De cealaltă parte, când toate instituţiile reduc prognozele de creştere economică, ARD (Alianţa România Dreaptă sub care candidează împreună PDL, PNŢCD şi Forţa Civică) vede, în 2013, o creştere economică de 3,6% (evident dacă ajunge la guvernare şi-şi pune în practică programul).
Cât de realiste sunt programele, cât de fundamentate ţintele şi câtă încredere mai poţi avea în promisiunile şi calculele partidelor? Nu sunt cumva ele însele o temelie falsă pe care orice încercare de a construi va ajunge ruină?
În urmă cu patru ani, în toamna lui 2008, înaintea alegerilor legislative, ZF a organizat un seminar la care a pus faţă în faţă oamenii din business şi bancherii cu politicienii. Ministrul finanţelor era, la acea vreme, Varujan Vosganian (PNL), prezent la acel seminar.
Semnele crizei începuseră să-şi facă apariţia, veniturile statului scădeau, dar nu şi cheltuielile. Ministrul finanţelor era oprimist în legătură cu dimensiunea crizei - de altminteri, multă lume nu a anticipat furia cu care ea va lovi România.
Ceea ce se "ajusta" în octombrie 2008 era prognoza de creştere pentru 2009 şi nu era luată în calcul o creştere negativă. Nimic, sau aproape nimic din ce propuneau partidele atunci nu s-a mai potrivit cu realitatea. Pensia minimă garantată în plată, o promisiune făcută de PDL şi pusă în practică, a fost una dintre măsurile care au "contribuit", mai apoi, la tăierea salariilor, în 2010 pentru că a apăsat asupra cheltuielilor statului. Cât de aproape sau cât de departe sunt partidele de o repetare a greşelilor acum că se înghesiue din nouă să promită scăderi de taxe şi impozite? Pe ce se bazează PDL când vede o creştere de 3,6% a economiei, când toate prognozele sunt tăiate şi cum va asigura USL veniturile la buget după ce va reintroduce impozitul progresiv pe veniturile salariale? Nu că o scădere de taxe nu ar fi binevenită, dar cât de realiste sunt aceste ţinte în actualul context economic?
Imediat după alegeri, noul premier Emil Boc avea să reproşeze fostei guvernări liberale că i-a lăsat vistieria goală şi că a cheltuit banii din privatizarea BCR, în timpul campaniei, peste 2 mld. euro pentru salarii şi pensii. Acum aşa ceva nu mai este posibil sub ochiul atent al creditorilor internaţionali, dar rămâne mereu un mare semn de întrebare.
"Dacă continuăm aşa şi nu se întâmplă nimic acesta va fi primul an în care companiile româneşti vor rămâne fără profit. Atunci pe ce se bazează această creştere economică (viitoare, creştere promisă de partidele politice - n.n.)?", se întreabă Radu Timiş, proprietarul Cristim, cu afaceri de 80 mil. euro. El spune însă că dacă s-ar putea face paşi înainte prin scăderea fiscalităţii, dar nu vede o revenire a consumului, deci nici o creştere economică spectaculoasă pentru viitor.
Trecutul poate spune ceva şi despre viitor.
Faţă de o creştere economică pentru 2009 prevăzută de Varujan Vosganian în toamna lui 2008 spre 5%, am avut o cădere de peste 6%. În prima parte a lui 2009 a venit lovitura de ciocan a împrumutului de la FMI şi UE de aproape 20 miliarde de euro, cel mai mare împrumut luat vreodată de România.
Ce avem la 4 ani de atunci?
O economie care abia se ţine pe picioare şi acuzaţii lansate şi de o parte şi de alta, din partea principalilor competitori electorali. Nu suntem cu nimic mai departe de vânzoleala politică de acum patru ani. Dacă atunci prognozele au fost greşite, iar România a ispăşit cu vârf şi îndesat păcatele politicienilor ei, de ce ar fi acum altfel?
Neputinţa guvernelor care s-au succedat de a ajusta cheltuielile la veniturile în scădere, restructurarea aparatului bugetar amânată în 2009 din cauza campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale au avut drept rezultat, un an mai târziu, tăierea salariilor în sectorul bugetar cu 25% şi majorarea TVA de la 19% la 25%. Împrumutul de la FMI ajunge acum la scadenţă, iar rambursarea se va vedea în rezerva BNR şi va pune presiune pe curs, din nou.
