In Parlamentul Romanei s-a cerut adesea "revenirea" cat mai rapida a statului in viata economica. Aceleasi chemari le-am identificat la mitingurile din jurul palatului Victoria. Numerosi "rataciti ai tranzitiei" vad in guvern singura lor speranta pentru indreptarea lucrurilor. Nu intamplator, din '96 si pana in prezent, au fost emise peste 500 de ordonante prin care se aduceau corectii traiectoriilor de evolutie economico-sociala.
Desi analistii politici si economici au prezentat pe toate partile schimbarile din societate, sondajele de opinie ne arata ca putini romani mai cred in virtutile pietei. Multi dintre ei tanjesc dupa virtutile unui sistem economic bazat pe o anumita doza de egalitarism. Se sustine ideea ca in Romania putem identifica trei tipuri de societati: comunista (bazata pe mastodontii industriali si regii autonome), capitalista (fundamentata pe intreprinderile mici si mijlocii) si feudala (caracterizata de "gospodariile pitice", exploatate rudimentar, menite sa asigure supravietuirea).
Prin urmare, exista inca multa confuzie. Nu se stie ce trebuie sa lasam pietei si care sunt sarcinile adecvate pentru guvern.
In prezent, cele mai mari presiuni asupra guvernului le exercita sindicatele din sectoare ce au stat ani la randul sub aripa ocrotitoare a "zeului stat". In randurile lor intalnim de la energeticieni si petrolisti pana la medici rezidenti si functionari ai administratiei publice.
La o examinare atenta, majoritatea deosebirilor obisnute dintre sistemul de piata si guvern nu rezista. In primul rand, piata este caracterizata de obicei ca sector privat, iar ministerele, agentiile guvernamentale, prefecturile sau functionarii oficiali formeaza sectorul public. Asta nu inseamna ca managerii firmelor sau consumatorii urmaresc interese private iar toti cei care lucreaza pentru guvern urmaresc interese publice.
Un senator sau deputat care pretinde ca "interesul public" ii ghideaza toate deciziile este, de fapt, ghidat de o interpretare personala asupra interesului public filtrat prin tot felul de interese private: realegeri, influenta printre parlamentari, relatii cu presa, imagine populara si nu loc in cartile de istorie.
Institutia statala poate promova cooperarea sociala si spori bunastarea economica pe doua cai principale: (a) asigurand oamenilor protectie pentru vietile, libertatile si proprietatile lor (atat timp cat acestea nu au fost obtinute prin forta, frauda sau hotie) si (b) asigurand oamenilor bunuri care nu sunt furnizate prin intermediul pietelor.
Atunci cand guvernul isi indeplineste functia protectiva bine, indivizii pot avea incredere ca nu vor fi inselati si ca avutia pe care o creeaza nu le va fi luata de intrusi acaparatori (vezi capul FNI) sau de catre stat pe calea impozitelor mari (ceea ce incurajeaza evaziunea fiscala) si a ravagiilor facute de inflatie. In ultimul caz rata economisirilor scade foarte mult si posibilitatea acumularii de capital este restransa.
De aceea, in "scandalul FNI" s-a discutat foarte mult despre increderea in institutiile statului. Pe scurt, daca el ofera cetatenilor siguranta ca celui ce va semana i se va permite sa culeaga. Atunci oamenii vor semana si recolta din belsug, crescand astfel prosperitatea natiunii. In caz contrar, lupta pentru supravietuire a generat un fenomen clasat de presedintele Constantinescu drept "furt generalizat".
Prin urmare, atunci cand un guvern isi indeplineste functia protectiva prost, apar probleme. Daca drepturile de proprietate privata nu sunt clar definite si nu se vegheaza la respectarea lor este de asteptat ca mii de cetateni se vor angaja in actiuni daunatoare altora.
Ei isi vor insusi obiecte de proprietate ce nu le apartin si vor utiliza resursele fara a plati pentru ele. De exemplu, farmaciile suporta costurile intarzierii decontarilor cu spitalele, care la randul lor depind de bunavointa casei de asigurari. Atunci cand oamenilor le este permis sa impuna astfel de costuri unor parti ce nu consimt la acest lucru, "adevaratul" cost de producere si distributie a bunurilor nu va fi inregistrat in mod corect pe piata.
"Invatati" de regimul trecut, romanii au tendinta sa creada ca institutia statala si in special institutia statala condusa de un guvern ales in mod democratic este un "mecanism corectiv". Ei actioneaza ca si cum interventia statului va rezolva toate tipurile de probleme. De la el se asteapta ca saracia sa fie eradicata sau ca pretul locuintelor sa scada. Tot statu-i de vina pentru asistenta medicala insuficienta sau pentru educatia proasta. Acest punct de vedere este fals.
Statul nu este o entitate care va lua intotdeauna decizii in "interesul public", oricat de confuz ar fi definit acest termen. Chiar daca guvernul, ca reprezentant, hotaraste in numele pensionarilor, asistatilor psihic sau Blocului National Sindical, el nu este un "mecanism corectiv", gata sa fie folosit de fiecare data cand organizarea pe baza pietei nu reuseste sa atinga obiectivul dorit.
Nu trebuie insa sa ne mire asemenea asteptari. In perioada interbelica populatia avea un acelasi comportament. Profesorul G Tasca, de la Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale, scria: "In perioadele turburi, in vremurile de mari prefaceri sociale, oamenii isi prapadesc calmul; cea mai mare parte dintre ei isi pierd increderea in fortele proprii si apeleaza la sprijinul unei forte pe care ei o cred superioara lor si panaceu universal ale tuturor relelor de care sufar: Statul.
Iar cand aceasta "fiinta superioara" si atotputernica nu corespunde asteptarilor, ea este de vina de tot ce se intampla in societate. Statul este de vina ca viata e scumpa; Statul e de vina ca valuta scade; Statul e de vina ca unii negustori se imbogatesc; Statul e de vina ca altii dau faliment; Statul e de vina ca se produce prea mult vin; Statul e de vina ca nu se produice destul grau; Statul e de vina ca aici se desfasoara un lux fara precedent; Statul e de vina ca detasamente de cersetori iti atin calea; Statul e de vina cand nu ai cu ce te imbraca; Statul e de vina cand ai prea multe randuri de haine. De aceea, omul simplu ca si savantul, gaseste explicatia tutror relelor sociale in reaua organizare a statului".
Prin urmare, este foarte explicabil ca, atunci cand intreaga lume apeleaza la el, sau il critica, omul de guvernamant sa-si piarda el insusi cumpatul si sa creada cu tot dinadinsul ca el, care reprezinta statul in lumea exterioara, trebuie sa ia toate masurile cerute de public. De aceea "cu succes ori fara, statul se face conducator de osti, gardist, vatasel, maturator de strada, sora de caritate, precupet, negustor de ghete, haine, ciorapi de matase, rosu de buze sau crosse de paradis, bancher, agricultor, exportator de grane, fabricant de gaz, extractor de carbuni, sef de gara ori sofer de automobil. Statul face de toate".
Care este cauza pentru care toata lumea apeleaza la aceasta forta superioara? Ce este, in adevar, acest stat cu puteri nebanuite, de la care toti asteptam ceva dar caruia nimeni nu ar voi sa-i dea nimic? Sa ne gandim cum privim la ora actuala, impozitul pe venitul global.
Atunci cand guvernul fixeaza impozite pentru a finanta furnizarea de catre stat a serviciilor de asistenta medicala sau de educatie, are loc in mod implicit o constrangere. Minoritatile care nu sunt de acord trebuie sa plateasca impozite pentru a finanta aceste servicii, fara a tine seama daca ele beneficiaza de acest bun sau daca il pretuiesc. Puterea de a impozita permite statului sa confiste proprietatea (de exemplu, venitul) indivizilor, fara permisiunea acestora. In sectorul privat, unde actioneaza puternic fortele pietei, nu exista o asemenea capacitate de a constrange individul, echivalenta celei guvernamentale.
Firmele particulare pot cere un pret ridicat, dar nu pot forta pe nimeni sa cumpere de la ele. Tarifele inalte la serviciile turistice din Poiana Brasov au lasat statiunea aproape pustie. Lucrurile nici nu pot sta altfel: firmele particulare trebuie sa ofere clientilor ceva ce acestia pretuiesc, altfel nu vor putea atrage banul din buzunarul consumatorului.
Lucrul acesta nu este valabil intotdeauna in ceea ce priveste conducerea politica. Atunci cand agentiile sau firmele aflate in proprietate de stat sunt subventionate din impozite, nu exista nici o garantie ca oamenii pretuiesc rezultatul activitatii acestora mai mult decat costurile pe care le presupun.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
