Afaceri de la zero

Şase ani de Afaceri de la Zero şi primii noştri milionari. Iona este un brand românesc de bijuterii din aur a cărui poveste se construieşte cu „multă, foarte multă perseverenţă“

23.05.2025, 12:00 Autor: Dana Ciriperu

♦ Afaceri de la Zero împlineşte şase ani luna aceasta, iar pentru a marca o întreagă generaţie de mici antreprenori, am decis să îi căutăm pe primii „noştri“ milionari în lei sau în euro. Avem şi un disclaimer de oferit înainte de orice text în care îi vom prezenta pe „Milionarii de la Afaceri de la Zero“. Scopul lor nu a fost milionul, ci modul în care reuşesc să construiască ceva pornind de la nimic urmând vise, pasiuni, nevoi, idei. Milionul, în cazul lor, este al proiectelor pe care le-au creat şi care au convins consumatorii, nu este un cont al lor în vreo bancă.

„Este mai greu să faci marketing pentru un start-up decât pentru o corporaţie“, spunea în februarie 2020, la Afaceri de la Zero, Simona Telteu, creatoarea brandului de bijuterii Iona, un nume ales cu gândul la piesa de teatru a lui Marin Sorescu, dar şi la conotaţia lui biblică, de căutare de sine.

Cu Iona, căutarea de sine a Simonei Telteu a început din 2016, când a apărut ideea unui astfel de brand, a continuat în 2018 cu lansarea lui, după o investiţie de 80.000 de euro, a trecut prin pandemie, prin frământări şi reuşite pentru a ajunge la final de 2024 la o cifră de afaceri de 1,6 milioane de lei, un avans de 23% faţă de 2023.

„Am aplicat un «trial & error» continuu, atât cât mi-am permis, fără să afectez ireme­diabil cash flow-ul firmei“, spune astăzi Simona Telteu.

Cum a reuşit să ajungă la primul milion de lei?

„A venit organic după multă, foarte multă perse­verenţă.“

„Mi-am dorit să creştem şi am încercat strategii şi tactici noi care să ne aducă mai aproape de rezultate. Nu ne-am dat seama când am ajuns acolo, ci după ce l-am depăşit. Ca la orice mică victorie, ne-am bucurat. Am facut acel «dans al bucuriei» pe care îl face orice mic antreprenor când nu e văzut de nimeni altcineva“.

Patru locuri de muncă a creat Iona, iar căutarea brandului nu se opreşte la primul milion.

 

Afaceri de la Zero a strâns în cei şase ani de viaţă ai proiectului realizat de Ziarul Financiar şi susţinut de Banca Transilvania peste 1.500 de poveşti care arată o Românie care munceşte, o Românie pricepută, atentă, implicată în business şi în nevoile comunităţii. Platforma Afaceri de la Zero le-a ascultat vocea şi povestea atunci când erau prea mici să fie luaţi în seamă, le-a dat încredere că se poate, că şi atunci când ai o cifră de afaceri de 10.000 sau 20.000 de euro, când nu ai marketing şi nici nu îţi poţi permite influenceri, ai totuşi un loc în care să îţi spui povestea, un loc în care îi vezi şi pe alţii ca tine, în care legi prietenii şi parteneriate.

Dacă doriţi să revedeţi:

♦ Povestea Iona: https://www.zf.ro/afaceri-de-la-zero/afaceri-de-la-zero-iona-un-brand-romanesc-de-bijuterii-din-aur-creat-de-simona-telteu-merge-spre-afaceri-de-100-000-de-euro-planul-nostru-este-sa-ne-dezvoltam-international-18785613

♦ Cum a crescut: https://www.zf.ro/afaceri-de-la-zero/afaceri-zero-au-crescut-simona-telteu-fondatoarea-brandului-22389166