• Leu / EUR5.2523
  • Leu / GBP6.1184
  • Leu / USD4.5224
Afaceri de la zero

Licitatia pentru modernizarea caii ferate Bucuresti-Ploiesti va fi reluata

03.05.2000, 00:00 Autor: Cosmin Ghinea


CFR Infrastructura va relua in termen de 90 de zile licitatia pentru stabilirea executantului lucrarilor de modernizare a caii ferate de pe tronsonul Bucuresti-Ploiesti, intrucat ofertele depuse de cele patru consortii preselectate pentru primul termen al licitatiei au depasit cu mult bugetul alocat proiectului, a declarat ieri Viorel Simut, directorul general al companiei.

"Tronsonul care va fi scos la licitatie va fi mai lung, urmand sa includa si portiunea Ploiesti-Campina, ceea ce inseamna ca firma castigatoare va avea ca sarcina modernizarea intregului traseu de la Bucuresti la Campina", a precizat Simut, citat de Mediafax.

Conform declaratiilor oficialilor CFR Infrastructura licitatia va fi deschisa, fara preselectie, iar firma castigatoare va fi desemnata prin negociere directa.

La sfarsitul anului trecut, CFR SA a semnat cu consortiul belgian TUC Rail SA - Transurb Consult SA, un contract de asistenta tehnica in valoare de 9,2 milioane dolari pentru lucrarile de reabilitare a tronsonului feroviar Bucuresti-Ploiesti. Scopul asistentei tehnice este alinierea la normele europene in domeniu, inclusiv la cele privind semnalizarea, viteza si alimentarea cu energie electrica pe respectivul tronson feroviar.

Bucuresti-Ploiesti (65 de kilometri) este primul tronson din cadrul magistralei Bucuresti - Brasov scos la licitatie de autoritatile romane in vederea modernizarii, iar pentru executarea lucrarilor pe aceasta portiune si-au exprimat interesul circa 30 de companii straine.

Proiectul de modernizare a magistralei Bucuresti-Brasov, care face parte din coridorul pan-european de transport IV, este considerat drept cel mai mare din domeniul feroviar din ultimii 50 de ani. Lucrarile sunt finantate cu 220 milioane dolari, printr-un imprumut acordat de Banca Europeana de Investitii.

Urmatoarele tronsoane care vor fi scoase la licitatie sunt Campina-Predeal si Predeal-Brasov.

Lucrarile pe intreaga lungime a magistralei, de 170 de kilometri, sunt prevazute sa se incheie in 2003. Conducerea CFR afirma ca dupa modernizarea tronsonului, trenurile vor circula pe actuala relatie cu o viteza de 160 km/h, infrastructura permitand insa atingerea unor viteze de pana la 180-200 km/h.

Consortiile John Mowlem&Company Plc Marea Britanie; Hein Bau AG Germania-Spie Enertrans Germania-Eicholz Germania-ISAF Romania; Leonard Weiss Germania-SC Tunele Brasov-SCCF Brasov si Ilbau Austria-Siemens Germania-Swieteleski Bau Austria-CCCF Romania au depus, pana la termenul limita stabilit initial pentru 17 ianuarie 2000, oferte tehnice si financiare in vederea participarii la licitatie.