♦ „În ansamblu, fiecare zonă şi piaţă regională are particularităţile sale care determină dezvoltări inegale, cauzele şi explicaţiile comune fiind reprezentate de regimul urbanistic mult mai restrictiv din interiorul ariei administrative a marilor oraşe şi de preţurile mai reduse ale locuinţelor noi livrate în localităţile limitrofe“, spun consultanţii imobiliari ♦ „În fiecare localitate limitrofă unui mare oraş se înregistrează acelaşi ciclu de dezvoltare: mai întâi sunt construite proiecte pe terenurile disponibile în imediata apropiere a oraşului, iar mai apoi, în funcţie şi de specificul fiecărui proiect, asistăm la distanţe tot mai mari faţă de oraş“ ♦ Când aceste distanţe devin prea mari, unii dezvoltatori aleg să îşi îndrepte atenţia spre alte localităţi limitrofe – iar acest lucru s-a întâmplat şi se va întâmpla în continuare, inclusiv în cazul Bucureştiului.
Năvodari, Floreşti, Giroc, Şelimbăr, Blejoi sunt localităţi care nu au, fiecare, mai mult de 53.000 de locuitori, dar care şi-au adăugat anul trecut pe hartă mai multe locuinţe decât reşedinţele judeţelor din care fac parte.
Dacă în Constanţa, de pildă, s-au livrat în 2025 mai puţin de 700 de locuinţe noi, Năvodariul se poate „lăuda“ cu peste 2.000 de unităţi nou-nouţe, după cum arată datele disponibile pe platforma Tempo a Institutului Naţional de Statistică (INS). În judeţul Cluj, discrepanţa este ceva mai redusă, dar ea există: Cluj-Napoca s-a extins cu circa 950 de case şi apartamente noi, în vreme ce Floreştiul limitrof a crescut cu 1.500 de locuinţe.
Deşi dezvoltarea zonelor metropolitane este un fenomen normal în toate regiunile lumii - având la bază argumente precum preţurile mai reduse, în medie, ale locuinţelor construite în zonele limitrofe -, dezvoltarea rezidenţială metropolitană din România are anumite particularităţi.
