• Leu / EUR4.6650
  • Leu / GBP5.2540
  • Leu / USD4.0855
Analiză

Cum s-a restructurat în ultimii 20 de ani unul dintre principalii piloni ai industriei: siderurgia

Cum s-a restructurat în ultimii 20 de ani unul dintre principalii piloni ai industriei: siderurgia

Autor: Adrian Cojocar

26 ian 2011 1109

De exemplu, în 1993 Hunedoara era un oraş de 70.000 de locuitori, dintre care circa 20.000 munceau pe platforma siderurgică, astfel că jumătate din populaţie era legată într-un fel de uzină. Astăzi lucrează acolo mai puţin de 700 de oameni printr-un proces dificil de restructurare.

Imediat după Revoluţie, pe platformele siderurgice lucrau circa 140.000 - 150.000 de muncitori, iar astăzi numărul acestora s-a redus la mai puţin de 40.000. La acea dată combinatele româneşti funcţionau având la bază tehnologii cu comandă mecanizată la nivelul anilor '70, iar europenii din Vest treceau la automatizări şi computerizare, îşi aminteşte Petru Ianc, şeful direcţiei generale de Politică Industrială şi Competitivitate din cadrul Ministerului Economiei, care spune că în prezent am recuperat acest decalaj tehnologic.

"Aşa era viaţa atunci. Acum intrăm în zona competiţiei mondiale şi este alt concept. Nu puteam să rezistăm dacă suportam pe costuri cheltuielile întregilor oraşe. Dacă bagi costurile sub preş, ele se reflectă în preţuri mai mari", spune Ianc.

Potrivit lui, multe dintre activităţile combinatelor au fost externalizate, astfel că nu toate locurile de muncă s-au pierdut, ci au fost transferate la alte societăţi care deservesc combinatele sau alte companii.

 

UE a confirmat că siderurgia românească poate trăi pe picioarele proprii

Recent a avut loc la Bruxelles o întâlnire la nivel înalt cu ocazia finalizării procesului de restructurare a industriei siderurgice şi încetarea monitorizării sectorului siderurgic românesc de către UE, la care au participat Antonio Tajani, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar pentru industrie, ministrul economiei, Ion Ariton, şefii celor mai importante combinate siderurgice româneşti, ArcelorMittal şi Mechel, TMK şi Tenaris, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, şi mai mulţi europarlamentari.

Şase combinate siderurgice care la privatizare au primit unele facilităţi din partea statului, în special sub forma ştergerii de datorii, în valoare cumulată de aproape

5 mld. lei (1,2 mld. euro), a trebuit să demonstreze că ajutoarele au fost utilizate în scopul atingerii unor criterii de performanţă, competitivitate şi viabilitate apropiaţi de indicatorii de profil din Uniunea Europeană.

Potrivit concluziilor raportului, monitorizarea privind restructurarea industriei siderurgice româneşti s-a încheiat în bune condiţii, termenul utilizat de către Comisia Europeană fiind "acceptabil".

Combinatele avute în vedere au fost ArcelorMittal Galaţi (fostul Sidex), ArcelorMittal Hunedoara (fosta Siderurgica Hunedoara), Mechel Târgovişte, Mechel Câmpia Turzii, TMK Reşiţa şi Tenaris Călăraşi. Cele şase combinate contează cu circa 90% din producţia naţională de oţel lichid, care într-un an obişnuit se ridică la aproximativ 9 milioane de tone. Oţelul este prelucrat şi două treimi din producţie merge la export, în principal pe pieţele din UE.

Dacă la privatizare cele şase combinate produceau o gaură la bugetul de stat de peste un miliard de lei, în 2008 acestea înregistrau un profit cumulat de 937 mil. lei (228 mil. euro). Totuşi, criza şi-a spus cuvântul în 2009, astfel că au încheiat anul cu pierderi cumulate de 1,8 mld. lei (422 mil. euro), care însă sunt suportate de marile grupuri internaţionale.

Pe de altă parte, statul trebuie să suporte astăzi cheltuieli mai mari la bugetul de stat cu foştii lucrători în combinatele restructurate care s-au pensionat timpuriu.

Statisticile arată că la nivel naţional 40% din persoanele cu vârste între 45 şi 65 de ani (vârsta de pensionare la bărbaţi) nu lucrează. "Ce se poate spune este că în anul privatizării toate combinatele înregistrau pierderi, iar în anul normal de piaţă 2008 toate erau pe profit. Criza europeană a dus la pierderi în anul 2009, care s-au atenuat în 2010. În raport se specifică că viabilitatea trebuie atinsă în condiţii normale de piaţă şi anul 2009 nu a făcut parte din perioada de monitorizare", a precizat Ianc.

Combinatul ArcelorMittal Galaţi a beneficiat în anul 2001 la privatizare de o ştergere de datorii şi pe parcurs de alte facilităţi fiscale precum scutirea impozitului pe profit, care au cumulat circa un miliard de dolari.

ArcelorMittal Hunedoara a primit circa 200 milioane de dolari, iar facilităţile de care au beneficiat restul combinatelor au fost mai mici.

UE a monitorizat industria siderurgică din România în perioada 2004 - 2008, ultimul raport fiind lansat în luna martie din 2009, însă abia anul trecut Comisia a concluzionat că cerinţele care le-au fost impuse combinatelor româneşti au fost în mare parte atinse.

Detaliile raportului arată că în ultimul an de monitorizare, din 2008, combinatele româneşti au obţinut marje de profit operaţional (EBITDA) cuprinse între 8,5% şi 21,6%, faţă de o ţintă de 10%. Singura companie care nu s-a încadrat în acest criteriu a fost Mechel Câmpia Turzii (INSI), însă ruşii au primit o derogare din partea Comisiei pentru acest combinat.

"Pe parcursul perioadei 2005-2008, Mechel şi-a schimbat strategia la Câmpia Turzii, faţă de cum era descrisă la privatizare, pentru că între timp a achiziţionat Oţelu Roşu şi Ductil Steel. Apoi a hotărât să dezvolte elaborarea oţelului la Oţelu Roşu pe motiv de reducere a costurilor, noua achiziţie având o poziţionare geografică mai bună. Acest lucru permite reduceri de costuri pentru transport către celelalte combinate din grup şi opţiunea a fost înţeleasă de Comisie", a precizat Petru Ianc, care a coordonat acest proiect din 1993 până la finalizare.

Grupurile siderurgice străine promit să continue investiţiile în România

Ruşii de la Mechel au hotărât să nu mai modernizeze oţelăria de la Câmpia Turzii, ci pe cea de la Oţelu Roşu, care are o capacitate destul de mare pentru a alimenta cu semi-fabricate toate combinatele din grup. Mechel a fost unul dintre puţinele grupuri care s-au extins în vreme de criză prin preluarea Laminorul Brăila şi a continuat să investească sume importante, care s-au ridicat numai în ultimii doi ani la peste 100 mil. euro.

"În anul 2004, când Uniunea Europeană a început monitorizarea operaţiunilor combinatelor româneşti, Mechel abia începuse să lucreze în Europa. Combinatul din Târgovişte a fost prima achiziţie a noastră în străinătate. La momentul privatizării Mechel Târgovişte şi Mechel Câmpia Turzii erau practic pe punctul de a da faliment având datorii imense, echipamente învechite şi productivitate scăzută. Faptul că reprezentanţii Comisiei Europene au confirmat atingerea de către aceste combinate a criteriilor de viabilitate are o însemnătate deosebită pentru noi", a declarat Victor Trigubko, vicepreşedinte al grupului Mechel, în cadrul atelierului de lucru de la Bruxelles.

El a precizat că Mechel deţine în prezent birouri în şase dintre oraşele majore din România.

În prezentarea de la Bruxelles, reprezentanţii ArcelorMittal au vorbit despre investiţia în valoare de 43 mil. euro de la Hunedoara şi despre faptul că lucrurile au început să meargă bine, însă cu toate acestea principalele probleme sunt legate de consumul intern scăzut.

"În România nu se făceau până acum 5-7 ani construcţii cu structuri metalice şi acum toate blocurile acestea de sticlă se fac cu schelet din metal, nu din beton. Noi n-am ştiut să facem profile de acest gen şi importurile au crescut în ultimii ani. De-abia acum la Hunedoara, ArcelorMittal face o investiţie pentru a realiza profile europene pentru acest gen de construcţii", spune Ianc.

Reprezentantul Ministerului Economiei spune că la Olteniţa există perspective avansate privind realizarea unui proiect în valoare de 150 mil. euro pentru construcţia unui combinat siderurgic de către investitorii indieni Raj Gupta şi Alok Gupta, care au cumpărat o fostă turnătorie şi au ecologizat zona, iar în prezent aşteaptă autorizaţiile pentru a începe lucrările.

Cele mai mari probleme pe care siderurgia românească încă le are sunt la capitolul productivitate şi provin din faptul că în acest sector numărul de angajaţi depăşea de câteva ori necesarul optim.

În anul 2009, cele mai mari şase combinate siderurgice aveau împreună circa 18.500 de salariaţi, cu 27.500 mai puţin decât la privatizare, procesul fiind unul foarte dureros, în condiţiile în care platformele siderurgice reprezentau în trecut "locul de unde se dădea ora exactă" în respectivele oraşe.

Până la finalul anului 2008, cele mai multe combinate s-au încadrat în obiectivele din planul de viabilitate, însă productivitatea din sector calculată ca tone/angajat este şi în prezent de câteva ori mai mică decât cea din ţările vestice.

Dacă se ia în calcul şi nivelul salariilor din industrie, care sunt de câteva ori mai mici decât cele din Vest, productivitatea devine comparabilă cu cea din statele dezvoltate.

"Nici Comisia Europeană nu avea pretenţii ca în câţiva ani să ajungem la indicatorii de productivitate din Vest, iar faptul că s-au făcut progrese în acest sens şi după perioada de monitorizare a fost unul dintre argumentele care i-au convins că suntem pe calea cea bună", spune Petru Ianc.

Cel mai mare combinat siderurgic din România, ArcelorMittal Galaţi, care la privatizare avea 27.600 de salariaţi, a ajuns în prezent la numai 9.000 de angajaţi. Reducerile de personal din combinat s-au realizat în principal voluntar, angajaţii primind remuneraţii importante în acest sens.

La alte combinate restructurările de personal au mers mai greu din cauză că grupurile nu şi-au permis să ofere bonificaţii angajaţilor la nivelul celor oferite de liderul mondial în domeniul oţelului, ArcelorMittal.

Un caz special este cel al combinatului deţinut de grupul Tenaris, cu sediul în Luxemburg, la Călăraşi, care la preluare era închis, iar mai apoi au fost angajaţi numai câţi oameni aveau nevoie. În prezent, circa 300 de muncitori lucrează în companie, astfel că productivitatea combinatului se apropie de cea medie la nivel european, respectiv 1.000-1.200 tone/angajat.

"Tenaris Călăraşi, care are 300 de lucrători, poate produce 400.000 - 500.000 de tone de oţel, iar spre această eficienţă trebuie să tindă şi TMK Reşiţa şi ArcelorMittal Hunedoara, însă acestea din urmă au venit de sus în jos. La Călăraşi au angajat cât a fost nevoie, astfel că ei sunt etalonul de productivitate", a precizat Ianc.

La finele anului 2009, combinatul din Hunedoara avea circa 700 de salariaţi, iar cel din Reşiţa aproximativ 1.000, după ce în trecut aceste combinate numărau zeci de mii de salariaţi.

La ce număr optim de salariaţi trebuie să ajungă combinatele româneşti?

Pentru a atinge indicatori de productivitate la nivelul ţărilor vestice, restructurările din cadrul principalelor combinate siderurgice româneşti ar trebui să continue, astfel că de la un număr de circa 18.500 de salariaţi, cât aveau la finele anului 2009, să ajungă la aproximativ 8.400 de muncitori, potrivit unor estimări ale ZF.

Cifra nu include decât muncitorii angrenaţi direct în activitatea de producţie a combinatelor, în condiţiile în care se doreşte ca în anii următori multe dintre activităţi să fie externalizate. De exemplu, pentru a atinge o productivitate apropiată de media europeană, de 700-800 de tone pe angajat, ArcelorMittal Galaţi ar trebui să ajungă la circa 5.600 de salariaţi de la 9.000, cât are în prezent.

"Galaţiul şi acum vorbeşte de o reducere de personal, zice: autodisponibilizaţi. Ideea este că în Vest toate serviciile de reparaţii, chiar şi procesele comerciale au fost externalizate, iar combinatul este numai un punct de lucru. În România, în structura combinatelor intră departamente de reparaţii, de vânzări, de aprovizionare. În Vest toate acestea sunt întreprinderi separate", explică Ianc.

