Analiză

Americanii şi britanicii au subscris jumătate din cel mai mare împrumut privat luat de România vreodată de pe piaţa externă

Cristian Popa, viceguvernator al BNR, responsabil cu relaţiile internaţionale: Investitorii au fost interesaţi dacă România va emite bonduri denominate în dolari, cumpărătorii bomdurilor româneşti provenind din SUA într-o măsură mult mai mare faţă de alte emisiuni. Interesul crescut din partea investitorilor din Europa emergentă, în special Polonia, a fost de asemenea o surpriză.

Americanii şi britanicii au subscris jumătate din cel mai mare împrumut privat luat de România vreodată de pe piaţa externă

Autor: Razvan Voican

12.06.2011, 23:56 777

În timp ce pieţele urmăreau cu încor­dare fluxul de declaraţiioficiale şi zvonuri privind soarta datoriilor Greciei, iar veştileproaste privind eco­nomia americană aduceau noi motive de pesimism,România şi-a făcut curaj săptămâna trecută să iasă în faţainvestitorilor străini privaţi şi să vadă ce preţ îi cer pentrufinanţare.

După patru zile de întâlniri cu reprezentanţi de bănci, fonduride investiţii, companii de asigurări şi fonduri de pensiidesfă­şurate în mari centre financiare euro­pene, MinisterulFinanţelor împreună cu cei doi aranjori selectaţi Société Généraleşi Erste Group au hotărât joi după prânz - ora Londrei - sădeschidă registrul de subscriere.

În decurs de trei ore şi jumătate s-au strâns cereri de lainvestitori în valoare de 3 mld. euro. Cu aproape 2 mld. euro maipuţin decât la emisiunea de eurobonduri din 2010, însă atuncistatul angajase trei bănci care să intermedieze tranzacţia, întrecare Deutsche Bank şi HSBC - două nume foarte grele pe piaţamondială a finanţărilor.

Pentru noul program de finanţare externă pe termen mediu cu ovaloare de 7 mld. euro pe trei ani, Ministerul Finanţelor a angajatdouă bănci, SocGen şi Erste, dintre care numai prima are un profilinternaţional puternic pe zona de corporate&investment banking.În punctajul de selecţie a contat şi activitatea pe piaţa locală atitlurilor de stat, ceea ce a diminuat şansele marilor caseinternaţionale.

"Subscrierile au fost în totalitate în intervalul de preţţintit, iar România ar fi putut să atragă la acest randament 3miliarde de euro. Spreadul obţinut este mult mai mic decât celplătit anul trecut, ceea ce arată clar îmbunătăţirea riscului deţară", a declarat Bogdan Drăgoi, după încheiereasub­scrierilor.

Americanii şibritanicii au subscris jumătate din cel mai mare împrumut privatluat de România vreodată de pe piaţaexternă

"În contextul destul de prost legat de Grecia şi de situaţia dinSUA, cred că suma de 3 miliarde de euro a demonstrat o capa­citatebună de mobilizare a lichidităţilor, mai ales pentru două bănci. În2010 s-au strâns cereri de 5 mld. euro prin trei bănci",comen­tează Claudiu Cercel, vicepreşedinte executiv pentru pieţelefinan­ciare la BRD-SocGen. El crede că pentru o distribuţie şi maibună Minis­terul Finan­ţelor ar putea să selecteze la emisiunea dintoamnă şi doi-trei dealeri dintre marile bănci interna­ţionale."Cred, de asemenea, că Ro­mânia ar trebui să gră­bească procedurilecare să-i permită să emită titluri şi pentru piaţa americană, careeste foarte lichidă şi aco­mo­dează scadenţe mai lungi. Va fifoarte im­portant să emitem acolo pentru ca Ministerul Fi­nanţelorsă-şi optimizeze profilul de matu­rităţi." Polonia, de exemplu, aanunţat că se pregăteşte să se împrumute în dolari americani.

Faţă de eurobondurile de 1 mld. euro din 2010, când 35% dinordinele de cumpărare au venit din SUA (off-shore) şi MareaBritanie, de această dată cele două pieţe au generat 50% dinplasamente, cu un mare avans faţă de Germania şi Austria - zona dereferinţă a Erste - care a furnizat anul acesta numai 8% din bani,comparativ cu 30% în 2010. Amânările succe­sive ale tranzacţiei,atât din cauza schimbării cerinţelor Ministerului Finanţelor, câtşi a percepţiei de instabilitate politică, au făcut ca România săiasă pe piaţă de-abia după ce dobânzile de referinţă la euro auacumulat deja creşteri semnificative.

Astfel, chiar dacă marja este mai mică decât anul trecut, pragulde pornire a fost mai mare, rezultând un randament mai mare, de5,298%, faţă de 5,17% în 2010. Cuponul fix a fost stabilit la5,25%, faţă de 5% anul trecut, când se atinsese un minimistoric.

Ieşirea pe piaţă a avut loc într-o perioadă de volatilitatecrescută atât a CDS-urilor (preţul asigurării contra riscului dedefault), care au oscilat între 229 şi 235 de puncte bază, dar şi adobânzii de referinţă "mid-swap", care a variat cu circa 20 depuncte de bază.

Cele 1,5 mld. euro strânse de Finanţe vor fi folosite probabilpentru acoperirea vârfului de plată de luna viitoare, când vin lascadenţă datorii de circa 2,5 mld. euro, ceea ce ar însemna că nuse va vedea un impact anume pe piaţa locală.

SocGen: 140 de investitori pentru cea mai mare emisiuneexternă a României

"Cei 140 de investitori participanţi ilustrează calitatearidicată şi diversitatea cererii. A fost cea mai mare emisiune îneuro de tip benchmark realizată de România vreodată, iar listafinală a cererilor de subscriere demonstrează încrederereainvestitorilor în succesul reformelor structurale, în eforturile deconsolidare fiscală şi în potenţialul de creştere economică. PentruSocGen tranzacţia reprezintă o mare realizare în procesul deîntărire a brandului nostru ca aranjor pentru clienţi din EuropaCentrală şi de Est, cu atât mai mult cu cât Ministerul Finanţelor afost mulţumit de rezultat", afirmă SocGen.

Erste: Cererea a fost puternică, incluzând fonduriamericane

"Cererea pentru titlurile româneşti a fost puternică, venindinclusiv din partea fondurilor de investiţii americane. Faptul căemisiunea a fost dublu suprasubscrisă semnifică un vot de încrederedin partea investitorilor internaţionali faţă de programul deconsolidare fiscală urmat conform acordului stand-by de tippreventiv încheiat cu FMI şi UE", comentează analiştii Erste.

Plus şi minus în opinia ING

"Factorii pozitivi se referă la cererea care a totalizataproximativ 3 miliarde euro şi la faptul că Ministerul Finanţelor aplătit un randament situat la 255 puncte de bază peste mid-swaps,mai scăzut faţă de nivelul indicativ de 260 de puncte. Factorul maipuţin pozitiv se referă la prima plătită de statul român, care s-aridicat la 20 de puncte de bază peste nivelul CDS", apreciazăanaliştii ING Bank.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO