Aleph Story. Cele mai interesante răspunsuri. Dacă managerii ar ieşi în faţă şi ar spune „da, eu mă vaccinez." va fi un îndemn şi pentru angajaţii lor? Cum să facem să nu ajungem la o datorie publică de 100% din PIB?

Cristian Hostiuc: Crezi că dacă managerii  ar ieşi în faţă şi ar spune „da, eu mă vaccinez." va fi un îndemn şi pentru angajaţii lor?

Costi Mocanu: Cred asta. Da, cred asta. Ar avea oamenii un suport suplimentar pentru a crede în reuşită, în validitatea întâi de toate a vaccinului, pentru că trebuie să recunoaştem lucrul ăsta, oamenii au reticenţă, sunt speriaţi, informaţia circulă. Sunt unii care pun la îndoială şi imaginile pe care le-am văzut cu Joe Biden, cu premierul Israelului vaccinandu-se. "Hai Doamne că ştim noi, cine ştie ce au băgat acolo, ne prostiţi voi pe noi aşa".

Cristian Hostiuc: Bun. Există vreo corelaţie între ritmul de vaccinare şi mersul economiei?

Costi Mocanu: În momentul de faţă, nu. În momentul de faţă sunt absolut convins că dacă am iuţi peste măsură, peste posibilităţile noastre reale chiar ritmul de vaccinare, lucrurile nu s-ar mişca imediat mai bine. Ele ar începe să funcţioneze, să îşi reintre într- o viteză apropiată de normal pe măsură ce celelalte sunt cifrele importante, cele care vin la ora 15:00. Când oamenii vor vedea că numărul de îmbolnăviri va scădea, că situaţia la terapia intensivă va fi scăzută, când în numărul celor care din nefericire pierd va fi din ce în ce mai mic şi chiar va dispărea complet, ăla va fi momentul în care oamenii vor capătă mai degrabă încredere, decât anunţuri triumfaliste „s-au mai vaccinat 100.000”. Păi îţi spun, uite ştire foarte caldă acum. Israelul probabil este la 15% din populaţie vaccinată deja şi astăzi pregăteşte un lockdown.

Cristian Hostiuc: Comisia Europeană a adresat noului ministru de Finanţe o scrisoare în care îl avertizează că în lipsa unor corecţii bugetare, finanţele publice ale României vor fi în pericol, iar în anul 2027 România va ajunge să aibă o datorie publică de 100% din PIB. În acest moment avem undeva la 47% din PIB. Dacă ajungem la 100% din PIB, e o datorie total nesustenabilă şi se pune problema cum o vom plăti. Ce facem până atunci, să nu ajungem în această situaţie?

Felix Drăghici: Până atunci mai avem o rundă de alegeri, şi de preşedinte şi pentru parlament. Dar dincolo de calendarul politic, să spunem că România este într-o situaţi dificilă dintr-un anumit punct de vedere strategic. Vedem că peste tot există câte un Trump, aşa cum spunea şi Donald Tusk, fostul preşedinte al Comisiei Europene. Un individ care ştie cum este să trăieşti cu Trump al tău în curte. Polonia nu este în exemplul nostru pentru că Polonia a avut strategie acum 30 de ani, a ştiut pe ce să mizeze, are companii puternice, companii publice, care sunt foarte transparente din punctul ăsta de vedere, mai ales în comparaţie cu situaţia noastră. Noi, în momentul ăsta, nu ştim pe ce mizăm şi aceasta este cea mai mare problemă pe care o are România la momentul lui 2021 pentru că noi ne întoarcem undeva în urmă cu 50 de ani. Nici măcar căile ferate, este vorba despre autostradă. La noi autostrăzile sunt visurile naţiunii, când asta se întâmpla în urmă cu o jumătate de secol în întreaga lume. Practic, suntem întârziaţi şi acesta este motivul care mi se pare cel mai îngrijorător. Banii pe care îi luăm din lume, pe care îi împrumutăm, îi folosim pentru lucruri care s-ar putea să nu fie cel mai inteligent alese.

Cristian Hostiuc: Care nu vor aduce valoare adăugată din care să plătim datoria publică. Lumea nu înţelege cum este cu această datorie publică. Până la urmă această datorie publică este a noastră, a ta, a mea, a celor care se uită la noi, a României.

Felix Drăghici: A nepoţilor din nefericire, a fiilor şi a copiilor noştri şi a nepoţilor pentru că în acest moment lumea trăieşte într-un aparent echilibru, lucrurile par să fie rezonabile, salariile se fac 1.000 euro, cum scriau în programele electorale cei care sunt acum la guvern, cât mai repede, de parcă lumea ar refuza să primească un salariu dublat. Te cheamă mâine cineva şi îţi spune: de astăzi iei un salariu de două ori mai mare. De ce? Ce am făcut? Ce s-a întâmplat să merit aşa ceva? Asta este valoarea de piaţă. Despre asta vorbim. Şi România în momentul acesta mizează pe industrii care par doar dintr-un trecut apropiat, în niciun caz nu sunt industrii de viitor, în niciun caz nu părem să avem un departament de creaţie din punct de vedere industrial care să ne ducă într-o zonă a pariurilor inteligente pe care România să le facă. Deocamdată vorbim despre lozinci, România bine educată, România bine guvernată, Cîţu salvează economia şi alte lucruri de genul acesta care sunt vorbe.

Adelina Mihai: Dorel Simiz, unul dintre cei mai mari antreprenori din industria textilă din România a luat o decizie istorică pentru angajaţi, aceea de a le permite o săptămâna de lucru de patru zile. Cum se explică această decizie luată într-o industrie oarecum neobişnuită pentru astfel de beneficii?

Irina Ursu: În ultimii ani angajatorii tot au căutat soluţii astfel încât să aibă angajaţi cât se poate de motivaţi şi fericiţi la locul de muncă. Cred că toată lumea îşi dă seama că nu poţi face profit, nu poţi avea succes dacă nu ai angajaţi motivaţi, dacă ai angajaţi nefericiţi, obosiţi şi cărora nu le place să vină la serviciu şi încearcă tot felul de modele de motivare a angajaţilor. E interesant că nu e prima dată când auzim de o săptămână de lucru de doar 4 zile însă e inedit, e inedită industria în care este aplicată această măsură pentru că ne gândim la angajaţi din zona blue collar, pentru care contează dacă merg la muncă, ei practic produc mai multă marfă care poate ulterior să fie vândută. Deci ne putem gândi că o zi în minus ar putea duce la o diminuare a comenzilor sau a mărfii care export.

Adelina Mihai: O scădere în producţie practic.

Irina Ursu: Doar că pe de altă parte sunt alţii care spun că poate fi vorba de o eficientizare a costurilor. Dacă ne gândim că într-o zi a săptămânii poate nu ai comenzi suficient de multe astfel încât ele să fie profitabile şi de multe ori, spre exemplu, costurile cu utilităţile într-o zi de lucru ar putea fi mai mari decât comenzile în sine şi atunci poţi vorbi de o uşoară economie prin reducerea săptămânii de lucru la doar 4 zile. Însă, dincolo de asta ne gândim că vorbim de angajaţii care sunt dintre cei mai prost plătiţi în România. Vorbim de salariul minim pe economie pe care îl primesc cei din industria textilă şi o zi în plus ar putea să ii ajute, mai ales în acest context al pandemiei, când copiii nu merg la şcoală, e nevoie mai mult decât oricând de acest echilibru între viaţă profesională şi viaţă personală. Vrem să stăm cu familia, vrem să stăm cu copiii astfel încât să fim ceva mai fericiţi şi mai productivi. Am avut prima companie, Web Digital, care a implementat săptămâna de lucru de 4 zile. E drept, vorbim despre o agenţie care activează în industria această creativă, unde poate acea zi în plus nu face neapărat diferenţa. Ei implementau acest sistem în anii pari şi şi au dat seama că angajaţii sunt mult mai productivi în patru zile decât erau în cinci zile. Deci există viitor pentru acest beneficiu.