Analiza de luni. Consolidarea giganţilor. Decizii luate la mii de kilometri se resimt pe piaţa din România: de la agricultură la industrie alimentară şi retail, economia globală trece printr-un val de consolidare. Cinci tranzacţii globale care au impact asupra pieţei din România

De la producţia de seminţe şi în­grăşăminte pen­tru cereale şi plante oleagi­noa­se, materii prime pentru care se duc zilnic bătălii mai mici sau mai mari, până la comerţul lor, fie în stare brută, fie procesate sub formă de ulei, croissante sau ciocolată, dar şi până la deţinerea rafturilor în ma­ga­zine moderne, marile nu­me din business rescriu harta economiei globale. Acestea îşi consolidează poziţia pe piaţă prin fuziuni şi achiziţii strategice, care au ecou până în România.

„Tendinţa de consolidare din sectorul agroalimentar mondial influ­enţează şi piaţa din România, fără a putea observa însă o tendinţă similară şi în România, unde există mai de­grabă un grad scăzut de concentrare a pieţei pentru toate produsele alimen­tare şi chiar o dinamică tipică unei pie­ţe în dezvoltare, caracterizată de apariţia unor jucători noi“, spune Va­lentin Mircea, avocat, expert în drep­tul concurenţei, partener senior la fir­ma de avocatură Mircea & Asociaţii.

Chiar dacă este un grad mai scă­zut de concentrare a pieţei în Româ­nia, o tranzacţie internaţională, care a pornit de pe piaţa locală, ar putea fi, de exem­plu, achiziţia Cora de către Carre­four. Iniţial, grupul francez a cumpărat brandul şi magazinele din România, iar mai apoi din Franţa de la grupul Louis Delhaize. Prin această tranzacţie, Carrefour îşi întăreşte pre­zenţa pe piaţa de comerţ alimentar din Franţa, preluând 60 de hipermar­ke­turi Cora şi 115 supermarketuri Match. Tranzacţia a fost de 1 miliard de euro.

Totuşi, cele mai multe tranzacţii vin din afara graniţelor către Româ­nia. Tranzacţia globală dintre Bunge şi Viterra, doi coloşi în lumea agricul­turii, evaluată la 34 miliarde de do­lari, este cea mai recentă mutare de la vârful corporaţiilor globale care mo­delează şi piaţa românească. Tranzac­ţia propriu-zisă a avut o valoare de apro­ximativ 8,2 miliarde de dolari, care a fost valoarea equity (6,2 miliar­de de dolari în acţiuni şi 2 miliarde în numerar) şi 9,8 miliarde de dolari au fost datoriile preluate. Astfel, Bunge devine o prezenţă importantă în agrobusinessul global alături de ADM şi Cargill.

Ironic sau nu, în anul 2017, Viterra, cunoscută atunci sub numele de Glencore Agriculture, cu acţionari din Elveţia, a încercat să preia Bunge, companie evaluată la acea vre­me la 11 miliarde de dolari. Com­pania americană a ieşit public şi a respins această propunere, iar presa străină a scris la acea vreme că ar fi ridicat probleme de concurenţă a­ceas­tă tranzacţie, pentru că Glencore Agriculture era unul dintre cei mai mari trei jucători globali din comerţul cu mărfuri, alături de Vitol şi Cargill, şi ar fi ajuns la o cotă de piaţă prea mare. De exemplu, numai profitul net al Glencore în 2017 era de 5,7 mi­li­arde de dolari, conform raportului anual, cel mai mare din industrie.

„Orice achiziţie efectuată de către o companie care se află deja în poziţie dominantă, deci care are o cotă de piaţă mare, este analizată cu maximă atenţie şi poate rezulta în blocarea tranzacţiei“, a explicat avocatul Valentin Mircea.

Pe 2 iulie 2025, acţiunile Bunge a încheiat achiziţia Viterra, după ce a iniţiat discuţii în 2019 cu Glencore. În 2020, Glencore şi-a rebranduit divizia agricolă sub numele de Viterra, având peste 16.000 de angajaţi în 37 de ţări şi fiind unul dintre cei mai mari retaileri de inputuri agricole din Canada. De asemenea, deţinea un pachet din acţiuni Canadian Fertilizer Limited (CFI), un producător de uree şi amoniac, dar şi un fond din Marea Britanie. Prin această mişcare, crează un jucător puternic pe piaţa de comerţ cu cereale, pe piaţa de furaje, dar şi pe cea de combustibili.

Zoom pe România

În România, cele două companii crează un jucător de peste 1 miliard de dolari, după ce Viterra va fi inte­grată şi va deveni Bunge, aşa cum au anunţat reprezentanţii corporaţiei a­me­ricane. În plus, împreună vor avea un control mare pe piaţa cerealelor, dar şi a uleiului şi combustibilului, atât prin volumele comerciale, cât şi prin infrastructura de care dispune.

În prezent, Bunge are două fa­brici pe plan local, la Buzău, cu o ca­pa­citate de rafinare de circa 240 tone/zi, con­form celor mai recente date ZF, care datează din 1976 şi pe care Bunge a cumpărat-o în 2007 de la Agricover, unde acum realizează activităţile de procesare, rafinare şi îmbuteliere pentru seminţele de floarea-soarelui, şi la Lehliu-Gară (jud. Călăraşi), care şi-a început activitatea în anul 2007 ca un proiect de tip greenfield, unde se procesează seminţe de rapiţă, floarea-soarelui şi boabe de soia, dar este produs şi biodiesel. De asemenea, pe plan local mai are două locaţii, la Iaşi, unde recepţionează cerealele direct de la producători agricoli fie pentru procesare în fabrică, fie pentru comercializare, şi în localitatea Traian, din judeţul Brăila.

Viterra are o capacitate de de­po­zitare de 231.000 de tone, iar Bunge are o capacitate de depozitare de 246.000 de tone. În total, ajung la 477.000 de tone, iar astfel au cea mai mare capacitate de depozitare la nivel naţional, conform calculelor ZF făcu­te pe baza datelor de la Ministerul Agri­­culturii. Până acum, Ameropa era pe primul loc, cu circa 400.000 de tone. 

Astfel, va deţine cea mai mare ca­pacitate de depozitare din ţară, de aproape 500.000 de tone, şi două fa­brici de ulei, consolidându-şi astfel poziţia în lanţul va­loric a­gro­ali­mentar, şi devine un concurent se­­rios pentru poziţia de lider în piaţa cerealelor din România, pe care o are acum Ameropa Grains din Elveţia. Apoi, prin ricoşeu, fuziunea dintre Bunge şi Viterra, două dintre cele mai puternice companii co­lec­toare de materii prime agricole, ar putea afecta activitatea companiei Expur, producătorul uleiului de floa­rea-soarelui Undelemn de la bunica, deţinut de grupul francez Avril, pentru că reţeaua de silozuri de pe teritoriul României este importantă.

În România, Bunge produce şi vinde uleiuri vegetale comestibile, în vrac şi la sticlă, având în portofoliu mărci ca Floriol, Unisol şi Raza Soarelui pentru piaţa din România şi Ulvex şi Kaliakra pentru piaţa din Bulgaria, unde exportă.

Compania mai are fabrici de ulei şi în Ungaria, unde trimite marfă din România pentru procesare, originară din zona Banatului. Prin fuziunea cu Viterra, Bunge câştigă practic o im­portantă operaţiune de comerţ cu ce­re­ale în România, o zonă unde până acum nu era atât prezent. Din infor­maţiile ZF, atât Bunge, cât şi Viterra au echipe mari şi bine pregătite în achiziţii, iar reuşita stă integrarea eficientă a acestor structuri, spun specialişti din agrobusiness.

