Afaceri de la zero

Poţi să pleci de la un vis şi să ajungi la primul milion. Poveştile strânse la Afaceri de la Zero vin să construiască încrederea în antreprenoriat mic şi curajos, care deschide nişe de piaţă, luptă pentru idei şi creează comunităţi. E rândul tău să fii noul milionar de la Afaceri de la Zero

08.06.2025, 12:20 Autor: Alexandra Matei

 Proiectul Afaceri de la Zero a împlinit şase ani în luna mai a acestui an, iar pentru a marca o întreagă generaţie de mici antreprenori, am decis să îi căutăm pe primii „noştri“ milionari, în lei sau în euro. Scopul lor nu a fost milionul, ci modul în care reuşesc să construiască ceva pornind de la nimic urmând vise, pasiuni, nevoi, idei. Milionul, în cazul lor, este al proiectelor pe care le-au creat şi care au convins consumatorii, nu este un cont al lor în vreo bancă.

Să porneşti la drum cu o idee, cu câteva economii sau bani împrumutaţi şi cu multă pasiune şi să ajungi să atingi pragul de un milion de lei – sau de euro – cifră de afaceri cu businessul tău care cândva era doar un vis greu de îndeplinit se poate traduce prin perseverenţă şi curaj, două ingrediente care nu lipsesc niciodată din reţeta antreprenorului de succes.

Aceasta este povestea câtorva dintre antreprenorii care au călcat pragul studioului Afaceri de la Zero în cei şase ani de activitate ai acestui proiect şi care au reuşit să facă primul lor milion, fără să îşi propună de la început.

Ei sunt astăzi primii milionari care şi-au spus povestea de business şi de viaţă la Afaceri de la Zero.

 

CHIC BIJOUX

 producţie de bijuterii

 Fondator: Sorin şi Ioana Buiac

► Cifră de afaceri 2024: 10,5 mil. lei

► Număr de angajaţi: 20

Sorin Buiac: Anul acesta se împlinesc 15 ani de Chic Bijoux şi simţim că e abia începutul. Focusul nostru principal este în conti­nuare acela de a crea bijuterii cu suflet care spun poveştile celor care le poartă. Totodată, ne concentrăm energia spre a oferi cea mai bună experienţă de cumpărare posibilă. În această călătorie sigur că ne bucurăm şi de atingerea unor borne numerice, dar ele rămân doar un rezultat al focusului principal, în niciun caz un obiectiv spre care mergem nesustenabil.

 

BEAR KING

► HoReCa

► Fondator: Vlad Mihail şi  Darius Lumperdean

► Cifră de afaceri 2024:  1 mil. lei

► Număr de angajaţi: 7

 Vlad Mihail: Am atins borna de un milion de lei în 2024. Încă nu este momentul să sărbătorim. Aşteptăm primul milion de euro.

 

HARPAI 

► producţie de paie de hârtie

► Fondator: Gabriel Bălăceanu

► Cifră de afaceri 2024: 2,9 mil. lei

► Număr de angajaţi: 6

Gabriel Bălăceanu: Am reuşit să ajungem la această cifră de afaceri în anul 2024 prin muncă, iar pe această cale le mulţumim tuturor clienţilor noştri pentru că apreciază produsele şi serviciile noastre. Nu am sărbătorit atingerea acestui prag de un milion de lei, însă mi-am pus în plan să sărbătoresc când voi face cifra de afaceri de un milion de euro, aş vrea să fac o petrecere cu toţi colegii mei.

 

JOY2WANDER

► închiriere de autorulote

► Fondator: Manuela şi Răzvan Păduraru

► Cifră de afaceri 2024: 1,3 mil. lei

Număr de angajaţi: 2

Manuela Păduraru: Începând cu anul 2023 am adăugat şi alte servicii conexe businessului principal de închiriere autorulote, cum ar fi par­carea pe ter­men lung în Camper Hub a altor autorulote deţinute de persoane fizice, asigurarea mentenanţei lor şi camparea pe perioade scurte a celor aflaţi în tranzit în zona Bucureştiului.

