În judeţul Prahova au fost semnate până acum 26 de contracte pe Tranziţie Justă, în valoare totală de 662,8 milioane de lei (135 mil. euro), ce prevăd investiţii în turism, servicii medicale dar şi noi unităţi de producţie. Cea mai mare investiţie, de 14 milioane de euro, prevede construcţia unei fabrici de hrană pentru animale la Mizil, judeţul Prahova.
Compania care va realiza această investiţie este Pet Factory, fondată de Mihai Boştinaru. Compania se numără printre firmele care au semnat deja contractele pe judeţul Prahova, potrivit datelor ADR Sud Muntenia. Top cinci investiţii ca valoare vizează proiecte în Mizil, Ceptura, Păuleşti şi Floreşti în Prahova.
Pe acest apel 111 proiecte au fost admise, ce solicită finanţare nerambursabilă în valoare totală de 1,5 mld. lei, de aproape trei ori mai mult decât alocarea pe apel. Din acestea, 35 de proiecte au fost selectate pentru finanţare, valoarea cumulată a finanţării nerambursabile a acestora fiind 539 mil. lei (puţin peste alocarea financiară nerambursabilă a apelului).