De-asta se cheama ca Rooney este o tanara speranta

Exista ceva si mai frumos parca decat jocurile de cuvinte sclipitoare si formulele istete cu care ziarele englezesti lauda geniul micului Rooney, golgeterul de pana acum al Euro 2004, in picioarele caruia sta speranta nationalei engleze de a castiga titlul european. E vorba de faptul ca atacantul de 18 ani cu mutrita de soricel dovedeste ca pepinierele cluburilor englezesti pot produce valoare fara sa aiba nevoie nici de ajutorul colectiei de spoturi publicitare a lui Beckham, nici de afluxul neincetat de fotbalisti si de antrenori straini care au umplut Premier League in ultimii ani.

Asa incat nu e deloc ciudat cat de rapid au proliferat estimarile repetate despre felul cum ar sparge Wayne Rooney acum piata transferurilor daca s-ar incumeta vreun club sa-l peteasca. Sumele vehiculate in zilele din urma despre valoarea de piata a lui Rooney (cea mai noua evaluare e de 90 de milioane de euro, dar n-am intrat inca in sferturile de finala, asa ca loc mai e destul de crestere) pot sa para aiureli, dar faptul ca sunt formulate are din plin sens. David Moyes, managerul clubului Everton (unde joaca Rooney atunci cand nu da goluri la Euro), s-a infuriat rau cand a vazut ca selectionerul Angliei, Sven-Goran Eriksson, a invitat deja cluburile interesate de Rooney sa-si exprime optiunile, ba a mai si zis ca el insusi ar fi primul interesat sa ia legatura cu impresarii junelui atacant daca ar fi antrenor in campionatul intern. Eriksson n-a gresit insa cu nimic: faptul ca un jucator are valoare in teren inseamna automat ca are si o valoare pe piata, iar ea trebuie recunoscuta si determinata ca atare. In plus, ce a spus el e realist: cu banii luati pe Rooney, Everton si-ar putea permite sa cumpere mai multi jucatori buni si sa iasa astfel din situatia de echipa mediocra cu o singura vedeta.

Nu e prima oara cand englezii, cu patriotismul lor idealist, se supara pe Eriksson pe motiv ca antrenorul suedez e prea mercantil: in primavara, dupa cum se stie, ziarele l-au criticat numai pentru simplul fapt ca a parut sa dea atentie ofertei lui Roman Abramovici de a antrena Chelsea, pornind cumva de la premisa gresita ca selectionerul, chiar suedez, al Angliei trebuie sa fie trup, suflet si portofel alaturi de echipa nationala cel putin pana ii expira contractul. Iar cand mai apoi omul si-a reinnoit contractul cu nationala pana in 2008, aceleasi ziare l-au criticat ca s-a folosit de episodul Chelsea ca sa oblige federatia sa-i mareasca salariul (lucru care, de altfel, s-a si intamplat; pana ca Abramovici sa-l fi angajat pe Jose Mourinho la Chelsea, Eriksson a fost cel mai bine platit antrenor din Premiership).

Asa cum se prezinta lucrurile deocamdata, Rooney ar putea "sfarsi" tot la Chelsea, singurul club care a oferit pana acum pentru el o suma clara - 45 de milioane de euro. E usor de imaginat plictiseala unui asemenea deznodamant, avand in vedere ca povestea cu miliardele lui Abramovici care rad tot de pe piata continua si in vara asta, singura diferenta fata de anul trecut tinand de faptul ca rusul o conduce acum din iahtul personal ancorat pe coasta portugheza. Dar plictiseala e intrecuta mult de mandria celor ce observa ca omul de pe iaht se arata pentru prima oara (daca il exceptam pe Beckham) foarte interesat de niste jucatori englezi - Rooney si Gerrard. Chelsea e un barometru excelent al pietei, iar in ultimele luni barometrul acesta n-a avut in vedere nici un jucator englez: Abramovici i-a ofertat pe rand, chiar daca fara succes, pe Sevcenko, Nedved, Trezeguet, Ronaldinho, Roberto Carlos, Walter Samuel sau Didier Drogba, pentru sume intre 17 milioane de lire sterline (Drogba) si 55 de milioane (Ronaldinho).

E adevarat ca proaspat angajatul antrenor Mourinho a promis ca va apela cu precadere la pepiniera de talente a clubului si ca n-are nevoie de o echipa supradimensionata, ci de 21 de jucatori de varf. Numai ca portughezul care a castigat Champions League cu FC Porto are grija acum sa aduca dupa el la Chelsea nu mai putin de trei astfel de jucatori de varf - de la Porto: Ferreira, Costinha si Deco. Iar posibilitatea de a aduce "la pachet" cativa fotbalisti buni de la cluburile de unde provin este un apanaj al antrenorilor straini care ii nelinisteste intotdeauna pe patriotii idealisti ai fotbalului englez. Cu alte cuvinte: nu e de ajuns ca echipele englezesti sunt antrenate de straini, mai trebuie ca acestia sa-si aduca si jucatorii preferati? Asa incat ideea ca Rooney s-ar putea dovedi o tinta mai importanta si mai valoroasa decat portughezii, italienii sau spaniolii vizati de Chelsea e in sine o victorie a spiritului national.

Caci nu poate fi trecut cu vederea naduful cu care in lunile din urma au comentat o multime de ziaristi din Albion inmultirea strainilor pe bancile tehnice din Premiership. La Tottenham Hotspur, in locul autohtonului Glen Hoddle a fost angajat insusi Jacques Santini, selectionerul in exercitiu al nationalei Frantei, ca secund un olandez, iar ca director sportiv un danez. La Manchester United, pe langa "strainul" (scotianul) Alex Ferguson s-a intors ca antrenor secund Carlos Queiroz de la Real Madrid. La Liverpool, in locul francezului Gerard Houllier a fost adus spaniolul Rafael Benitez de la Valencia, iar Jose Mourinho a venit la Chelsea impreuna cu secunzii lui de la FC Porto, ca sa inlocuiasca tot un strain, pe italianul Claudio Ranieri.

Daca la aceasta se adauga rezistensa francezului Arsene Wenger la Arsenal, cel mai bun club din Premiership, si a suedezului Eriksson ca selectioner al nationalei, peisajul pare ingrijorator: unde sunt englezii, totusi? Din primele cinci cluburi ale ligii, unul singur - Newcastle - are un antrenor autohton, si acela in varsta de 71 de ani: Bobby Robson, un om care insa a invatat mult fotbal in Spania si Portugalia si i-a invatat si el pe altii (inclusiv pe Jose Mourinho). In rest, toate statisticile sunt triste: nici un manager/antrenor englez n-a mai castigat campionatul din 1992 si numai 40% din antrenorii primei ligi sunt autohtoni, fata de 70% in campionatul din Spania, 80% in Franta, 72% in Germania si 100% in Serie A din Italia. Asociatia Managerilor Englezi a tot tras semnale de alarma, avertizand ca in felul acesta se reteaza sansele antrenorilor autohtoni de a ajunge la comanda celor mai bune echipe si la comanda nationalei.

Aceeasi asociatie recunoaste insa ca insusi sistemul de selectie a antrenorilor in Anglia e de vina pentru faptul ca o liga superprofesionalizata ca Premiership atrage strainii: pana in sezonul trecut, nici un antrenor englez nu a avut nevoie de recunoastere formala a calificarii sale, rezistenta fata de ideea de invatare a fotbalului corespunzand mentalitatii ca antrenorul n-are nevoie decat de instinct si ca intotdeauna cei mai buni jucatori ajung cei mai buni antrenori. Dar nici celebrii Bobby Charlton sau Bobby Moore n-au ajuns mari antrenori, nici Wenger sau Mourinho n-au fost mari jucatori - in schimb, acestia din urma, ca si altii veniti din restul Europei la cluburile englezesti, au adus aici disciplina si schemele tactice elaborate, specifice fotbalului continental, iar mai apoi, in virtutea experientei lor europene, au adus aici si unii din cei mai buni jucatori pe care-i cunoscusera in cariera lor.

Nu trebuie sa mire deci pe nimeni faptul ca un antrenor strain care vine acum in Anglia are parte, ca Benitez, de o dublare a salariului: asteptarile din partea celor ca el sunt foarte inalte, pe masura ambitiilor celui mai bogat campionat din lume. Conform firmei de consultanta Deloitte&Touche, in sezonul 2002-2003, veniturile cluburilor din prima liga engleza au totalizat 1,25 miliarde de lire sterline, cel mai inalt nivel din lume, iar sase dintre aceste cluburi au avut si profit. Cum sa nu vina aici antrenorii? Unde e Anglia, acolo sunt banii, acolo e atractia cea mare. Sigur ca, in principiu, aceasta situatie e un motiv de mandrie in sine pentru suporterii englezi si n-ar trebui sa intre in contradictie cu patriotismul lor infierbantat. Dar, totusi, sa le concedem ca e tare placut sa vada ca Rooney e mai pretuit ca Deco. Au tot dreptul sa viseze ca poate maine o sa aiba parte si de un antrenor englez mai bine platit decat unul strain.
crenguta.nicolae@zf.ro