 

MATCA

 producţie de parfumuri artizanale

► Fondator: Georgiana Ştefănoaei şi Sebastican Ţiplea

► Cifră de afaceri 2024: 1 mil. lei

► Număr de angajaţi: 1

Georgiana Ştefănoaei: Am avut o creştere sănătoasă, în linie cu ritmul nostru de dezvoltare sustenabilă. (...) A fost mai mult o confirmare că se poate construi un brand de parfumuri naturale într-un mod onest, fără compromisuri. Nu am sărbătorit, dar am simţit recunoştinţă. A fost important nu doar pentru cifră în sine, ci pentru ce spune despre echilibru: între creaţie, sustenabilitate şi busines.

 

COFETĂRIA LAPTERRA

► cofetărie

 Fondator: Andreea Druţă

► Cifră de afaceri 2024: 3,5 mil. lei

► Număr de angajaţi: 20

Andreea Druţă: Cel mai fericit moment de când am deschis businessul a fost când am semnat contractul pentru spaţiul din Bucureşti.

 

Green Kitchen

► HoReCa

► Fondator: Iulian Suciu

► Cifră de afaceri 2024: 1,1 mil. lei

► Număr de angajaţi: 4

Iulian Suciu, Green Kitchen: Pragul de milionari în lei l-am atins prin muncă constantă, adaptabilitate şi multă grijă faţă de client. Am crescut organic, fără să facem compromisuri la calitate şi cu un accent permanent pe sustenabilitate. Integrarea produselor locale în meniul nostru este o prioritate, pentru că vrem să susţinem economia locală şi să oferim clienţilor noştri gustul autentic, de aproape

 

COFETĂRIA DULCIURI MINUNATE

► cofetărie

► Fondator: Izabela Neacşu

► Cifră de afaceri 2024: 1 mil. lei

► Număr de angajaţi: 42

Izabela Neacşu: Anul 2024 a fost un an greu, extrem de greu. Dar, aşa cum spune citatul meu preferat, „Nothing worth having comes easy“! (Nimic din ce merită să ai nu se obţine uşor – trad.) Nu am apucat să sărbătorim acest prag, dar ne bucurăm, împreună cu echipa, de victoriile mici. Depăşirea acestui prag ne-a ajutat să avem mai multă încredere în noi, să înţelegem că sacrificiile noastre au dat roade şi, desigur, ne-a dat un impuls de a continua evoluţia.

 

IONA

► atelier de bijuterii din aur

► Fondator: Simona Telteu

► Cifră de afaceri 2024: 1,6 mil. lei

► Număr de angajaţi: 4

Simona Telteu: Mi-am dorit să creştem şi am încercat strategii şi tactici noi care să ne aducă mai aproape de rezultate. Nu ne-am dat seama când am ajuns acolo, ci după ce l-am depăşit. Ca la orice mică victorie, ne-am bucurat. Am făcut acel „dans al bucuriei“ pe care îl face orice mic antreprenor când nu e văzut de nimeni altcineva.

 

VINTO

► gastro wine bar

► Fondator: Mihai Lambrino

► Cifră de afaceri 2024: 1 mil. lei

► Număr de angajaţi: 15

Mihai Lambrino: into este un restaurant aparte, un trendsetter, un curajos, un luptător, care a ştiut să se ridice atunci când s-a împiedicat.

 

POTCOAVA MOUNTAIN HIDEAWAY

► centru de echitaţie

► Fondator: Ionuţ Popescu

► Cifră de afaceri 2024: 3,3 mil. lei

► Număr de angajaţi: 20

Ionuţ Popescu: M-am bucurat că visul meu de a avea o activitate în mijlocul pădurii, alături de cai, s-a dovedit a fi viabil şi că am reuşit să îmbunătăţesc în fiecare an experienţa oaspeţilor mei. Din punct de vedere personal, mă bucur că mi-am împlinit visul de a locui în mijlocul pădurii împreună cu soţia şi cei trei copii şi cred că astfel le pot oferi şi copiilor mei posibilitatea unor amintiri din copilărie de neînlocuit.