O scurtă istorie a doi coloşi

Compania Bunge a fost înfiinţată de Johann Peter Gottlieb Bunge, un comerciant german, în 1818, în Am­sterdam, care făcea import şi export. Iniţial se numea Bunge & Co. şi a fost primul pas în dezvoltarea unui im­pe­riu global în domeniul agrobusinessu­lui şi producţiei de alimente. Ulterior, în 1859, sub conducerea nepotului său, Edouard Bunge, sediul compa­niei a fost mutat la Anvers, Belgia, iar afacerea s-a extins în Asia şi Africa. În 1884, fratele lui Edouard, Ernest Bunge, a adus afacerea în Argentina, unde a înfiinţat Bunge & Born. Apoi au ajuns în America de Nord, în 1918, cea mai mare piaţă agricolă din lume. Acum, Bunge produce alimente, fu­raje şi combustibili şi are sediul admi­nis­trativ în St. Louis, Missouri, SUA, şi sediul legal în Elveţia. Compania are aproape 23.000 de angajaţi care lucrează în aproximativ 300 de fabrici situate în peste 40 de ţări, potrivit datelor de pe site-ul companiei.

Compania condusă de Greg Heckman, din poziţia de CEO, a avut venituri totale obţinute din vânzări de 38,6 miliarde de dolari şi un profit brut de 1,9 miliarde de dolari, con­form datelor din raportul financiar.

Grupul american Bunge a intrat în România din anul 2002, când a a­chi­ziţionat grupul Cereol şi două fa­brici, Interoil şi Muntenia. Acum, ac­ti­vează pe segmentele de uleiuri co­mes­tibile, biodiesel şi şroturi proteice. În 2024, a avut o cifră de afaceri de 2,7 miliarde de lei în 2024, în scădere cu 12% faţă de anul precedent, şi o pier­dere de aproape 120 de milioane de lei, cu 600 de angajaţi.

Istoria Glencore este chiar mai în­tortochiată decât cea a Bunge. Com­pa­­­nia Marc Rich, redenumită apoi Glen­­core, a pornit în 1974. „Dacă Glen­core este cea care domină tran­zacţiile de mărfuri astăzi, în anii 1980 rolul prin­cipal îi revenea lui Marc Rich Ă Co, iar în anii 1960-1970, companiei Philipp Bro­thers. Aceste companii a­proape că au acelaşi sânge: Marc Rich a fost tra­der senior la Philipp Brothers înainte de a se despărţi de aceştia şi a-şi înfiin­ţa firma care îi poartă nume­le, iar Marc Rich Ă Co a fost rebote­zată Glencore atunci când traderii din conducere l-au îndepărtat pe Rich din firma pe care el însuşi o crease. În prezent, Glencore es­te cel mai mare trader de metale, între primii trei traderi de petrol şi cel mai mare trader de mărfuri agricole“, se arată în cartea „O lume de vânzare“, scrisă de jurna­liştii Javier Blas şi Jack Farchy.

Philipp Brothers a fost fondată de Julius Philipp, care a început să facă tranzacţii în apartamentul său din Hamburg, iar fratele său, Oscar, s-a mutat la Londra, unde a înfiinţat oficial firma. Ludwig Jasselson, fiul unui băcan din sudul Germaniei, care a ajuns să lucreze la ei a dezvoltat compania şi a ajuns să o conducă mai târziu. El, potrivit presei, întruchipa viziunea primilor traderi de a se extinde internaţional.

Marcell David Reich (Marc Rich), născut într-o familie de evrei din Antwerp, din Belgia, care vorbea germana şi franceza din copilărie, a plecat în anii ’40, când se instala nazismul, în SUA, împreună cu tatăl său, unde s-a adaptat repede şi s-a angajat la Philipp Brothers, iar acolo a devenit „naşul petrolului“, ajutat de Pincus Green. Aceştia au plecat de la compania şi au înfiinţat Marc Rich Ă Co pe motiv că nu erau plătiţi suficient de bine, deşi Jasselson a susţinut ulterior că erau ca şi copiii săi, iar Marc Rich a răspuns că a uitat să-şi treacă copiii în testament.

