• Leu / EUR5.2523
  • Leu / GBP6.1184
  • Leu / USD4.5224
Afaceri de la zero

Olanda, favorita bookmakerilor

09.06.2000, 00:00 Autor: Alexandru Dida


Toti ochii si toate urechile iubitorilor fotbalului de pe Batranul Continent, si nu numai, se indreapta, incepand de maine, catre Belgia si Olanda, gazdele celui de-al XI-lea turneul final al Campionatului european.

La startul acestei editii se vor afla 16 echipe, impartite in patru grupe, echipa Romaniei fiind repartizata in grupa A, "grupa mortii", alaturi de puternicele reprezentative ale Angliei, Germaniei si Portugaliei.

Evolutia celor 16 pretendente la cununa cu lauri a Europei vor fi urmarite in perioada 10 iunie - 2 iulie de un corp de tehnicieni desemnati de UEFA, care va trebui sa prezinte, dupa terminarea competitiei, un raport catre forul fotbalistic european. Lotul expertilor este alcatuit din fosti antrenori de calibru precum Roy Hogdson (Anglia), Gerard Houlier (Franta), Berti Vogts (Germania), Josef Venglos (Slovacia), Rinus Michels (Olanda) si Anghel Iordanescu (Romania), aflati sub conducerea directorului tehnic UEFA, scotianul Andy Roxburgh.

Din pacate, Europenele inregistreaza cateva absente de marca: Croatia, locul trei la ultima editie a Mondialelor; Rusia, mostenitoarea defunctei URSS, prima campioana europeana si abonata frecventa la turneele finale; Ucraina starului Andrei aevcenko, eliminata surprinzator de anonima Slovenia; Scotia si Bulgaria, aflate si ele printre participantele la Euro '96. Dintre vedete nu vor putea fi admirati, italianul Christian Vieri, varful lui Inter accidentandu-se grav in returul finalei Cupei Italiei cu Lazio, spaniolul Fernando Morientes, castigator cu Real al Ligii Campionilor, lasat deoparte de antrenorul Camacho din motive cu totul personale.

Pentru Lothar Matthaus (Germania, 39 de ani), Jan Heinze (Olanda, 37 de ani), Miodrag Belodedici (Romania), David Seaman (Anglia) si Filip De Wilde Belgia), toti trei in varsta de 36 de ani, si Gica Hagi (Romania, 35 de ani) actuala editie a Europenelor va reprezenta,cu siguranta, cantecul de lebada in marile competitii intertari. In schib, pentru junele turneului, spaniolul Iker Casillas de numai 19 ani, unul dintre eroii Realului in aceasta vara, Euro 2000 poate insemna inceputul unei stralucite cariere in reprezentativa iberica.

In privinta favoritei la titlu, la casa de pariuri londoneza William Hill, Olanda ramane marea favorita. Formatia antrenata de Frank Rijkaard, ramane de altfel si favorita majoritatii antrenorilor echipelor prezente la turneul final alaturi de Franta, Spania, Anglia, Italia, Germania si Iugoslavia, vazuta in finala contra Spaniei de propriul sau antrenor, Vujadin Boskov. Antrenorul Angliei, Kevin Keegan isi vede elevii campioni, in vreme ce germanul Ribbeck se multumeste cu prezenta in finala. Titlul este vizat si de conducatorul francez Roger emerre, in vreme ce Robert Waseige (Belgia) se multumeste cu prezenta in "sferturi" la fel ca si antrenorul Romaniei, Emeric Ienei.

La capitolul, posibile revelatii, majoritatea selectionerilor se opresc asupra Cehiei, Portugaliei, Turciei si Norvegiei, echipa Romaniei fiind trecuta cu vederea, o posibila explicatie pentru acest con de umbra fiind oferit de marele Pele care, intr-un interviu acordat cotidianului madrilen Marca: "Romania este o echipa care in zece ani nu si-a schimbat deloc jocul. Favorita mea ramane Anglia, ai caror jucatori m-au incantat inca de la Mondialul din Franta".