 

RESTARTIX

► platformă cu programe de fizioterapie

► Fondator: Alexandru Ilie şi Daniel Alexandrescu

► Cifră de afaceri 2024: 3,8 mil. lei

Alexandru Ilie: Succesul Restartix s-a construit din convingerea pro­fundă că fiecare om merită o viaţă cu zero durere. Am transformat această credinţă într-o misiune clară, să oferim acces la soluţii reale de recuperare pentru 1 milion de oameni care îşi doresc să trăiască fără durere. Comunitatea noastră activă, de peste 100.000 de oameni, este dovada vie că prin inovaţie, educaţie şi empatie putem transforma vieţi şi aduce medicina mai aproape de fiecare, oriunde s-ar afla.

 

KIDSTORY

► platformă online ce vinde jocuri şi jucării

► Fondator: Elena Ion-Cauris

► Cifră de afaceri 2024: 3 mil. lei

► Număr de angajaţi: 3

Elena Ion-Cauris: Când Kidstory a atins primul milion de lei, a fost momentul ăla clar în care mi-am zis: Da, pot şi eu! A fost o bucurie reală, dar scurtă – imediat mi-a venit în minte următorul target. Am sărbă­torit cu o cafea bună şi cu planuri noi şi un pic mai multă presiune. Sincer, e genul de milestone care te motivează să ridici şi mai sus ştacheta. Următorul target este 1 milion de euro.

 

SENNEVILLE

► producţie de prăjituri şi deserturi

► Fondator: David Alb

► Cifră de afaceri 2024: 25,2 mil. lei

► Număr de angajaţi: 70

David Alb: Principala direcţie de dezvoltare a companiei Senneville a fost în 2024 bazată pe strategia de consolidare a parteneriatelor din retail. Mizăm în continuare  pe extinderea relaţiilor comerciale cu segmentele B2B naţionale şi internaţionale, iar anul acesta anunţăm investiţii noi în două fabrici. O unitate de producţie pentru produse refrigerate, cu produse ambalate în atmosferă controlată şi o fabrică specializată în produse congelate, cu produse diverse, de la felii individuale la torturi şi clătite.

 

INFINITY for HOME

► producţie de mobilier personalizat

► Fondator: Alexa Rădulescu

► Cifră de afaceri 2024: 3,7 mil. lei

► Număr de angajaţi: 3

Alexa Rădulescu: Am reuşit şi reuşesc în continuare prin: consecvenţă, consistenţă, rezilienţă şi adaptabilitate foarte mare la piaţă şi context. În plus, şi foarte important, educaţia continuă pentru business, dar şi domeniul specific sunt la fel de importante. Pe măsură ce trecem un prag, sunt alte provocări, pe care trebuie să le anticipăm, pentru a planifica într-un mod corect pentru business pe termen scurt, mediu şi lung.

 

FILGUD

► producţie de brânzeturi şi produse vegane

► Fondator: Andrei Roşu

► Cifră de afaceri 2024: 2,5 mil. lei

► Număr de angajaţi: 8

Andrei Roşu: Fiind un proiect de antreprenoriat social, fiecare an în care creştem înseamnă mai mult „Filgud“ pentru sănătatea oamenilor, pentru mediu şi pentru bunăstarea animalelor. În plus, atingerea obiectivelor stabilite pentru 2025 ne va reconfirma poziţia de lider al categoriei plant-based în reţelele de supermarketuri în care suntem prezenţi şi certitudinea că ne-am ales drumul potrivit.

 

UZINEX

► magazin online de utilaje pentru industrie

► Fondator:  Sorin Andrei Baciu

► Cifră de afaceri 2024: 1,5 mil. lei

► Număr de angajaţi: 2

Sorin Andrei Baciu: Milionul confirmă că viziunea Uzinex de a construi cel mai mare ecosistem industrial din Europa este fezabilă. Mai presus de cifră însă, pentru noi contează faptul că am demonstrat că inovaţia şi colaborarea pot porni de la zero, chiar şi cu o echipă minusculă, şi pot genera valoare reală pentru industrie.