Afaceri de la zero

De necrezut cati bani a putut sa cheltuiasca Saddam

26.06.2003, 00:00 Autor: Crenguta Nicolae

Operatiunea de saptamana trecuta a politiei pariziene, in urma careia au fost arestati aproape 300 de membri ai Mujahedinilor Poporului, principala grupare de opozitie fata de regimul islamist din Iran, a produs pana acum, dincolo de laude si proteste venite din directii diferite, un singur rezultat concret: cateva milioane de dolari si niste echipamente de comunicatii. Potrivit raportului politiei, in cursul perchezitiilor facute la 13 sedii ale Mujahedinilor din suburbiile Parisului au fost confiscate 200 de antene de satelit, 100 de computere, un seif cu 300.000 de dolari si 150.000 de euro, precum si patru valize in care se aflau opt milioane de dolari, in bancnote de cate 100. Destul de putini raportat la amploarea operatiunii, acesti bani nu miros deocamdata a nimic, fiindca nu li se cunoaste inca provenienta; ei sunt insa un punct de plecare bun pentru o reflectie mai amanuntita pe tema unui business mai special - terorismul.
Cunoscuta sub initialele MeK (Mojahedin-e-Khalq) sau MKO (Mujahedeen I Khalk Organization) sau OMPI (Organisation des Moudjahidine du Peuple d'Iran), in functie de cine le traduce si le transcrie numele, miscarea mujahedinilor ("vitejilor") iranieni s-a infiintat la jumatatea anilor ’60, ca o grupare nationalista cu o ideologie care imbina elemente de Islam cu elemente de marxism. Scopul ei initial a fost de a rasturna monarhia din Iran, considerata ca aservita americanilor; cum scopul respectiv coincidea cu intentia Moscovei de a elimina influenta SUA din Iran, mujahedinii au fost ajutati de KGB: si-au pregatit luptatori in Cuba, Germania de Est si Yemen, separat de cei ce se antrenau in taberele palestiniene din Liban si Iordania. Numai ca, dupa ce monarhia a fost inlaturata in urma revolutiei din 1979, puterea au luat-o ayatollahul Khomeini si clericii musulmani, care s-au descotorosit repede de vremelnicii lor aliati mujahedini. In cele din urma, atat seful mujahedinilor, Massud Rajavi, cat si socrul sau, presedintele Abolhassan Bani-Sadr, s-au refugiat in 1981 in Franta.
De aici incepe insa partea interesanta: Claude Cheysson, ministrul de externe francez de atunci, s-a intalnit cu cei doi ca sa-i convinga sa se implice de partea Irakului in razboiul pe care aceasta tara il incepuse cu Iranul, sperand ca astfel regimul lui Khomeini sa cada. Tot Cheysson a mijlocit o intalnire a lui Rajavi si Bani-Sadr cu ministrul de externe irakian, Tarik Aziz, in care acestia au semnat un memorandum de intelegere prin care MeK urma sa primeasca sprijin financiar si politic din partea Bagdadului, in schimbul sustinerii Irakului in razboiul cu Iranul.
Intr-adevar, intre 1982 si 1985, Rajavi a fost la Bagdad de cateva ori si a legat chiar o relatie personala cu Saddam Hussein. Numai ca dorinta de putere a mujahedinului depasise deja si cadrul initial de nationalism al MeK (era deja prea mult pentru Bani-Sadr sa-si vada ginerele alaturandu-se lui Saddam in timp ce mii de iranieni erau ucisi in razboi; de altfel, in 1984, Rajavi a divortat de fiica fostului presedinte), si intentiile francezilor (in 1986 a fost expulzat din Franta, intr-un moment cand Parisul incerca sa-si imbunatateasca relatiile cu Iranul si sa obtina eliberarea a noua ostatici francezi detinuti in Liban de catre grupuri sustinute de Iran). Ca relatiile autoritatilor franceze cu mujahedinii au ramas complicate o dovedeste insa faptul ca in 1987, premierul de atunci, Jacques Chirac, a semnat un acord cu MeK prin care ii promitea protectie in schimbul promisiunii de a nu ucide oficiali iranieni pe teritoriul Frantei.Dupa expulzarea din Franta, Rajavi si-a stabilit cartierul general in Irak, unde s-a si casatorit cu Maryam, o militanta pe care a numit-o in 1987 comandant suprem al Armatei Nationale de Eliberare (ANL), aripa militara a MeK.
Doi ani mai tarziu, Maryam a fost aleasa secretar general al Consiliului National al Rezistentei Iraniene, o coalitie politica mai larga de grupari de opozitie iraniene din exil, pentru ca mai tarziu, acelasi Consiliu sa o desemneze drept "viitorul presedinte interimar al Republicii Democratice Islamice Iran", adica persoana care va asigura tranzitia de la regimul ayatollahilor la o democratie laica. Daca site-ul oficial al MeK o ridica in slavi pe Maryam, vazuta ca un organizator si conducator perfect, presa iraniana o descrie ca pe o faptura rea si avida de putere, pusa in fruntea unei cete de fanatici cu creierele spalate, gata sa moara pentru Massud si Maryam si care nu stiu de fapt ce inseamna democratia.
Deocamdata, fanatismul gruparii s-a reflectat destul de clar in faptul ca arestarea lui Maryam Rajavi la Paris, de saptamana trecuta, i-a determinat pe cativa adepti ai MeK sa-si dea foc in semn de protest. Cat despre democratie, presa occidentala a inceput sa constate tot mai mult ca promovarea femeilor in MeK (in afara de Maryam, exista un consiliu de conducere format numai din femei, iar circa o treime din luptatorii mujahedini sunt femei) nu e decat o manevra demagogica prin care sotul lui Maryam incearca sa dea o "fata umana" organizatiei sale, atata vreme cat e stiut ca una din principalele tinte ale opresiunii fundamentalistilor iranieni sunt femeile.