USL spune că în următorul ciclu de guvernare de 4 ani va aduce TVA din nou la 19%, iar pentru producătorii agricoli una de 9%, dar nu spune de unde va suplini golul la buget (şi nici de când măsurile ar urma să fie puse în practică), în condiţiile în care Taxa pe Valoarea Adăugată înseamnă un sfert din veniturile bugetului general consolidat. ARD nu se atinge de TVA, dar plusează pe zona cotei unice de impozitare care ar urma să scadă de la 16% la 12%, în condiţiile în care impozitul pe veniturile salariale şi cel pe profitul companiilor fac împreună 12-13% din veniturile bugetului.
La izbucnirea cu violenţă a crizei, sectorul privat începuse de mult să facă ajustările salariale şi să-şi redimensioneze schemele de personal. Tăierea salariilor şi majorarea TVA au lovit în consum şi, astfel, timida revenire economică întrezărită în 2010 a prelungit criza. Acelaşi lucru vedem la 4 ani de atunci. Consumul nu-şi revine, creşterea economică este anemică.
Pe fondul înrăutăţiirii situaţiei din Europa au existat, de-a lungul acestor ani de criză, câteva temeri mari: băncile-mamă ar putea să-şi reducă expunerile pe România (ccea ce a început să se întâmple); investiţii străine şi remiterile se vor prăbuşi lăsând economia fără oxigen şi, iată, toate acestea s-au întâmplat. Chiar dacă Acordul de laViena a temperat într-o primă fază fuga capitalului din bănci, băncile au preferat să împrumute statul, iar finanţarea companiilor şi a oamenilor a trecut pe planul al doilea. În privinţa investiţiilor străine, acestea s-au prăbuşit, ca şi remiterile, de la peste 9 mld. euro în 2008 la aproximativ 1 - 1,5 mld. euro, cât este prognoza să reprezinte ele în 2012. Din fondurile europene nu am luat decât 1,8 mld. euro (sub 10% din fondurile structurale de 19,7 mld. euro între 2007 şi 2013).
Exporturile s-au menţinut sus, în ciuda temerilor că vor fi afectate de recesiunea sau stagnarea din UE, dar este de ajuns?
Problema care se pune acum cu acuitate în Europa este: ce se va întâmpla după această cădere brutală. Problema Europei şi, iată şi a României, este acum creşterea economică ce nu vine. Există opinii care susţin că 2013 va fi un an chiar mai rău decât 2011. România este parte a acestui puzzle. După o creştere neaşteptată de 2,5% în 2011, norii negri se adună din nou. Prognoza de creştere pentru acest an este tăiată pe zi ce trece - Guvernul o menţine la 1,2%, dar FMI a trimis-o sub ştacheta de un procent, la 0,9%, iar Comisia Europeană şi BERD la 0,8%. Pentru 2013, Comisia Europeană prognozează o creştere de 2,2%, dar nimic nu mai poate fi sigur în aceste vremuri atât de complicate.
Inflaţia depăşeşte şi ea estimările (ar urma să fie peste 5% la finele anului), cursul leu/euro a luat-o la vale. Suntem în cea de-a cincea toamnă de criză, iar economia este şi ea "în toamnă". Cea mai mare problemă pentru 2013 şi pentru anii ce vin de fapt asta este: creşterea zero. Ceea ce poate însemna mai puţini salariaţi, cu salarii mai mici, dar, poate, cu impozite mai mari de plătit. Ceea ce înseamnă pentru aceştia un consum mai redus, deci şanse reduse pentru o creştere economică robustă.
Principalii competitori politici promit mişcşorări de taxe, dar de ce oamenii de afaceri nu sunt, cu totul, încrezători în astfel de promisiuni?. Pentru că, arată ei, toată lumea vorbeşte despre creştere economică, dar fiecare înţelege ce vrea prin asta.
În faţa acestei realităţi companiile reacţionează pe măsura: nu poţi să realizezi investiţii pe un fond ul cenuşiu al tablolului economic. Producţia industrială creşte, dar încet, consumul creşte, dar anemic. Criza s-a instalat în România şi în UE, principala destinaţie a exporturilor româneşti.