El a mai spus că activităţile externalizate ar trebui să-şi găsească şi alţi clienţi şi totodată

să-şi reducă costurile pentru a funcţiona pe cont propriu.

Grupul Mechel a realizat deja o restructurare de acest gen prin scoaterea Mechel Reparaţii din structura combinatului pe care aceştia îl deţin la Târgovişte, iar ArcelorMittal Galaţi şi-a externalizat până acum activitatea de transport, care în prezent este o societate de sine stătătoare.

Din punctul de vedere tehnologic lucrurile stau mai bine, marile grupuri siderurgice din ţară realizând investiţii importante în eficientizare, astfel că toate combinatele monitorizate şi-au depăşit ţintele de investiţii cu un procent cuprins între 50% şi 250% faţă de sumele planificate.

Raportul Comisiei Europene concluzionează că reducerile de costuri efectuate în perioada de monitorizare la ArcelorMittal Galaţi au fost insuficiente. În 2008 combinatul începuse să implementeze un program de creştere a eficienţei care a fost suspendat temporar din cauza crizei.

Combinatele de la Hunedoara şi Reşiţa, care funcţionau în trecut cu cuptoare pe bază de gaze naturale, au fost transformate în oţelării cu arc electric. De altfel, toate oţelăriile din ţară sunt electrice, singura excepţie fiind combinatul din Galaţi, care este alimentat cu minereu de fier şi cărbune şi care produce un tip mai special de oţel ce se poate suda uşor şi de aceea este bun pentru producţia de tablă.

Cum arăta siderurgia românească înainte şi după Revoluţie?

Înainte de 1990, România producea circa 17 milioane de tone de oţel brut, din care rezultau 10-11 milioane de tone de produse laminate, nivel de peste trei ori mai ridicat decât cel prognozat pentru anul 2011, respectiv de 4,5 milioane tone de oţel brut.

Comenzile mari ale statului în domeniul construcţiilor de maşini, vagoane, locomotive, camioane, pentru industria de armament şi alte proiecte de infrastructură importante, precum podurile de peste Dunăre, permiteau absorbţia unor cantităţi de 8-9 milioane de tone de oţel anual la intern.

"Unele dintre aceste capacităţi de producţie erau foarte vechi, pe tehnologii construite cu zeci de ani înainte în ideea valorificării minereurilor de fier şi de cărbune din zonă. Între timp aceste rezerve au fost epuizate şi fără să se ţină seama de costuri se aduceau de la distanţe enorme materii prime mai ales din spaţiul sovietic", povesteşte Petru Ianc.

După anii '90 a scăzut dramatic consumul intern de oţel din cauză că economia s-a descentralizat şi au apărut problemele de supraproducţie şi de ineficienţă.

După ce România a semnat acordul de asociere la UE în anul 1993, siderurgia a beneficiat de multiple avantaje comerciale pe care nu a ştiut să le fructifice cum trebuie pentru a se moderniza şi a se restructura.

"Exportam în neştire şi cream perturbaţii pe piaţa UE. Unii făceau investiţii, cereau garanţii guvernamentale pentru că nu aveau bani să le plătească şi nu le mai returnau, aveau foarte mulţi lucrători. În toată siderurgia erau 200.000 de oameni care nu puteau fi lăsaţi fără energie, gaze. Se crease în jurul fiecărui combinat un fel de mafie sindicală, mafie locală, căpuşarea de care aţi tot auzit, oameni de afaceri cu influenţă politică de care nu te puteai atinge", spune Petru Ianc.

Salvarea siderurgiei româneşti a venit cu marile privatizări din acest sector. Primul pas a avut loc în anul 2001 cu preluarea combinatului de la Galaţi de către grupul Mittal, pentru ca mai apoi şi alte grupuri importante să-şi adjudece marile combinate în urma privatizărilor.

Industria siderurgică a luat avânt în anii 2006-2008, ca urmare a cererii mari la export, cât şi la nivel intern, ca urmare a demarării de proiecte de infrastructură private, însă criza a lovit puternic combinatele, care au fost nevoite să-şi închidă temporar o parte din capacităţi.

Etichete:

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6650
Diferență: 0,0236
Ieri: 4.6639
Azi: 4.0855
Diferență: -0,7868
Ieri: 4.1179
Azi: 5.2540
Diferență: -0,4208
Ieri: 5.2762
Azi: 4.0980
Diferență: 0,3035
Ieri: 4.0856