♦ ZF a ales 15 restaurante, cafenele, patiserii şi cofetării emblematice din Bucureşti, toate foarte cunoscute pe segmentul lor de activitate ♦ Acesta nu este un top şi nu este exhaustiv ♦ Alte localuri care şi-ar fi putut face loc în acest articol sunt restaurantul Ikea din Băneasa, cel al McDonald’s din Dristor, dar şi 5ensi din Piaţa Victoriei ♦ Acestea nu sunt însă operate pe o firmă separată, aşa că nu au putut fi verificate rezultatele lor ♦ Ele nu sunt nici comunicate separat de companii.
România are câteva zeci de mii de restaurante, cafenele, baruri şi pizzerii, această piaţă a ospitalităţii fiind una dintre cele mai fragmentate din economie. În total sunt mai bine de 32.500 de firme care adună afaceri de 35,4 mld. lei anul trecut.
Deşi la vârful sectorului se află o serie de actori mari, locali ori internaţionali, care operează reţele de restaurante sau cafenele precum McDonald’s, Starbucks, KFC, 5 to go şi Mesopotamia, în acest sector mai puţin de 10% dintre localuri aparţin de un lanţ, conform celor mai recente date ale ZF. Cele mai multe afaceri din domeniu sunt afaceri antreprenoriale, afaceri de familie, companii care operează una-două unităţi de orice fel. Aşadar, multe dintre aceste firme sunt de mici dimensiuni, raportând vânzări de câteva sute de mii sau milioane de lei anual.
Totuşi, există şi unele restaurante care reuşesc să facă singure afaceri de zeci de milioane, e vorba, de obicei, de localuri emblematice, care se remarcă prin poveste, prin istorie, prin poziţionare, prin dimensiuni sau, pur şi simplu, printr-un produs anume.
Câteva exemple
Spre exemplu, Terasa Obor, din piaţa cu acelaşi nume, e cunoscută pentru un singur lucru - micii săi.
Indiferent de zi sau de oră, în faţa Terasei Obor e coadă. Singura necunoscută în această ecuaţie e lungimea cozii, care se poate întinde mult şi bine şi care poate număra, mai ales sâmbăta, pe la orele prânzului, chiar şi sute de persoane, oameni care îşi aşteaptă liniştiţi rândul pentru a cumpăra o porţie de mici.
Deşi majoritatea celor dispuşi să stea o oră sau mai bine în expectativă pentru o porţie de mititei sunt români, există şi tot mai mulţi turişti străini care vin la pomul lăudat.
Şi lăudat este, chiar şi de publicaţii străine precum New York Times, care pentru o incursiune de 36 de ore în Bucureşti recomanda anterior o vizită la această terasă cu afaceri de 11,1 mil. lei anul trecut, cu 18% mai mult decât în 2024. Acesta este aşadar un business de volum, un business unde bonul mediu e, de obicei, de ordinul zecilor de lei.
La polul opus, Casa di David, un alt restaurant ales de ZF drept emblematic, este cunoscut ca fiind şi printre cele mai scumpe din Capitală. Poziţionat în zona de nord a Bucureştiului, localul este unul care activează în segmentul de lux al pieţei de restaurante, aşadar e un business de valoare, nu de volum.
O explicaţie
ZF a ales 15 restaurante, cafenele, patiserii şi cofetării emblematice din Bucureşti, toate foarte cunoscute pe segmentul lor de activitate. Acesta nu este un top şi nu este exhaustiv. Alte localuri care şi-ar fi putut face loc în acest articol sunt restaurantul Ikea din Băneasa, cel al McDonald’s din Dristor, dar şi 5ensi din Piaţa Victoriei. Acestea nu sunt însă operate pe o firmă separată, aşa că nu au putut fi verificate rezultatele lor. Ele nu sunt nici comunicate separat de companii.
Totuşi, cel mai cunoscut şi, totodată, cel mai mare ca vânzări din Bucureşti este, conform datelor ZF, Caru’ Cu Bere, restaurant care a obţinut anul trecut afaceri de 89 mil. lei. Localul a fost anterior operat doar el pe o singură firmă, dar acum sunt şi alte restaurante administrate de Blue Restaurant SRL. Datele sunt însă doar pe Caru cu Bere’, furnizate de oficialii grupului City Grill, care îl administrează.
Localul istoric amplasat în centrul vechi al Bucureştiului a fost deschis iniţial în spaţiul actual acum circa 120 de ani. Acesta este în continuare deţinut de nepoţii fondatorului, doar că este administrat de grupul City Grill, controlat de antreprenorul Dragoş Petrescu.
Firma Caru’ cu Bere a fost înfiinţată pentru prima dată în 1879 şi în primii 20 de ani restaurantul şi-a schimbat de mai multe ori amplasarea, de la Hanul Zlătari la Pasajul Villacrosse. În 1899, pe
16 iunie, restaurantul a fost deschis în spaţiul pe care îl ocupă astăzi, însă într-o formă mai restrânsă. Încă de la începuturi a fost un loc de întâlnire al artiştilor şi scriitorilor, precum Barbu Ştefănescu Delavrancea, George Coşbuc şi Octavian Goga.
Ce arată cifrele
Printre localurile selectate de ZF se află nu doar restaurante, ci şi cofetăria Alice, poate cea mai cunoscută din Capitală, şi Patiseria Amzei, atât de vizibilă în aceste zile, dar şi cafeneaua de specialitate Origo, care a dat naştere fenomenului cafelei de specialitate.
Pe harta Bucureştiului se observă o concentrare a acestor unităţi în câteva zone – centrul, sectorul 2 şi zona de nord a Capitalei. Împreună, aceste 15 localuri adună afaceri de aproape 300 de milioane de lei, ceea ce reprezintă circa 1% din toată piaţa de restaurante, cafenele şi baruri, şi 800 de salariaţi. Aceste cifre relevă aşadar importanţa unor jucători individuali într-o piaţă extrem de fragmentată şi de competitivă.
Datele financiare mai ilustrează că cele mai multe dintre unităţile selectate şi-au majorat vânzările în 2025, însă ritmul variază puternic.
Jucătorii din industrie spun că piaţa a fost dificilă anul trecut, inflaţia ridicată fiind principalul motor al creşterilor de cifră de afaceri. La profitabilitate însă, situaţia e cu totul diferită. Mai exact, datele financiare publice ilustrează paradoxul pieţei de restaurante şi cafenele din România - preţurile tot mai mari au dus încasările la maxim istoric, dar aceleaşi scumpiri au şters cu buretele jumătate din profit. Asta nu îi descurajează pe jucători să îşi deschidă firme noi.
Aşadar, în 2025 cifra de afaceri a tuturor actorilor din domeniu a sărit de 35 mld. lei, cu 5,1% peste nivelul din anul anterior, arată o analiză făcută de ZF pe baza datelor Bridge to Information. Mai mult, încasările sunt duble versus 2019, un an etalon pentru multe firme.
Trebuie precizat că inflaţia a fost anul trecut peste acest prag, aşadar, doar scumpirile au ţinut vânzările pe plus.
Pe de altă parte, profitul net scade deja de trei ani, la fel şi numărul de angajaţi.
Mai exact, profitul cumulat a coborât la 1,9 mld. lei, cu 20,6% sub nivelul din 2024 şi la jumătate faţă de cel din 2022.