George Dobre, un antreprenor din Bucureşti, a transformat hobby-ul său pentru machete într-un business care, anul trecut, a avut venituri de 800.000 lei. Hobby Shop are prezenţă atât în online, cât şi în offline, iar antreprenorul are în plan dezvoltarea businessului pe ambele segmente.
George Dobre a devenit pasionat de machete în 2002, însă pasul către antreprenoriat în acest domeniu l-a făcut abia în 2016. Investiţia iniţială s-a ridicat la 3.000 euro, bani care au mers către achiziţionarea unor stocuri suficiente pentru funcţionarea magazinului. Antreprenorul era la acea vreme angajat într-o companie din domeniul auto şi ducea în paralel şi un alt business în acelaşi domeniu.
„În 2016, am lansat magazinul online, am funcţionat în paralel cu jobul. Am lucrat în domeniu auto pe partea de logistică aprovizionare timp de aproape 13 ani. La acea vreme, aveam şi un business tot în domeniul auto“, povesteşte el.
Trei ani mai târziu, George Dobre a decis să rişte, să renunţe la jobul său şi să se concentreze doar pe businessul cu machete. Astfel, în 2019, a deschis şi primul magazin fizic sub numele de Hobby Shop.
„Când am deschis magazinul fizic am renunţat la job, a fost un risc pentru că, în momentul respectiv, firma nu era pe profit, era ok, dar a fost un risc. Investind tot timpul pe care l-am obţinut din renunţarea jobului în businessul nostru s-a simţit şi am trecut pe profit. Ulterior, şi soţia a renunţat la job şi amândoi ne ocupăm de businessul nostru“, spune el.
Businessul a ajuns să se susţină singur şi creşte de la an la an. Când a fost deschis magazinul fizic, antreprenorul a creat un mix hub în spaţiul dedicat magazinului, astfel că mulţi pasionaţi de machete puteau merge acolo şi să îşi contruiască machete, erau organizate chiar şi concursuri. Pandemia însă a făcut ca mesele din magazin dedicate celor care voiau să construiască machete acolo să fie înlocuite cu rafturi cu produse.
Pe viitor, antreprenorul plănuieşte să reintroducă această componentă, dar nu are un plan exact în această direcţie. Planurile de dezvoltare se concentrează pe dezvoltarea magazinului online şi pe investiţiile în stocuri mai mari.
„Vrem să începem să investim mai mult în stocuri şi importuri directe de la producători, devenind noi un distribuitor“, precizează George Dobre.
Produsele sunt importate din ţări precum Bulgaria, Ungaria, Germania şi Spania.
Comunitatea pasionaţilor de machete este mică în România comparativ cu alte pieţe din Europa, însă este o nişă în creştere şi tot mai mulţi oameni se îndreaptă către acest hobby.
„Circa 60% dintre clienţi revin, sunt clienţi care deja au hobby-ul acesta de ceva timp şi ştiu exact ce vor şi ce caută, iar ceilalţi sunt pentru prima oară sau la primele modele şi au nevoie de sfaturi, de îndrumare“, spune el.
Cei mai mulţi pasionaţi de machete vin din Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Oradea, Braşov, Cluj, Iaşi şi Craiova.
Hobby Shop are două segmente principale de produse şi anume machetele de vehicule, avioane, proponderent vehicule şi echipamente militare, şi warhammer, cel din urmă fiind un segment format din jocuri de război.
„Este un sistem de joc cu două armate care se întâlnesc pe o masă, un câmp de luptă, regulile sunt foarte complexe. Fiecare unitate are abilităţile sale, sunt foarte multe reguli. Este destul de căutat de adolescenţi“, spune el.
Anul acesta, mai spune George Dobre, businessul nu a mers la fel de bine ca anul trecut. Pentru Hobby Shop, pandemia a fost un imbold puternic de creştere.
ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.
⇒ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
⇒ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE