ZF şi Aleph News, cel mai nou post de televiziune din România, vor avea în fiecare zi de la ora 18.00 pe zf.ro şi pagina de Facebook a ZF o discuţie legată de unul dintre subiectele importante ale zilei, indiferent că este politic, social, cultural, economic sau de business.
O discuţie cu Dana Ciriperu, redactor-şef adjunct ZF, şi Ioana Răduca, head of content Aleph News – ŞTIU.
Dana Ciriperu: În România se construiesc în fiecare an între 50.000- 70.000 de locuinţe.Întrebarea este cine îşi asumă responsabilitatea pentru construcţia de şcoli. Am pregătit dintr-o analiză făcută de un dezvoltator imobiliar, e vorba despre Impact care are mai bine de 6.000 de locuitori în cartierul Greenfield din nordul Capitalei, care spune că 90% dintre rezidenţii din Greenfield spun că este foarte necesară pentru ei, prezenţa unei şcoli de stat în interiorul ansamblului rezidenţial. Cine să ridice aceste şcoli, a cui este responsabilitatea?
Ioana Răduca: Cred că asta este problema principală, că noi nu ştim nici măcar cine, de ce răspunde. Ar fi fost mai simplu, dacă am fi ştiut din start că în momentul în care un dezvoltator se apucă să ridice un complex de locuinţe, trebuie să facă la atâtea apartamente, atâtea locuri de parcare, atâtea şcolii, atâtea grădiniţe, atâtea puncte de informare şi acordarea primului ajutor şi atunci lucrurile ar fi fost foarte clare. Primăria în momentul în care dă avizul de construcţie pentru respectivul complex, ştie exact ce trebuie să conţină, bifează, dacă ai făcut sau nu ai făcut. După care, avem partea a doua a problemei: ce responsabilitate are, pentru că vorbim de şcoli, Ministerul Educaţiei. Ţi-aş aduce aminte de un program de guvernare al PSD-ului foarte stufos care ne vorbea despre 2.500 de creşe, făcute în patru ani în România. Acei patru ani au trecut de mult şi cele 2.500 de creşe nu au fost construite de statul român, indiferent de cine a fost la guvernare. Şi atunci cum nimeni nu are această responsabilitate a numărului de şcoli, grădiniţe din complexele noi construite, ce se întâmplă în realitate, fiecare face ce vrea, iar părinţii se descurcă fix şi exact aşa cum pot.
Dana Ciriperu: Cumva ei au luat o parte din responsabilitate, încep să fie câteva exemple. Sunt foarte puţine pentru că vorbim de foarte multe cartiere, nu doar la marginea Bucureştiului, şi la marginea tuturor oraşelor mari din România. Sunt dezvoltatori care îşi asumă această responsabilitate. Fie de a pune teren la dispoziţia primăriilor pentru a dezvolta şcoli de stat, fie construiesc ei şi mai departe aşteaptă de la Ministerul Educaţiei să facă selecţie, pentru că şcoala în sine nu reprezintă nimic, atâta timp cât nu are profesori, cât nu sunt găsite cadrele care să le predea copiilor. Degeaba avem şcoală dotată cu tot ce ne trebuie, dacă nu se deplasează nimeni acolo pentru a preda.