Criza s-a instalat aici şi este una europeană şi, din acest punct de vedere, anul 2013 ar putea fi mai rău decât 2012, apreciază analiştii. În România, la 9 decembrie vor avea loc alegeri legislative şi va fi instalat un nou guvern. Cum USL pare sigur că va rămâne la guvernare îşi face deja planuri pentru cel puţin patru ani, iar recent, premierul Victor Ponta a dat deja semnalul: creşterea economică va fi ţinta principală a viitorului Guvern, nu austeritatea cu orice preţ. Guvernul a dat drumul la cheltuieli, dar creşterea economică nu se vede, dimpotrivă, prognozele sunt ajustate în jos, cel puţin pentru 2012.
Or, România are nevoie de creşteri puternice pentru că economia ei este slabă, iar decalajele ce o destart de media UE sunt majore. În 2007, fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu opina, într-un interviu pentru ZF, că România nu mai poate rămâne competitivă doar prin salarii mici. În timpul lui Tăriceanu unele salarii la stat s-au dublat, dar (şi) această decizie avea să conducă, mai târziu, la ajustările dureroase din 2010 pentru că această intenţie bună a dus la accentuarea dezechilibrelor.
Ce se va întâmpla în 2013 şi în anii ce vin, după doi ani de cădere economică şi alţi doi "amestecaţi" - creşete de 2,5% în 2011, urmată de un trimestru de recesiune tehnică şi de o revenire firavă până la finele anului de aproximativ 1% - insuficientă să se vadă undeva?
Poate România să se smulgă din vârtejul crizei din UE? Să scape din plasa creşterii economice zero a Europei sau a unei creşteri fără speranţă ce este întrevăzută în anul următor şi, poate în mulţi ani ce vor veni? Care sunt "ofertele" partidelor? Au fost dezbătute ele cu principalii actori economici? Prea puţin. Sunt aruncate pe masă, expediate în fraze strălucitoare sau ţintesc în inimile oamenilor. Dar oferă ele o sursă de optimsim sănătos? Adrian Profir, manager pe Europa de Sud est în cadrul Joris ide Grup spune că este optimist: "Sunt şanse reale de ieşire din impas - asta ni se sugerează pe toată căile. Există şansa, după alegeri, de a se forma un guvern de tehnocraţi, un guvern de uniune naţională compus din oameni din întreg spectrul politic. Nici USL nici PDL nu au şanse de reuşită singure, pentru că, dacă merg singure, rămânem în acelaşi film. Va fi un guvern care în 80% din timp se va gândi la bunul mers al ţării şi 20% la altceva."
Dar Profir este unul dintre puţinii optimişti. Mulţi dintre manageri văd încă un an gri la orizont şi reproşează clasei politice că nu lucrează cu ei la creionarea unor planuri credibile pentru viitorul economiei. În tumultul campaniei electorale este mai uşor să promiţi, să iei ochii, decât să-ţi cântăreşti bine şi să chibzuieşti la ceea ce promiţi.
Produsul Intern Brut. Redresarea economiei a fost destul de lentă, prognozele pentru acest an indicând un plus al PIB de 0,5-0,8%. În condiţiile în care exporturile nu vor mai putea ajuta economia ca în anii trecuţi din cauza problemelor cu care se confruntă zona euro - principala piaţă de desfacere pentru produsele româneşti - consumul este şansa pentru ca PIB-ul României să rămână în teritoriul pozitiv în acest an. Consolidarea creşterii economice este obiectivul principal al noului program preventiv cu FMI şi Comisia Europeană, parafat în primăvara anului 2011.
Investiţiile străine directe au totalizat în primele nouă luni 1,1 mld. euro, în creştere cu aproape 30% faţă de aceeaşi perioadă din 2011. După anul de graţie 2008, când investiţiile străine au atins un maxim de 9,5 mld. euro, au urmat trei ani de căderi continue. Anul trecut investiţiile străine au atins minimul ultimilor nouă ani, de 1,9 mld. euro. În octombrie, investiţiile străine au finanţat în proporţie de 30,2% deficitul de cont curent, în valoare de 3,7 mld. euro.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