În 1983, Marc Rich şi Pincus Green au fost inculpaţi în SUA pentru evaziune fiscală, fraudă şi comerţ ilegal cu Iranul, motiv pentru care au fugit în Elveţia, unde ţara nu extrăda pentru evaziune fiscală. În ultima zi a mandatului, Bill Clinton i-a graţiat, iar 1993, Rich a vândut firma angajaţilor, care au transformat-o în Glencore, una dintre cele mai mari companii de trading de materii prime din lume, precum grâu, orz şi porumb, seminţe oleaginoase şi uleiuri comestibile şi biodiesel, precum şi bumbac şi zahăr, dar este şi cel cel mai mare trader de metale, precum cobalt, folosit pentru vehiculele electrice. Glencore, prin Viterra, producea şi comercializa doar materii prime agricole. Glencore a avut în 2024 vânzări în valoare de 230,9 miliarde de dolari, potrivit datelor din raportul financiar.

În România, Marc Rich & Co a fost prezentă încă din comunism, când facilita importul de petrol iranian, în contextul acordurilor semnate de Ceauşescu cu ţările din Orientul Mijlociu pentru independenţă energetică. După Revoluţia Islamică din 1979, firma a continuat comerţul cu petrol iranian către România.

După 1989, Marc Rich & Co a preluat o parte importantă din aprovizionarea cu petrol a rafinăriilor româneşti (Petromidia, RAFO Oneşti, Petrom), folosind infrastructura portuară din Agigea. În anii ’90, Glencore a încercat să cumpere Petromidia, dar nu a reuşit din cauza opoziţiei politice şi a intrat pe piaţa cerealelor.

Traderul Viterra, desprins din Glencore, a avut anul trecut în România o cifră de afaceri de 1,9 miliarde de lei, în scădere cu 67% faţă de anul anterior, din cauza secetei pedologice care a afectat culturile agricole şi pe lanţ producătorii şi traderi, dar şi a preţurilor mai mici pe piaţa cerealelor. Profitul s-a înjumătăţit până la 4,3 milioane de lei, conform datelor publice.

Cinci tranzacţii globale care au impact asupra pieţei din România:

1. Bunge a preluat Viterra – 8,2 miliarde de dolari (2025)

În România, Bunge are două fabrici de ulei şi este lider de piaţă. Viterra este în top 5 traderi de cereale. Împreună crează un jucător de peste 5 miliarde de lei, cu o capacitate de depozitare de aproape 500.000 de tone, cea mai mare din ţară.

2. Mars preia Kellanova – 35,9 miliarde de dolari (acordul a fost anunţat în 2024)

Mars, este una dintre cele mai mari afaceri din comerţul de dulciuri din România şi a raportat în 2024 pe piaţa din locală vânzări de aproape 1 miliard de lei (200 mil. euro). Aceasta ar fi una dintre cele mai mari preluări din acest an, iar în România i-ar creşte cota de piaţă, dat fiind că Pringles, deţinut de Kellanova e unul dintre cele mai vândute branduri de chipsuri.

3. Agrofert a preluat Borealis - 810 milioane de euro (2023)

Andrej Babiš, fost premier ceh, are prin Agrofert, în România, afaceri care generează împreună circa 1 miliard de lei anual (200 mil. euro). LAT Nitrogen România, fostă Borealis, a avut o cifră de afaceri de 15 mil. lei în 2024, în creştere cu 17% faţă de anul precedent.

4. Mondelez a preluat Chipita - 2 miliarde de dolari (2022)

Mondelez, cu o cifră de afaceri de peste 1,5 miliarde de lei (300 mil. euro) în 2024, este lider detaşat în România, după ce a integrat Chipita. La momentul tranzacţiei, cele două firme făceau împreună 1 miliard de lei, iar în doi ani au o creştere de 50%.

5. Bayer a preluat Monsanto - 63 miliarde de dolari (2018)

Bayer, distribuitor german de inputuri agricole şi procesator de seminţe în România, a raportat în 2024 o cifră de afaceri de 1,3 miliarde de lei (circa 250 mil. euro), care îl plasează pe locul al doilea în topul distribuitorilor de inputuri pe plan local, după Agricover Distribution. De altfel, luptă cu Corteva pentru titlul de lider pe piaţa seminţelor.

O megatranzacţie

► Mars, fondată ca o companie de familie de Frank C. Mars în 1911 în Washington, care a ajuns la peste 150.000 de angajaţi în prezent şi vânzări anuale de peste 50 de miliarde de dolari, cu mărci precum M&M’s, Snickers, Pedigree, Royal Canin şi Whiskas în portofoliu, preia Kellanova, lider în piaţa de snacksuri, cereale şi alimente congelate, cu branduri precum Pringles, Cheez-It şi Special K în portofoliu şi vânzări de 13 miliarde dolari.

