Aleph Story

ALEPH STORY: Locuinţele din România sunt printre cele mai ieftine din Europa, dar clienţii locali au parte de cele mai scumpe credite ipotecare. O discuţie cu Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, Aleph News

21.07.2021, 18:23 423

Cristian Hostiuc: Astăzi vom vorbi despre piaţa imobiliară. Locuinţele din România sunt printre cele mai ieftine din Europa dar, în schimb, avem costul aproape cel mai mare din Europa. Cum am ajuns în această situaţie? Suntem ieftini din perspectiva metrului pătrat, dar suntem scumpi din perspectiva dobânzii şi costului de finanţare.

Bogdan Nicolae: La noi e un model cultural care este în contratimp cu vestul Europei. Suntem o naţiune cu înclinaţie de a deveni proprietari pe apartament, pe casă, pe teren. Am suferit de pe urma comunizării unde proprietatea moştenită de-a lungul anilor a fost împărţită cu statul şi după 90 s-a încercat o reconstituire a acestei proprietăţi. Propensiunea asta a românului de a deveni proprietar pe avuţia teren, casă, pământ este speculată, cred eu, din punct de vedere al investiţiei financiare de către bănci. Da, avem acces la credite, sunt credite scump într-adevăr, dar şi în Occident creditele sunt la fel de scumpe numai că acolo dobânzile pentru suprafeţe similare sau pentru acelaşi tip de investiţii sunt mai mici.

 

Cristian Hostiuc: Diferenţa este că ei au euro în Occident. În schimb, noi avem lei. Europa are un anumit o anumită inflaţie, România are inflaţie mai mare. Dacă ar fi să echivalăm toate aceste lucruri, să ştii că apartamentele sau costul finanţării unui credit nu este chiar atât de ridicat în România. Oricum, la ritmul de creştere a salariilor din România, 5% - 6% pe ani sau chiar peste, o dobândă medie cum este raportul Deloitte de 5,3% pe an nici nu se vede, ca să zic aşa.

Bogdan Nicolae: Şi ar mai fi ceva, cred eu. Pentru că am văzut comparaţia cu Parisul, care în continuare deţine locul întâi la cele mai scumpe locuinţe noi construite pe metru pătrat, comparativ cu ce construim noi, nu atât materialele de construcţie sau mâna de lucru este cea care face diferenţa, cât mai ales, cred eu, atractivitatea culturală, ce oferă o locuinţă în Paris comparativ cu o locuinţă în Bucureşti, din punct de vedere cultural, al accesului la divertisment sau accesul la un anumit tip de viaţă, de afaceri, cred că sunt incomparabile şi atunci cumperi de fapt şi altceva, nu doar casa.

 

Cristian Hostiuc: Dar uite, în România, noi avem în cazul Bucureştiului 1.440 de euro pe metrul pătrat, Clujul depăşeşte 1.800 de euro pe metrul pătrat. Dacă ne uităm la alte ţări, vom vedea în Europa, spre exemplu, în Austria locuinţele noi au un preţ mediu de 4.000 aproape 4.500 de euro pe metru pătrat. Totuşi, România mi se pare că este în continuare o ţară ieftină dintr-o perspectivă a metrului pătrat construit, iar tendinţa va fi de creştere în continuare. De asemenea, dacă te-ai uita la salariile noastre brute versus preţul unui apartament, la noi poţi să cumperi în şapte ani de zile, România fiind printre statele care se poziţionează cel mai bine din perspectiva în câţi ani poţi să îţi cumperi o proprietate.

Bogdan Nicolae: Da, am văzut şi la polul să spunem favorabil cred că este Portugalia, în capătul celălalt este Serbia. Pentru Serbia ai nevoie de 15 salarii comparabile egale cu cele din România, în media lor brută, pentru a-ţi permite o locuinţă. Cred că ţine şi de accesul la piaţa financiară. Serbia e în afara Uniunii Europene, Serbia nu are un ajutor financiar din punctul acesta de vedere, noi suntem poate mai bine poziţionaţi. Nu suntem însă nici măcar noi acolo unde ar fi trebuit să fim.

 

Cristian Hostiuc: Dar spre exemplu în 2007 – 2008, când era vârful pieţei imobiliare iar nivelul salarial era la jumătate faţă de cât este acum aveam acelaşi nivel ca al Serbiei. Deci atunci îţi cumpărai, pe echivalent cam în aproape 20 de ani îţi cumpărai un apartament, exact cum este şi acum în Serbia. Întrebarea este până unde vor creşte preţurile de pe pieţe imobiliare sau care este următorul nivel superior unde vom vedea o stagnare? Aici nici analiştii, nici brokeri imobiliari nu au răspunsuri. Cu certitudine toată lumea spune preţurile de pe piaţa imobiliară, cel puţin în oraşele mari, şi aici mă refer la Bucureşti, Cluj, Oradea, Timişoara, Iaşi, preţurile vor creşte inevitabil.

Bogdan Nicolae: Inevitabil vor creşte şi cred că am discutat şi noi cel puţin o singură dată despre scumpirea materialelor de construcţii, din motive de pandemie mai multe fluxuri de transport de oţel, de ciment, de materiale de construcţie pe care adesea le importam din China, din India sau chiar şi din Polonia, Italia au devenit mult mai scumpe.

 

Cristian Hostiuc: Bun, ele se vor vedea în preţurile apartamentelor care vor ieşi pe piaţă în a doua parte a anului anul viitor. Deci, oricum mai avem loc de creştere a preţurilor de pe piaţa imobiliară din România.

AFACERI DE LA ZERO