Ca in orice film prost: femei si impuscaturi
De altfel, Rajavi a trimis-o pe sotia sa in numeroase turnee de PR prin Occident, din Norvegia pana in SUA, iar farmecul acesteia, ca si banii oferiti de ea pentru actiuni de lobby, si-au spus cuvantul: in pofida aliantei MeK cu Saddam (si pentru care iranienii de rand ii detesta si acum pe mujahedini) exista si la ora actuala numerosi congresmeni americani si parlamentari europeni care sustin cauza mujahedinilor si ii considera o forta politica nimerita sa ia locul actualilor conducatori de la Teheran.
In ultima vreme s-a vehiculat intens la Pentagon ideea ca fortele americane din Irak s-ar putea folosi de mujahedini pentru inlaturarea regimului islamist din Iran, cam in felul cum s-au folosit in Afganistan de Alianta Nordului pentru a-i invinge pe talibani. Numai ca aceasta ar fi impotriva principiilor luptei antiteroriste ale SUA, care spun ca oricine se aliaza cu un terorist (in speta Saddam) trebuie considerat terorist. In documentele autoritatilor americane, dovada cel mai frecvent amintita a relatiilor lui Saddam cu MeK este faptul ca, incepand din 1998, Saddam Hussein a construit pentru mujahedini in vestul Bagdadului, la Falluja, o baza militara completa, care putea adaposti intre trei si cinci mii de luptatori, cu ferme, baraci, cladiri administrative si alte facilitati. Dupa aceleasi surse, baza respectiva nu mai tinea la acea vreme de raporturile Irakului cu Iranul, ci de raporturile dictatorului cu propriul popor, avand in vedere ca dupa incheierea razboiului cu Khomeini, Saddam i-a folosit pe mujahedini pentru reprimarea, in 1991, a revoltelor initiate de siitii din sudul Irakului si de kurzii din nord.
MeK a folosit insa teritoriul irakian ani de-a randul pentru a declansa atacuri extrem de bine pregatite impotriva Iranului, de la asasinate izolate ale unor oficiali pana la bombardamente ale unor baze militare iraniene. Institutul de Studii Strategice de la Londra a estimat fortele ANL la circa 6.000-8.000 de luptatori, dispunand de 250 de tancuri si vehicule de lupta, artilerie si elicoptere. Cea mai celebra actiune a mujahedinilor s-a intamplat in 1992, cand, in replica la bombardarea bazelor lor din Irak, au organizat atacuri simultane la 13 ambasade iraniene din 13 tari, actiune care a demonstrat din plin capacitatea lor armata, dar i-au si consolidat imaginea de militie terorista: MeK a fost inclusa pe lista organizatiilor teroriste de catre SUA in 1997 si de catre Uniunea Europeana anul trecut.
De unde banii pentru astfel de actiuni? Oficial, mujahedinii sustin ca banii lor provin din contributiile voluntare ale instaritei diaspore iraniene, mai ales din America, din Marea Britanie si din Franta. Lucrul nu e in totalitate neadevarat, numai ca, data fiind lipsa de popularitate a gruparii in randurile compatriotilor lor, e putin probabil ca toate fondurile necesare operatiunilor lor militare sa fie asigurate din aceasta sursa. De-a lungul ultimului deceniu insa, in presa din Europa si din SUA au aparut diverse stiri despre finantarea business-ului terorist al MeK. In 1998, autoritatile britanice au inghetat conturile bancare ale organizatiei caritabile Iran Aid, intrucat au descoperit ca incepand din 1983, aproximativ 5 milioane de lire pe an au fost canalizate spre un cont bancar din afara Iranului, apartinand unei persoane apropiate de mujahedini. Acum doi ani, un tribunal german a dispus inchiderea a 25 de sedii ale unei organizatii caritabile iraniene din Germania, pe motiv de frauda fiscala, acuzatia fiind de deturnare a "catorva milioane de euro" in scopul achizitionarii de armament pentru MeK.
Tot in 2001, Departamentul american al Justitiei a acuzat sapte iranieni din SUA de a fi strans intre 5.000 si 10.000 de dolari pe zi, care au fost folositi la cumpararea de arme. Cei care strangeau banii se postau la aeroportul din Los Angeles si ii abordau pe calatori, mai ales pe asiatici, cerandu-le bani pentru "usurarea suferintelor copiilor iranieni". Conform FBI, cei sapte au reusit astfel sa transfere in trei ani mai mult de un milion de dolari in conturi deschise la doua banci turcesti, sume care au luat drumul unui depozit de piese auto din Dubai, presupus loc de intalnire al trimisilor MeK insarcinati sa cumpere, cu sumele respective, mortiere si grenade. Sursele FBI au adaugat ca aceleasi conturi s-au alimentat si din contributii ale diasporei iraniene din Los Angeles, pe care donatorii credeau insa ca le ofera pentru ajutorarea copiilor iranieni, dar care luau alta destinatie.