► Prin această tranzacţie, Mars îşi consolidează poziţia pe piaţa dulciurilor şi snacksurilor, iar ambele au produsele şi în magazinele din România. 

► Gigantul american Mars, este una dintre cele mai mari afaceri din comerţul de dulciuri din România şi a raportat în 2024 pe piaţa din locală vânzări de aproape 1 miliard de lei (200 mil. euro), potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. Aici, compania nu are şi unităţi de producţie, ci face doar comerţ.

Mondelez a redevenit producător în România prin Chipita

► Mondelez International a cumpărat Chipita Global, unul dintre cei mai mari producători de croissante şi snacksuri coapte din Europa Centrală şi de Est, pentru 2 miliarde de dolari în 2022. În România, cele două companii au creat la acel moment primul jucător de 1 miliard de lei în industria locală a dulciurilor.

► Mai mult, gigantul american Mondelez a revenit pe producţie şi a câştigat teren faţă de Nestlé, care nu mai produce local. Chipita a intrat în România în 1998 şi are o fabrică la Clinceni, în Ilfov, unde produce croissante, miniprăjituri, bake rolls şi creme de cacao sub brandurile 7Days, Chipicao şi Fineti. Produsele sunt distribuite pe plan naţional şi exportate în peste 50 de ţări.

Fostul premier ceh nu se mai opreşte din achiziţii

► Agrofert, grup cu activităţi în domeniul chimic, agricultură şi producţia alimentară, deţinut de Andrej Babiš, fost prim-ministru al Cehiei, a cumpărat în 2022, Borealis, deţinută majoritar de OMV din Austria, companie producătoare de produse pe bază de azot, de la fertilizanţi la îngrăşăminte, într-o tranzacţie evaluată la 810 milioane de euro.

► Grupul are o cifră de afaceri consolidată de 10 miliarde de euro, cuprinde peste 200 de companii şi are aproximativ 30.000 de angajaţi. Astfel, Andrej Babiš a devenit prin Agrofert, conglomeratul său de afaceri, unicul acţionar al distribuitorului de îngrăşăminte LAT Nitrogen România, fost Borealis.

► Odată cu izbucnirea războiului din Ucraina şi a creşterii costurilor de producţie a îngrăşămintelor a fost o criză în Europa, iar preţurile lor au crescut de câteva ori. În plus, în România, Agromureş, cel mai mare producător, a închis fabrica, iar astfel a lăsat loc de manevră pentru alţi jucători.

Germanii de la Bayer au creat cea mai mare companie de seminţe şi pesticide din lume

► Bayer din Germania, care produce seminţe, ierbicide şi pesticide, dar şi medicamente, a cumpărat Monsanto, companie americană, care producea la rândul său seminţe de porumb, soia, bumbac, grâu şi trestie de zahăr, într-o tranzacţie care, în 2018, a creat cea mai mare companie de seminţe şi pesticide din lume, lider de piaţă în America, Europa şi Asia.

► În România, Monsanto avea o staţie de procesare şi condiţionare a seminţelor în localitatea Sineşti, Ialomiţa, la 30 km de Bucureşti. Aceasta este una dintre cele mai mari unităţi de procesare ale grupului, ţinută datorită poziţiei strategice a României şi faptului că agricultorii locali cultivă peste 2 milioane de hectare cu porumb, cea mai mare suprafaţă din Uniunea Europeană.

► Staţia de la Sineşti procesează în principal seminţe de porumb, din care circa 40% sunt destinate pieţei interne, iar 60% sunt exportate. Bayer lucrează acum cu fermieri din România care cultivă între 8.000 şi 10.000 de hectare anual. Cea mai cunoscută linie de seminţe este Dekalb, iar produsele procesate la Sineşti sunt exportate în 25 de ţări, printre care Serbia, Croaţia, Polonia, Franţa, Italia şi Ungaria.