Valentin Petrescu, preşedinte al Patronatului Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă (PPTT)
Orice producţie românească e binevenită, oricât de mică ar fi aceasta, dar din păcate, cel puţin în cazul producătorilor de profiluri din PVC pentru uşi şi ferestre, nu întrevăd un efect pozitiv major în eventualitatea reluării producţiei de PVC la Oltchim. Nefiind foarte multe companii care să producă pe plan local profiluri de acest tip, stoparea producţiei de PVC la Oltchim nu a afectat foarte mult această piaţă.
Preţurile profilelor din PVC produse local nu vor fi influenţate de o eventuală reluare a producţiei la Oltchim, pentru că deja preţurile au atins un nivel foarte scăzut, odată cu criza, şi nu mai au de unde să scadă.
(Piaţa de tâmplărie termoizolantă s-a ridicat anul trecut la circa 600 de milioane de euro, din care circa 30% este reprezentată de piaţa de profile din PVC, potrivit estimărilor PPTT. În prezent, singurii producători mari de pe piaţa de profile din PVC din România sunt Gealan şi Teraplast.)
Gheorghe Piperea, avocat
Circul de la Oltchim ne spune foarte clar, cel puţin în opinia mea, că acolo urmează foarte rapid o insolvenţă, întrucât s-a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni de către un investitor care n-a adus decât o scrisoare de confort, nu una de garanţie.
Creanţa cea mai importantă şi cea mai dură, însă, creanţa Electrica, care este şi o creanţă garantată, n-a fost cumpărată de nimeni. De aici concluzia că oricând, în orice moment, se poate face această mutare. Poate că Electrica va cere insolvenţa sau poate că cineva va cumpăra această creanţă de la Electrica şi va cere insolvenţa şi aşa mai departe.
Creanţa AVAS e contestabilă. Să ştiţi că există o problemă cu această creanţă. Acum două săptămâni într-o AGA s-a votat împotriva conversiei acestei creanţe în acţiuni, dar s-a votat pentru majorarea acestei creanţe cu penalităţi, majorare care a făcut ca o creanţă de aproximativ 135 milioane dolari să fie transformată într-o creanţă de 250 milioane euro în momentul de faţă. Creanţele acestea sunt nişte creanţe un pic mai ciudate ca naştere şi ca existenţă. Ele sunt nişte creanţe vechi, de prin 1999, pe care le-avea la un moment dat spre recuperare AVAB, instituţia anterioară AVAS-ului. (...) Creanţa a fost majorată cu nişte CAS-uri. Nu a putut să fie recuperată, s-a încercat prin 2003 o conversie a acestor creanţe în acţiuni, a fost anulată conversia prin 2007 şi aşa a rămas, n-a mai putut să mai fie reglementată. Cineva într-o procedură de insolvenţă ar putea să "umble" la acestă creanţă contestând-o, supunând-o unei verificări. N-a verificat-o nimeni până acum. Ea figurează, ca atare, în contabilitate şi atât, dar asta nu înseamnă că este valabilă.
Arin Stănescu, şeful RVA Insolvency
Oricine dacă ar fi câştigat trebuia să rezolve şi problema creanţelor. (...) Problema nu e numai că e vorba de cele două creanţe ale Electrica şi ale AVAS. Trebuie să ştiţi că sunt şi alte datorii către diverşi furnizori, care sunt datorii nu de mii, ci de zeci de milioane. Trebuie să fie foarte clar că aceşti creditori nu vor începe să aplaude după ce cineva va privatiza, ci vor veni şi vor întreba: pe noi cum şi când ne plătiţi?
Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România
Investitori mai mari nu au venit pentru că situaţia de la Oltchim este foarte complicată şi există o problemă în sectorul producţiei de PVC. Povestea cu Arpechim este halucintantă. Există o logică economică care la noi este transformată într-o economie planificată. Vorbim despre integrarea unor lanţuri de producţie, dar nimeni nu întreabă care sunt costurile de punere în funcţiune, cât de rentabilă este această afacere şi în cât timp se pot recupera banii. Este clar că atât timp cât OMV nu şi-a asumat Arpechim ca o activitate rentabilă, ceva nu este în ordine acolo.
Închiderea activităţii Oltchim ne afecta la un moment dat şi ajunsesem din disperare de cauză să importăm materie primă din Taiwan. Acum suntem în faza de relocare a producţiei şi avem activitatea oprită.
(Florin Pogonaru este acţionarul principal al Prodplast Bucureşti, companie care produce mase plastice şi obiecte de uz casnic din PVC.)
Ionel Blănculescu, analist economic şi secretar executiv al Consiliului Consultativ pentru Mediul de Afaceri
Statul este vânzătorul şi poate să facă ce doreşte. De exemplu, s-a anunţat de curând că pentru privatizarea CFR Marfă sunt necesare condiţii de precalificare, care implică condiţii tehnice cum ar fi să ai experienţă în domeniu de 20 de ani, să ai o anumită cifră de afaceri şi aşa mai departe. Bineînţeles că ar fi trebuit să fie astfel de condiţii în procesul de privatizare al Oltchim. La această licitaţie nici nu au existat condiţii tehnice, ceea ce a fost o greşeală imensă. S-a executat un ordin al FMI de azi pe mâine. În aceste domenii speciale, cum este sectorul chimic, de obicei condiţiile tehnice au o pondere de circa 70%, iar ofertei financiare i se acordă o pondere de 30% pentru că această fabrică are o importanţă în economia românească. Ponderea este foarte importantă şi este folosită la departajarea câştigătorului.
Nu poate o persoană fizică să restructureze un combinat. Mittal a venit cu o anumită rezonanţă la activitatea Sidex când a preluat combinatul.
Ideea este că această privatizare este imposibilă şi se va închide cu un eşec. Două dintre cele 3 licitaţii s-au încheiat cu eşec şi cea de-a treia va avea aceeaşi soartă pentru că nu s-a respectat logica economică. Nici măcar la ofertă nu s-au pus condiţii. De exemplu, OPSPI a spus că nu-l interesează că societăţile la care Dan Diaconescu este acţionar au probleme pentru că oferta se face pe persoană fizică, ceea ce este o greşeală.
Tot procesul a fost viciat şi va conduce la eşec. Preţul nu va fi plătit, categoric.
O ofertă de 45 milioane de euro, în condiţiile în care trebuie să plăteşti datorii de 700 milioane de euro este o sumă de bani aruncată într-o gaură neagră. Aţi intra în privatizarea Oltchim ştiind că grevează acea datorie de 705 milioane de euro şi că a doua zi veţi putea da faliment. Oricând un creditor poate să ceară insolvenţa Oltchim după privatizare, iar acţionarul este ultimul îndestulat. Nu există vreun om de afaceri normal care să accepte acest lucru.
Vom ajunge să reluăm privatizarea Oltchim pe calea logică.
În calitatea mea de secretar executiv al Consiliului Consultativ pentru Mediul de Afaceri voi trimite premierului României o formulă de privatizare a Oltchim care să permită ca nume mari din domeniu să se prezinte la licitaţie.
Există un caz în care Comisia Europeană poate acorda un ajutor de stat legal. În anunţul de privatizare ar trebui să se comunice faptul că statul anulează cele două creanţe ale sale în valoare de 400 milioane de euro din cele 705 milioane euro, cât sunt datoriile Oltchim, cu condiţia ca investorul care va prelua combinatul să investească aceşti 400 milioane de euro în Oltchim pe parcursul a 5-7 ani. Statul atunci poate să solicite Comisiei Europene aprobarea pentru ajutorul de stat şi să existe această condiţie suspensivă ca ajutorul să nu fie acordat dacă nu se varsă ultimul euro din aceste investiţii.
Cred că mai degrabă TISE este interesată de Oltchim. Motivul este că este o afacere cu un potenţial mare pentru că are mai multe linii de afacere şi aproape tot ce ne înconjoară este creat pe baza produselor realizate de Oltchim. Petrochimia este o afacere foarte profitabilă dacă ştii să o gestionezi, mărturie fiind situaţia combinatului analog al Oltchim din Ungaria, BorsodChem.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
