm să nu trecem de 1.000 de euro. Cele mai scumpe sunt bijuteriile şi tablourile.“
Proiectul pornit de Cristina Olteanu în urmă cu şapte ani a crescut treptat, iar pandemia a reprezentat un salt în business pentru că, spune ea, oamenii nu mai călătoreau la fel de mult. Astfel, numărul vizitatorilor în magazinul fizic a avut în 2020 o creştere considerabilă. Creşterea businessului a continuat şi în anii următori şi a fost una constantă.
„Pentru anul 2025 estimez o cifră de afaceri de 1,3 mil. lei“, afirmă fondatoarea AlbAlb. Businessul a trecut de primul milion de lei în urmă cu doi ani, în 2023.
„Totul se simte mult mai sigur decât la început. Ţine foarte mult de mine să mă motivez şi să fac mai mult. Deci de fiecare dată este o luptă între a te bucura de ce ai deja şi a merge mai departe“.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE