• Leu / EUR4.7607
  • Leu / GBP5.4399
  • Leu / USD4.2653
Analiză

Dacă nu vă pricepeţi la economie şi vă preocupă doar scandalul politic, lăsaţi atunci economia pe seama altora şi vedeţi-vă de luptă

Autor: Iulian Anghel

12 iul 2012 5044

Băsescu, Tăriceanu, Boc, Un­gureanu nu au avut timp, iar Ponta este de prea puţină vreme, au avut în retorică toate aceste lucruri, dar, în realitate, nu au făcut nimic. Iar aceste companii, de fapt tot sectorul economic de stat, sunt supuse tuturor luptelor politice şi ajung, în final, să nu aibă nicio contribuţie la dezvoltarea ţării, nici prin impozite şi taxe, nici prin locuri de muncă, nici prin strategii de dezvoltare a unui sector. Dimpotrivă, toţi ceilalţi trebuie să acopere găurile din taxele şi impozitele plătite de ei.

Culmea devalizării unei companii de stat este situaţia de la Hidroelectrica, unde unul dintre "băieţii deştepţi" a intrat în insolvenţă, lăsând în urmă 37 de milioane de lei datorii neplătite către companie în contul energiei ieftine primite.

Cine plăteşte cei 37 milioane de lei, bani care ar fi putut fi folosiţi pentru construirea unei şcoli, a unui spital, a unui centru de afaceri? Videanu, cei care au semnat din partea Hidroelectrica? Boc, că nu a urmărit ce se întâmplă acolo? Ariton, care nu a ieşit din minister cât timp a fost acolo? Măcar dacă premierul Ponta ar putea să răspundă public la această întrebare, şi tot ar fi ceva.

Hidroelectrica, Romgaz, CFR, Loteria, Poşta, Com­pania de Autostrăzi, Electrica ar fi trebuit să fie de mult pe bursă, încă de pe vremea lui Tăriceanu, atunci când pieţele financiare erau pe vârf. În cei trei ani cât a stat la Palatul Victoria, premierul Boc a asistat la degradarea situaţiilor eco­nomice ale acestor companii şi nu a intervenit deloc în realitate. Plăteşte el, alături de miniştrii respectivi? Mai bine s-au tăiat salariile şi s-a majotat TVA decât să se atingă de companiile de stat şi să facă ceva cu ele. Bine măcar că Petrom a scăpat de furia devalizărilor pentru că astăzi ar fi fost în aceeaşi situaţiie ca Hidroelectrica.

Impozitele şi taxele la buget vin din activitatea economică, din locuri de muncă, din dezvoltare. Nu pică din cer.

De partea cealaltă, la companiile de stat sunt ştergeri de datorii cam o dată la doi ani. Dar în timpul ăsta nu se face nimic. Se împinge starea de faliment de la o guvernare la alta.

În timp ce situaţia economică se degradează, lupta politică se ascute

"Cazul" România a ajuns în atenţia Comisiei Europene care va avea săptămâna viitoare o şedinţă specială pentru a analiza situaţia de la Bucureşti. Iată-i pe oamenii noştri politici vedetele Uniunii Europene.

"Nu este normal ca un preşedinte care a trecut ţara prin criză să nu-şi ducă mandatul la capăt", spune fostul premier Emil Boc referindu-se la procedura declanşată de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. "Ba e normal", şi după ce o să-l demitem, o să vedeţi voi ce bine merge Guvernul, susţine actualul şef al Guvernului Victor Ponta.

La 20 aprilie 2007, imediat după prima suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu analiştii consultaţi de ZF semnalau pericolele care pândesc economia: dacă instabilitatea politică se prelungeşte, ea măreşte incertitudinea investitorilor în legătură cu politicile economice şi fiscale; creşterea economică robustă a antrenat un derapaj periculos la nivelul deficitului extern şi al datoriei externe pe termen scurt, iar dacă investitorii străini vor avea sentimentul că dezechilibrele sunt lăsate la voia întâmplării, atunci ne-am putea confrunta cu retrageri de capital care ar putea afecta cursul de schimb al leului şi piaţa.

2007 vs. 2012

Dar vremurile erau altele.

Investiţiile stră­ine au fost în 2007 de 7, 2 miliarde de euro. Iar cursul mediu de 3,3 lei/euro. Investiţiile străine au fost în primele 4 luni din 2012 de 460 mil. euro şi ele mai finanţează abia 36% din deficitul de cont curent. Iar cursul se încăpăţânează de câteva luni să bată record după record.

În 2007, remarcând pericolele de mai sus, oamenii de afaceri erau totuşi optimişti: economia s-a rupt de politică, nimic din ceea ce se va întâmpla în mediul politic nu va fi în măsură să bruscheze şi să obstrucţioneze creşterea economică.

Ce s-a schimbat între timp?

Nerestructurată, necompetitivă, economia s-a prăbuşit sub propria-i neputinţă, în vremea crizei. Şi nimeni aproape nu a mişcat un deget.

În curând se fac, aşadar, patru ani de când primele semne ale crizei s-au instalat în România. Acum Emil Boc, fostul premier, vine şi spune că nu este corect ca un om care a trecut ţara prin criză să nu-şi ducă mandatul până la capăt - cu referire la procedura de demitere demarată de Parlament. Dar cum a condus el ţara prin criză?

În 2009 nu s-a luat nicio măsură anticriză palpabilă pentru că era campanie electorală. În 2010 când cuţitul a ajuns la os, guvernul Boc a tăiat salariile bugetarilor cu 25%. Guvernul nu a găsit altă modalitate de a reduce cheltuielile proprii decât tăind salariile şi majorând TVA. Finanţele ţării s-au echilibrat puţin, dar căderea consumului s-a acentuat, iar economia a accelerat în spirala căderii. Unde sunt faptele de vitejie ale fostelor guverne astfel încât să poţi spune: da, s-a făcut tot ceea ce este omeneşte posibil? O schimbare de guvern aduce cu sine o speranţă. Poate nu o schimbare de paradigmă, dar măcar una de ritm. Guvernul Ponta s-a instalat la Palatul Victoria în urmă cu două luni. Sunt două luni care coincid cu cele mai mari scandaluri politice din ultimii cel puţin 10 ani. Am întrebat antreprenorii şi oamenii de afaceri: ce a făcut acest Guvern, în opinia dumneavoastră, în două luni? Răspunsul celor mai mulţi dintre ei este scurt: nimic pentru economie.

Ca un fir roşu, lipsa de atenţie faţă de ceea ce se întâmplă în economie străbate toate guvernele de la instalarea crizei încoace. Programul de privatizări cuprins în acordul cu FMI nu a avansat niciun pas. Iar acum pe ce bani să mai privatizezi?

În 2010 când se discuta noul program de privatizări sau de introducerea mana­gementului privat în companiile de stat se pleca de la următoarea realitate: primele 35 de companii de stat, cu o cifră de afaceri de 10 mld. euro, aveau pierderi de 500 mil. euro anual. În trei ani sunt 1,5 mld. euro. Iar în România s-au tăiat salariile pentru că Guvernul nu avea bani!

Introducerea managementului privat are o istorie uluitoare. În toamna anului trecut, Ministerul Economiei şi-a luat consultanţi care să-l ajute să recruteze CEO din privat pentru patru companii de stat: Hidroelectrica, Electrica Furnizare, Oltchim şi Romarm. Astfel, un consorţiu format din firma de executive search Pedersen&Partners, avocaţii de la Nestor (NNDKP) şi consultanţii de la Roland Berger trebuia să ajute ministerul să facă managementul proiectului "CEO la stat", însă până în prezent niciuna dintre aceste companii nu şi-a schimbat directorul executiv cu unul din privat. Mai mult, Ministerul Economiei a decis întreruperea partene­riatului cu aceşti consultanţi luna trecută, după ce ei au încasat aproape 100.000 de euro în urma activităţilor din proiect - elaborarea a patru caiete de sarcini pentru primele companii care urma să aibă CEO privat.

Între timp Hidroelectrica a intrat în insolvenţă după ce cea mai valoroasă companie a statului a pierdut în urma contractelor cu "băieţii deştepţi" 1,5 mld. euro.

Recent, Fondul Proprietatea, care deţine 13,5% din acţinile unei alte mari companii de stat, Transelectrica, a pus o întrebare care trebuie să-i fi lăsat fără replică pe unii: de ce compania a raportat profituri operaţionale în medie cu 30% mai mici decât cele reglementate de Agenţia Naţională de Reglementare a Energiei?

Operatorul de transport al energiei ar fi trebuit să raporteze o rată operaţională de profit constantă, de 7,5% din baza de active reglementate a companiei în perioada 2008 - 2012, însă cu toate acestea profitul obţinut de companie a fost mult mai mic. Iar Fondul Proprietatea, acţionar minoritar, vine şi întreabă: de ce? Or, o astfel de întrebare trebuia să o pună întâi de toate acţionarul majoritar, adică statul. Iar Ministerul Economiei nu a întrebat niciodată.

De ce nu o face într-un astfel de caz, de ce nu o face în toate cazurile?

Pentru că, în continuare, în România sunt multe guri de clienţi politici de hrănit. Când a venit la Palatul Victoria, Victor Ponta a spus că nu va schimba administraţia din temelii, ci va schimba doar secretarii de stat. De două luni, singura activitate palpabilă a Guvernului este să schimbe. Tot. Această furie a schimbărilor este rădăcina crizei politice profunde de astăzi.

A arătat acest guvern că are vreun plan pentru economie? Că a fost pregătit să preia puterea? Încă de la instalare a arătat că nu. Un guvern cu o susţinere populară uluitoare s-a comportat în două luni ca unul pe muchie de cuţit, oricând în pericol de a fi răsturnat. Premierul Ponta susţine de câte ori are ocazia că el se ocupă de economie şi nu îl interesează problemele politice. Adevărul, aşa cum este el relevat de evenimente, arată că îl interesează doar acest ultim aspect.

Între timp, oamenii de afaceri şi publicul asistă uluiţi la spectacolul care se desfăşoară sub ochii lor. Cum este posibil să joci la ruletă soarta unei ţări?

Nu era de ajuns criza? Când economia merge mai bine, cum se întâmpla în 2007, mediul economic tinde să ignore, într-un fel, scandalurile politice. Când o ţară este în criză, scandalurile politice accentuează depresia. Abia într-un astfel de moment calitatea oamenilor politici poate fi evaluată.

Unde suntem acum

Deficitul bugetar la cinci luni a ajuns la 1,2% din PIB faţă de ţinta anuală convenită cu FMI, de 2,2% din PIB. Iar o ieşire din ţintele acordului ar fi o mare problemă pentru România. Creşterea economică, arată toate datele, nu va fi mai mare de 1,5%. Însă scepticii cred că nivelul de creştere nu va depăşi 0,5%.

Investiţiile străine s-au prăbuşit - la ritmul actual nu vor depăşi 1,5 mld. euro în 2012, faţă de 7 mld. euro în 2007 sau 9 mld. euro în 2008. Iar atragerea fondurilor europene în care s-a investit atâta speranţă este un fiasco - doar 700 mil. euro în primele şase luni ale lui 2012. Fondurile europene trebuia să suplinească lipsa investiţiilor străine. Pentru acest lucru s-a înfiinţat un minister special. Un salt în atragerea fondurilor se vede de atunci, de la 3% din totalul fondurilor structurale de 20 mld. euro la 10%. Dar enorm de departe de ţinta propusă la începutul anului de fostul guvern Boc, de 3,5 miliarde de euro.

Ca şi cum nu ar fi de ajuns, nu doar că investiţiile nu vin, dar şi pleacă. Zilele trecute a venit vestea că gigantul olandez din industria asigurărilor Eureko, cu subscrieri de 20 mld. euro, urmează să părăsească piaţa locală la începutul anului viitor.

Piaţa locală a asigurărilor fusese deja abandonată de britanicii de la Aviva. Iar germanii de la Bayern LB care controlează grupul maghiar MKB au ieşit de pe piaţa bancară locală.

Nokia a plecat de mult şi a devenit istorie. Şi nu există veşti că aceste goluri ar putea fi umplute de alţii.

Despre combaterea evaziunii fiscale care sare de 30% din PIB (40 mld. euro anual) se mai discută doar în talk-show-uri.

Oamenii de afaceri încearcă să-şi păstreze optimismul. Dar optimismul nu este suficient, el singur, să împingă lucrurile înainte.

Consiliul Investitorilor Străini (CIS), care reuneşte peste 130 de multinaţionale de pe piaţa locală, a transmis clar în ultimele zile: "Acţiunile clasei politice din aceste zile aduc noi incertitudini peste cele deja existente şi au ca efect scăderea încrederii consumatorilor şi investitorilor. Lipsa de stabilitate şi predictabilitate este o barieră importantă pentru investitori, iar aceasta poate produce efecte cu atât mai grave acum, când România are atâta nevoie de capital."

Răspunsul la astfel de obiecţii este o şi mai înverşunată escaladare a conflictului politic. Iar urmările se văd. Leul se depreciază constant, lovind în oameni şi companii şi smulgând banii care ar fi trebuit să ajungă în consum şi să stimuleze astfel cererea punând în mişcare o mică rotiţă a producţiei. Costul finanţării statului creşte şi el, iar acest lucru se adaugă la datoria publică. Ministerul Finanţelor a vândut luni titluri de Trezorerie pe termen de 11 luni cu un randament mediu de 5,53%, comparativ cu un randament mediu de 5,29% pentru titlurile pe un an vândute luna trecută.

CDS-ul pe termen de cinci ani a urcat la 4,41 puncte procentuale, de la 4,07 puncte pe 5 iulie, înainte de escaladarea conflictului politic.

Iar pieţele sunt cu ochii pe România, devenită deodată "vedeta" Europei. Iată, în sfârşit, suntem băgaţi în seamă: Comisia Europeană va face o şedinţă specială săptămâna viitoare pentru a analiza situaţia din România!

"Incertitudinile în privinţa politicilor economice şi riscul de întârziere a pro­gramului cu FMI ar putea conduce la înrău­tăţirea perspectivelor de finanţare în valută, amplificând presiunile asupra leului şi a costului de credit al statului", arată Mai Doan, analist la Bank of America Merrill Lynch, citat de Bloomberg şi preluat de Mediafax.

În 2007 analiştii arătau că dacă instabilitatea politică se prelungeşte, ea măreşte incertitudinea. Iar dacă investitorii vor avea sentimentul că dezechilibrele nu sunt ţinute sub control, atunci ar putea să-şi ia banii şi să plece. De ce ar fi altfel astăzi?

Premierul Ponta dă asigurări că lucrurile vor fi ţinute sub control, că programul cu creditorii internaţionali va fi respectat. Dar şi guvernul Boc şi preşedintele Traian Băsescu dădeau asigurări, înainte de tăierea salariilor, că nimeni nu se va atinge de ele.

Economia europeană nu merge. Nu are cum să tragă înainte economia românească. Totul este pe muchie de cuţit. Dar în România clasei politice nu-i pasă de asta.

Cele mai citite ştiri
Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7607
Diferență: 0
Ieri: 4.7607
Azi: 4.2653
Diferență: 0
Ieri: 4.2653
Azi: 5.4399
Diferență: 0
Ieri: 5.4399
Azi: 4.2267
Diferență: 0
Ieri: 4.2267