Ioana Răduca: Cum ne-am trezit în singurul spital ridicat de la zero în România la Mioveni, că există aparatură dar nu există doctori, deşi există bani pentru plata salariilor lor, pentru că e foarte greu să îi mai aduci înapoi pe cei care au plecat. Noi nu avem o analiză serioasă, să ştim în acest moment care este necesarul de şcoli în România. Sunt doar nişte estimări, doar nişte studii punctuale, dar nu avem imaginea la nivel naţional. Ştiu doar că într-un singur an din 2018 până în 2019 ne-au dispărut peste noapte peste 700 de şcoli. Cum se corelează asta cu numărul de naşteri din România este greu de spus, pentru că nimeni nu a făcut această analiză. Vorbeam despre creşe mai devreme, aici ştim clar că este o nevoie atât de mare, dar nu ştim în cât timp vom fi în stare să le ridicăm pe cele 2.500 de creşe, despre care tot vorbeam. Gândeşte-te că sistemul privat vine şi compensează aceste lipsuri, da doar până la un punct. Dacă rămânem la exemplu de creşe, cifra care îmi vin acum în minte este 31. Atât a făcut mediul privat într-un an la capitolul creşe. Dacă ne întoarcem la cartierele rezidenţiale care se ridică. Uite, eu m-am mutat astăzi, într-un cartier nou construit. E alegerea mea, apartamentul respectiv îl plătesc cash sau credit, după posibilităţi. Dar de ce să mă obligi să plătesc aceste costuri suplimentare. De ce să trebuiască să îi plătesc, dacă plătesc taxe oricum la stat, şcoală suplimentară copilului meu care poate fi oricât taxa respectivă, vorbim despre privat.
Dana Ciriperu: De aici vine nevoia unor şcoli de stat, pentru că toţi aceşti dezvoltatori imobiliari, când vine vorba să contureze profilul celor care se mută şi celor care locuiesc acolo. În general sunt familii tinere, care fie au copiii şi încep cu creşă, grădiniţă şi cresc în interiorul aceluiaşi complex, fie urmează să îşi întemeieze o familie şi atunci rămâne aceeaşi nevoie. Avem date, ai spus tu despre faptul că au dispărut 700 de unităţi de învăţământ în doar un an. În ultimii 10 -20 de ani, cum stăm la capitolul ăsta, al unităţilor de învăţământ existente?
Ioana Răduca: A scăzut dramatic numărul de şcoli de stat din România în sensul în care de la câteva zeci de mii pe la începutul anilor 1990, în urmă cu un an am ajuns pe la 6.000. Doar 6.000 de şcoli de stat mai erau în România şi cred că puţin peste 1.100 de grădiniţe. 1.170, aceasta este cifra exactă. Între timp, în 10 ani de zile sectorul privat al educaţiei a explodat efectiv în sensul în care numărul şcolilor s-a dublat, dar nu vorbim de mai mult de 1.000 de şcoli private la nivel naţional. Ceea ce este foarte puţin.
Dana Ciriperu: Exact. Nici ca număr nu vorbim şi nici ca cheltuiala pe care o are de suportat o familie care are un copil, doi, şi deja acolo cheltuielile sunt foarte mari. Practic imaginea asta este dramatică. Cumva şi pandemia ne-a arătat şi le-a arătat probabil şi celor de la guvernare faptul că standardul acela din legea educaţiei care prevede că într-o clasă să nu fie mai mult de 25 de copii este adesea încălcat. Şi avem exemple de şcoli în cartiere aglomerate şi din Bucureşti şi din ţară în care învaţă peste sau în jur de 40 de copii. Asta în condiţiile în care situaţia din mediul rural ce ne arată?
Ioana Răduca: Că nu mai există copii în primul rând. De acolo plecăm. O parte dintre şcolile care nu mai apar în statistică din această cauza nu mai apar, pentru că erau în mediul rural, acolo unde numărul copiilor a scăzut constant şi multe dintre ele într-o primă fază au fost comasate şi ulterior au fost închise cu totul. Sunt şcolii în care învaţă chiar şi câte trei sau patru copii. Din punct de vedere economic este nerentabil să ţii o şcoală deschisă pentru doar patru elevi. Mai ales că vorbim de patru elevi de vârste diferite şi este extrem de complicat să aduci toţi profesorii pentru toate materiile pentru toate clasele, având, repet, în unele situaţii, excepţie evident, doar câte trei, patru, cinci, maxim zece elevi.
Dana Ciriperu: Cine răspunde nevoilor acestora, ale tinerilor, exact cum a făcut acea cercetare care arată clar că 90% dintre cei care locuiesc acolo asta îşi doresc, să aibă o şcoală de stat în interiorul ansamblului rezidenţial. Către cine să se îndrepte oamenii aceştia?
Ioana Răduca: Le citesc degeaba pentru că ele rămân întotdeauna sau aproape întotdeauna pe hârtie. Cred că ar trebui să remarcăm aspectul pozitiv. Cumpărătorul a început să pună presiune. Dacă ne uitam acum vreo 10 -15 ani prin filmele americane, de multe ori nu înţelegeam când venea vorba, există o scenă legată de cumpărarea unei locuinţe, cât de multe probleme îşi puneau personajele la capitolul şcoală. Nu, nu ne mutăm acolo pentru că nu este o zona bună de şcoli şi avem copii. Sau nu ne calificăm noi să ne dăm copiii la şcoală respectivă, fie că este prea scump, fie că nu au performanţe necesare. Şi pentru noi cred că erau nişte discuţii oarecum. Nu se pupă cu ceea ce trăiam noi. Dar am ajuns cumva acolo. Şi atunci mediul privat, dezvoltatorii imobiliari, cred că înţeleg foarte clar că bătălia va fi din ce în ce mai strânsă. Uite, îţi dau exemplul de la Cluj. Acolo unde se ridică două complexe rezidenţiale de genul acesta dar care pleacă tocmai de la această premisă, vor fi nişte oraşe în interiorul oraşului, în sensul în care îţi vor oferi ţie cumpărătorul nu doar o locuinţa ci şi şcoală pentru copilul tău, şi grădiniţă, care sunt în interiorul complexului respectiv, o clădire de birouri astfel încât să poţi face practic, în doar câţiva kilometri pătraţi, tot ce ai nevoie într-o singură zi.
Dana Ciriperu: Presiunea cumva va veni tot din spre mediul privat. Partea mai puţin bună este cum am venit acum de sărbători, în sectorul 6, în care locuiesc de altfel, cu primarul care ne-a asigurat că nu mai pune luminiţe ca să facă economie, o cheltuială inutilă, dar în timpul acesta de banii aceia mai bine construieşţi o creşă sau grădiniţă. Asta a spus el, că de declarat nu este foarte complicat să declari. Mai târziu, întrebându-l de atunci până acum dacă a găsit măcar terenul pentru acea creşă sau grădiniţă, nu a răspuns la această solicitare. Probabil că la un moment dat, într-o viitoare campanie electorală sau într-o pregătire pentru o viitoare campanie electorală o să apară creşă sau măcar răspunsul.
Ioana Răduca: Răspunsurile, din păcate, cum spuneam şi mai devreme, nu ridică nici şcoli nici grădiniţă şi nu aduc profesorii înapoi în sistemul educaţional. Dar m aş întoarce, că să îţi răspund complet la întrebarea de mai devreme, cine răspunde. Dincolo de aspectul pozitiv pe care l am punctat împreună, apropo de acum răspunde privatul la aceste nevoi absolut fireşţi ale cumpărătorilor, aş răspunde: nimeni. Pentru că dacă este să fim complet cinstiţi cu noi înşine şi ne uităm la ultimii 30 de ani, atunci ştim foarte clar că de fapt nici un responsabil la vârful Ministerului Educaţiei sau la vârful Ministerului dezvoltării nu a avut că ţintă în primul rând să evalueze situaţia reală a sistemului educaţional din România, ci să implementeze într un termen bine dat nişte măsuri pe care le găseşte a fi oportune. Adu ti aminte că preşedintele ţării a făcut acel pact naţional pentru educaţie. Păi ar trebuit că ţară această să se învârtă după soare, cum se spune la noi în sectorul 6. Dar nu se întâmplă asta pentru că dincolo de vorbe politicienii noştrii nu sunt capabili să livreze atunci când ajung în poziţii cheie şi presiunea rămâne singură opţiune.
