Analiză

Ajutoare de stat de 100 mil. lei pentru 23 de firme care trebuie să creeze 3.300 de joburi. Printre companiile respinse: Bitdefender, Faurecia sau Deloitte

Ajutoare de stat de 100 mil. lei pentru 23 de firme care...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

27.07.2016, 00:08 4565

Ministerul Finanţelor a aprobat ajutoare de stat pentru 23 de companii din sectoare precum industrie, call-centere, consultanţă sau IT, în timp ce pe lista respinşilor se află nume precum Bitdefender, Faurecia sau Delloite.

Peste 3.300 de noi joburi vor fi create de companiile care au primit ajutor de stat prin schema care sprijină investiţiile menite să promoveze dezvoltarea regio­na­lă prin crearea de locuri de muncă, arată datele de pe Ministerul Finanţelor.

Astfel, 23 de companii din cele 33 care au aplicat pentru ajutor de stat în perioada 30 mai – 10 iunie în cadrul schemei de ajutor de stat au primit ok-ul şi vor primi banii pentru derularea investiţiilor. În total, firmele vor primi aproape 100 de milioane de lei, în timp ce bu­getul disponibil pe această sesiune este de 250 de milioane de lei, potrivit datelor de la mfinante.ro. Statul acordă ajutor de stat şi prin alte scheme de ajutor.

Cea mai mare sumă de bani o va primi compania care oferă servicii de tip call-center Webhelp România, care s-a angajat să recruteze circa 460 de oameni dacă obţine ajutorul de stat de 16,9 milioane de lei. Ajutor de stat a primit şi producătorul de compo­nen­te auto Yazaki, care avea la finalul anului trecut cinci fabrici şi peste 6.800 de angajaţi în România. Compania a solicitat un ajutor de stat de circa 15 milioane de lei şi va crea mai bine de 800 de locuri de muncă în centrul de producţie de la Brăila, cea mai nouă unitate deschisă de japonezi în România.

Alte două proiecte de investiţii semnifi­ca­tive sunt cele ale companiei de cablu UPC, par­te a gigantului american Liberty Global, care a înfiinţat în acest scop două noi firme  - UPC Services şi UPC External Service. În total, statul a aprobat ajutoare de stat în valoare de peste 11 milioane de lei pentru cele două firme ale UPC, acestea urmând să creeze peste 300 de locuri de muncă.

Pe lista ajutoarelor de stat aprobate sunt mai multe firme cu acţionariat românesc, ca de exemplu Patisgal, un producător din industria alimentară din Galaţi, sau Gylcor Tex din Călăraşi, societate din industria textilă deţinută de Liliana Stan. Ajutoarele de stat au fost „vânate“ în special de companii străine, deşi legea nu face deosebire între firmele cu capital românesc sau străin în acest caz.

Pe de altă parte, pe lista cererilor de ajutor de stat respinse se află Bitdefender, compania hi-tech cu origini româneşti cu cea mai extinsă prezenţă internaţională, care avea „n plan, conform datelor de la Finanţe, să „nfiinţeze 182 de locuri de muncă „n mai multe localităţi din România. Pe aceeaşi lista se află şi Deloitte Tehnologie, care se angaja să recruteze 630 de oameni într-un centru de tehnologie în Capitală şi solicita un ajutor de stat de 5,6 milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO