ALEPH STORY 25.01.2021
Cristian Hostiuc: Discutăm despre viitorul restaurantelor. Noi le-am deschis, sau cel puţin s-au deschis în Bucureşti şi principalele oraşe din ţară, la o capacitate de 30%. Ne bucurăm cu toţii, s-au deschis restaurante, baruri, cafenele, dar întrebarea este câte vor supravieţui?
Şi dacă ne uităm puţin în perspectivă, businessul de restaurante nu era atât de solid în România, ceea ce este un lucru bun, cinic vorbind. Ceea ce ne-a ferit foarte mult de această criză la nivelul anului 2019, cel mai bun an pentru restaurante, cifra de afaceri a tuturor restaurantelor din România a fost de 14 miliarde de lei. Barurile şi cafenelele au avut trei miliarde de lei, deci am discutat despre 17 miliarde de lei.
Costi Mocanu: Este un business la început.
Cristian Hostiuc: Da, dar angajează 400.000 de oameni şi cum spuneai tu, dacă mai punem încă unu şi ceva membri de familie, ne ducem undeva la 700.000 de români care mănâncă din salariul acesta, să folosim cuvintele la modul foarte direct.
Câte vor supravieţui?
Costi Mocanu: Este economie de piaţă. Dacă cererea scade, cu siguranţă o să scadă şi oferta. Este foarte greu de spus. Mă uitam în Norvegia. Norvegia, care este o ţară care ne impresionează pe toţi prin nivelul de viaţă, acolo nimeni nu se duce la restaurante pentru că sunt foarte scumpe. La noi oamenii nu se duc la restaurante pentru că, deşi nu sunt scumpe, sunt încă scumpe pentru nivelul pe care şi-l permit românii. Ca să îţi răspund la întrebare, cu siguranţă că vom înregistra falimente, dar hai să ne uităm la trendul înregistrat de cifrele aceste industrii. An de an a fost cel mai bun. Este o chestiune şi de obişnuinţă de consum pe care românii trebuie să o capete în timp. Masă la prânz, exact ca italienii. Suntem latini şi ne vom comporta în felul italienilor. Eu vorbeam săptămâna trecută cu tine de tot soiul de revenire în formă de U, de V, de W. Da, vom înregistra falimente. Multe se vor închide acum dar asta este căderea. Vom atinge şi în industria aceasta un prag de jos, după care creşterea va reveni. Haideţi să nu ne uităm la ce se va întâmpla peste un an. Să nu considerăm că este o industrie în care nu mai merită să investeşti pentru că pentru moment lucrurile vor arăta nu tocmai colorat, vor fi gri. Într-un fel sau altul problema asta medicală se va rezolva. Şi atunci oamenii se vor întoarce către bucuria de socializare. Pentru că mai e şi chestiunea asta la restaurante, este o deprindere pe care nu cred că noi românii am avut timp să ne o dezvoltăm. Nu este doar plăcerea sau nevoia de a mânca. Este şi nevoia de a ieşi din spaţiul tău de lucru, din cotidianul biroului şi al familiei şi a te întâlni, a socializa, a cunoaşte oameni noi, a vedea oamenii în alte ipostaze, colegii de serviciu îi întâlneşti altfel. Descoperi alte chestiuni la ei atunci când ieşi din rigoarea conversaţiei profesionale de birou.
26.01.2021
Adelina Mihai: Unu din doi angajaţi români are venituri mai mici de 1.600 de lei net pe lună. O arată cele mai recente statistici furnizate de confederaţia sindicala Cartel Alfa pentru ZF. Ce arată statisticile? Cât de prost plătiţi suntem de fapt?
Irina Ursu: Ştim că avem 2,5 milioane de angajaţi care au un venit net sub 1.600 de lei şi ceea ce este şi mai îngrijorător este că dintre aceştia, 1,6 milioane de români primesc salariul minim, care, am văzut, a crescut cu 41 de lei. Deşi pare o mare victorie, în realitate lucrurile sunt cât se poate de triste pentru că dacă ne uităm cât de mare este diferenţa dintre cei care sunt plătiţi cu salariul minim şi cei care au venituri peste medie, diferenţele sunt foarte mari. 13%, arătau datele oferite de Cartel Alfa, dintre români sunt plătiţi peste salariul mediu de economie de 3.200 de lei. Dar dacă ne uităm la sectorul IT, pentru că s-a tot vorbit despre câştigurile din acest domeniu, în medie se câştigă acolo un salariu de 1.500 de euro pe lună şi aici vorbim de undeva la 200.000 de angajaţi care activează în acest domeniu. Iată, la polul opus avem 2,5 milioane de oameni care câştigă un salariu transformat în euro de 320 de euro, deci o diferenţă de cinci ori mai mare.
Adelina Mihai: Este diferenţă şi de specificul muncii, că dacă IT-ştii lucrează în birouri, au studii superioare, au know how în sectorul vedetă al economiei, cei cu salarii minime unde lucrează? În hoteluri şi restaurante, în industria textilă. Foarte puţini şi în industria de componente auto pentru că acolo sunt deja creşteri ale nivelului salariul minim în fabrici.
Irina Ursu: Poate în comerţul cu amănuntul. Dar ce ar trebui să ne îngrijoreze este faptul că suntem în topul ţărilor din Uniunea Europeană unde oamenii, deşi primesc un venit, nu le ajunge acesta pentru traiul de zi cu zi. Deci asta ar trebui să ne îngrijoreze de fapt şi atunci când anunţăm aceste măsuri de creştere a salariului minim cu 40 de lei, să nu ne gândim că este neapărat o victorie. Sunt doar nişte paşi către o normalitate. Mai mult decât atât, aceleaşi date oferite de Cartel Alfa spun că lucrătorii români sunt undeva la 66% productivitate din media europeană, dar când vine vorba de plată, procentul scade la 35%. Deci suntem mai prost plătiţi pentru munca pe care o prestăm şi cred că de fapt diferenţa vine din faptul că deşi avem aceste salarii, ele sunt impozitate foarte mult. Suntem şi pe locul întâi în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte impozitele pe salarii mici. Deci iată că nici angajatorii nu sunt încurajaţi în nici un fel să mărească acest salariu şi preferă să îi ţină pe aceşti angajaţi pe salariul minim sau puţin peste salariul minim. Deci aici ar trebui intervenit într-o formă sau alta. Şi mai avem un fenomen. Acea zonă gri, în care angajatorul declara un salariu minim şi mai da în plic angajatului bani pe lângă. Lucru care, deşi te ajută ca angajat pe termen scurt, dar toată lumea are de pierdut la final zilei. Dacă ne gândim cum a fost acum cu pandemia, ştim că acel şomaj technic a fost calculat în funcţie de venitul pe care tu îl aveai declarat. Deci foarte puţini bani au mai intrat în buzunarele celor care s-au aflat în situaţia asta.
ALEPH STORY 27.01.2021
Dana Ciriperu: În România se construiesc în fiecare an între 50.000- 70.000 de locuinţe.Întrebarea este cine îşi asumă responsabilitatea pentru construcţia de şcoli. Am pregătit dintr-o analiză făcută de un dezvoltator imobiliar, e vorba despre Impact care are mai bine de 6.000 de locuitori în cartierul Greenfield din nordul Capitalei, care spune că 90% dintre rezidenţii din Greenfield spun că este foarte necesară pentru ei, prezenţa unei şcoli de stat în interiorul ansamblului rezidenţial. Cine să ridice aceste şcoli, a cui este responsabilitatea?
Ioana Răduca: Cred că asta este problema principală, că noi nu ştim nici măcar cine, de ce răspunde. Ar fi fost mai simplu, dacă am fi ştiut din start că în momentul în care un dezvoltator se apucă să ridice un complex de locuinţe, trebuie să facă la atâtea apartamente, atâtea locuri de parcare, atâtea şcolii, atâtea grădiniţe, atâtea puncte de informare şi acordarea primului ajutor şi atunci lucrurile ar fi fost foarte clare. Primăria în momentul în care dă avizul de construcţie pentru respectivul complex, ştie exact ce trebuie să conţină, bifează, dacă ai făcut sau nu ai făcut. După care, avem partea a doua a problemei: ce responsabilitate are, pentru că vorbim de şcoli, Ministerul Educaţiei. Ţi-aş aduce aminte de un program de guvernare al PSD-ului foarte stufos care ne vorbea despre 2.500 de creşe, făcute în patru ani în România. Acei patru ani au trecut de mult şi cele 2.500 de creşe nu au fost construite de statul român, indiferent de cine a fost la guvernare. Şi atunci cum nimeni nu are această responsabilitate a numărului de şcoli, grădiniţe din complexele noi construite, ce se întâmplă în realitate, fiecare face ce vrea, iar părinţii se descurcă fix şi exact aşa cum pot.
