Analiză

La doi ani de la începutul crizei financiare, România nu găseşte drumul către redresare. De ce?

La doi ani de la începutul crizei financiare, România nu găseşte drumul către redresare

Autor: Cristian Hostiuc

14.09.2010, 23:59 594

Căderea băncii americane Lehman Brothers în urmă cu doi ani dezile, cel mai mare dezastru financiar din istorie, a însemnatînceputul oficial al unei crize financiare şi economice care arăscolit întreaga lume de business şi a trimis la pământ multecompanii şi bănci. Efectele eşecului Lehman Brothers se simt şiacum, când economiile lumii încearcă să îşi găsească din nou drumulspre creşterea economică.

Adevăraţi titani de pe Wall Street şi nu numai, văzuţi ca fiindinfailibili, s-au prăbuşit. A fost nevoie de intervenţia statelor,cu banii contribuabililor, pentru a ţine în viaţă mari grupurifinanciare, ai căror conducători au jucat banii deponenţilorintrând în afaceri riscante unde nu se crea valoare fizică,tangibilă, totul fiind numai un pariu.

Chiar dacă la început criza de pe Wall Street era considerată uneveniment îndepărtat, efectele ei s-au propagat repede spreRomânia, care în numai câteva luni a fost trimisă la pământ şi aaflat de la FMI că trebuie să ia un ajutor financiar de 20 demiliarde de euro pentru a supravieţui şi a nu intra înfaliment.

Cu toate că a luat cel mai mare împrumut din istorie, România,condusă de preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc şiguvernatorul BNR Mugur Isărescu, nu şi-a revenit nici acum şi estela un pas de a face un nou împrumut.

În toamna lui 2008 şi începutul lui 2009 toate oficialităţile şitoţi analiştii de top susţineau că România nu va fi afectată preamult de evenimentele de afară. Realitatea avea să îi contrazică. În2009 am avut o cădere economică de 7%, anul acesta economia seîndreaptă spre o scădere de încă 2%, iar previziunile pentru anulviitor, cu toate că sunt pe creştere, sunt deja puse sub semnulîntrebării.

După căderea Lehman Brothers, România a aflat că are un sistemsocial putred, care nu poate fi susţinut din veniturile micicolectate la buget. Pentru că s-au majorat foarte mult pensiile în2007, s-au angajat foarte mulţi oameni în administraţia centrală şilocală, guvernul este nevoit acum să se împrumute săptămână desăptămână pentru a-şi plăti obligaţiile.

Dar cel mai dureros lucru a fost că această criză a lovitputernic în mediul privat, care începuse să se pună pe picioaredupă 2004 şi a avut creşteri susţinute până în 2008. Afaceriprivate în valoare de 10 miliarde de euro au intrat în insolvenţă,iar mulţi afacerişti români se tem mai mult ca niciodată că arputea intra în faliment pentru că nu mai au bani să îşi susţinăbusinessurile. Băncile, care altă-dată dădeau credite pe bandărulantă şi au susţinut boom-ul din consum, au trecut la extremacealaltă. În plină criză au impus restricţii dure de acordare acreditelor şi au majorat dobânzile în special la persoanele fizice.Fiind confruntaţi cu probleme zilnice, inclusiv cu riscul pierderiilocului de muncă şi cu necesitatea plăţii facturilor, în special acelor către bănci, fiind puternic îndatoraţi, românii au început sătaie puternic din propriul consum. De aici a început o întreagăspirală de tăieri care nu s-au oprit nici acum. Afacerile tuturorcompaniilor au scăzut, schimburile comerciale s-au redus şi statuls-a confruntat cu o pierdere dramatică de venituri, dar cu ofactură mai mare la cheltuieli. Cu toate că nimeni nu credea căeste posibil, în luna mai preşedintele Băsescu a anunţat tăiereasalariilor bugetarilor cu 25% şi începutul unui program dedisponibilizări. Pentru că pensiile nu au putut fi tăiate, Guvernula fost nevoit să majoreze TVA de la 19 la 24%, ceea ce a dus dinnou la creşterea inflaţiei şi la un nou val de reduceri înconsum.

România a pierdut în numai doi ani 30 de miliarde de euro dineconomie, cam atât cât era PIB-ul pe un an întreg în 1999. Dupăaceastă criză care încă nu s-a terminat, rămân multe întrebări lacare nu există răspunsuri. De ce România a pierdut atât de mult? Dece nu reuşim să ne revenim? Cum arată de fapt economia româneascăşi cât de competitivă este ea dacă o criză pe care majoritateaţărilor au reuşit să o stăpânească, a pus-o la pământ atât deuşor?