• Leu / EUR5.2542
  • Leu / GBP6.1184
  • Leu / USD4.5194
Afaceri de la zero

Internetul mobil are accent european

14.03.2000, 00:00 Autor: Silviu Sepciu



(acest articol va aparea in editia de maine, 15 martie)





In sfarsit, industria IT europeana are ceva cu care sa se mandreasca. Daca Silicon Valley este leaganul Internetului, Europa joaca acum rolul de pionier in domeniul tehnologiilor de acces in retea fara fir. "Nu stiu daca Statele Unite au motive sa fie ingrijorate de aceasta contraofensiva europeana in domeniul tehnologic, insa ea inverseaza, in mod categoric, o tendinta", a declarat cotidianului Financial Times Rajiv Gupta, seful diviziei de servicii online a companiei Hewlett-Packard. Liderii europeni in domeniu descopera ca avansul pe care il au in prezent in fata companiilor americane reprezinta un adevarat magnet atat pentru capital, cat si pentru numerosi ingineri talentati. Destul de curand, aceasta concentratie creaza o masa critica de fonduri si de talente, care se poate autosustine. Nu este de mirare astfel ca giganti americani, ca Microsoft, se orienteaza in prezent spre Europa - si in special spre Scandinavia - in cautare de noi idei si de noi talente. Anul trecut, trustul condus de Bill Gates a cumparat compania suedeza Sendit - specialista in productia de software - si firma britanica STNC, tocmai datorita experientei pe care aceste societati europene le aveau in domeniul tehnologiilor fara fir. ai totusi, pe masura ce companiile de software din intreaga lume se grabesc sa dezvolte aplicatii pentru Internetul mobil, actualul avans european este departe de a fi garantat pe termen lung. Mai mult, in conditiile in care standardele folosite si gradul de utilizare a telefoniei mobile variaza de la o tara la alta, este greu de anticipat unde se va produce urmatoarea "desprindere de pluton" in acest domeniu. Japonia, spre exemplu, cunoaste abia acum fenomenul Internetului mobil, gratie serviciului iMode. In aceasta tara a fost lansata, intr-un timp scurt, o larga varitate de telefoane celulare echipate cu microbrowsere bazate pe protocolul de aplicatie fara fir (Wap), fapt care a creat o piata potentiala pentru Internetul mobil mai mare decat cea europeana. Avansul pe care vechiul continent il detine in acest sector are la baza gradul mai ridicat de utilizare a telefoniei mobile. Intr-adevar, numarul posesorilor de telefoane portabile atinge 60% din populatie in tarile scandinave, 50% in Italia si in jur de 40% in Franta si Marea Britanie, fata de ceva mai mult de 30% in Statele Unite. Adoptarea la scara intregului continent a standardului GSM reprezinta, de asemenea, un avantaj important, asigurand companiilor o baza larga pentru dezvoltarea aplicatiilor de Internet fara fir. Specialistii apreciaza ca succesul serviciilor de mesaje scurte (SMS) in Europa si Japonia se explica prin faptul ca tarifele pentru telefonia traditionala sunt mult mai ridicate aici decat in Statele Unite. Acest lucru a facut ca multi clienti - in special tineri - sa se orienteze catre sistemele SMS pentru a-si contacta prietenii, in defavoarea telefoanelor. O astfel de viziune ignora insa faptul ca in SUA posta electronica este si ea preferata de tineri ca mijloc de comunicare, desi pretul apelurilor telefonice este foarte redus. Daca toate aceste evolutii ar trebui sa constituie un motiv de ingrijorare pentru companiile americane este mai greu de spus. In fond, faptul de nu fi primul intr-un domeniu are si avantaje, intrucat iti permite sa inveti din greselile si din experienta pionierului in acel sector. Acest lucru nu este insa un argument suficient pentru ca Europa sa renunte la ambitia de a-si pastra pozitia de lider in cursa pentru dezvoltarea Internetului mobil.