Sigur sunt o organizatie terorista
Acum cateva zile, dupa arestarea capilor MeK din Paris, Serviciul de Supraveghere a Teritoriului (DST - agentia franceza de contraspionaj) a difuzat un raport, citat de Le Figaro, in care sustine ca "principalul finantator al gruparii a fost Saddam Hussein, ale carui contributii sunt estimate la cateva sute de milioane de dolari". Aceasta asociere intre banii lui Saddam si MeK, afirmata asa pentru prima oara, subliniaza, mai mult decat arestarile insesi, ca Franta a decis sa rupa cu teroristii in mod radical, nedorind sa permita mujahedinilor alungati din Irak de razboi sa se reorienteze spre Europa.
La prima vedere, actiunea autoritatilor de la Paris pare a demonstra adeziunea Frantei fata de principiile luptei antiteroriste si, deci, incercarea de reapropiere fata de SUA. In realitate insa, subminarea principalei forte de opozitie fata de regimul islamist din Iran intr-un moment cand SUA se pregatesc sa-l rastoarne e destul de neplacuta pentru Washington. Placuta e, in schimb, pentru liderii de la Teheran, care acum pot recunoaste in Franta un aliat. Un aliat, ce-i drept, interesat: dupa plecarea lui Saddam, Franta nu prea mai are prieteni in Orientul Mijlociu, asa incat o fapta buna in folosul Iranului nu-i va strica deloc.
Ca atitudinea puterilor occidentale fata de MeK e mai mult decat un joc de-a prinderea teroristilor o dovedeste o intamplare din iunie 2002. Potrivit agentiilor de presa, Uniunea Europeana a anuntat atunci, spre nemultumirea SUA, ca va negocia un acord important de cooperare comerciala cu Iranul, daca Teheranul va participa la consultarile UE privind chestiunile legate de lupta antiterorista. Ratiunea politica a acestui acord era ideea europenilor ca regimul iranian va merge de la sine spre democratizare daca i se vor oferi stimulente si bunavointa, spre deosebire de convingerea americana ca democratia trebuie intaurata in Iran cu forta. Ratiunea economica era insa cu mult mai importanta: companiile petroliere europene au incheiat in ultimii ani acorduri cat se poate de profitabile cu Iranul, detinator a 7% din rezervele mondiale de petrol.Stirea respectiva se incheie cu informatia dupa care, cu aceeasi ocazie, oficialii UE au tinut sa-i faca placere presedintelui iranian Mohammed Khatami, declarand ca Mujahedinii Poporului sunt o organizatie terorista. crenguta.nicolae@zf.ro

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania