Analiză

Mister in electrocasnice: la dobanzi la jumatate, dai aceiasi bani

28.01.2003, 00:00 57

Vreti sa va cumparati un frigider sau un televizor si sa platiti in rate. Unde mergeti? Normal, la magazinul care ofera cea mai scazuta rata a dobanzii. Dar, surpriza. Chiar daca pe geam scrie, sa zicem, ca dobanda este 16%, ratele sunt egale cu cele de la magazinele unde dobanda este de doua ori mai mare. Cum asa? Ziarul Financiar a incercat sa dezlege misterul ratelor egale la dobanzi diferite de la simplu la dublu.  
Piata romaneasca de produse electronice si electrocasnice a explodat la sfarsitul anului trecut, datorita sistemelor de rate pe care fiecare dintre companiile prezente pe piata le-au propus clientilor. Diferenta intre aceste companii a fost facuta scadenta creditului si dobanda oferita. Mai exact, de ceea ce promoveaza aceste companii prin termenul de "dobanda".

Dobanda care aduce clientii
O prima intrebare apare din start, fara sa mai fie comparate ratele. Cum este posibil astfel ca acelasi indicator - "dobanda" - sa varieze intre 16% si 35% ? Unele magazine lucreaza cu banci din Romania si altele cu banci din Statele Unite?
Raspunsul:  nu pentru toata lumea, voit sau nu, dobanda inseamna acelasi lucru. Astfel, desi aproape toate magazinele anunta ca sistemele lor de rate poarta o dobanda de x%, in fapt fiecare se refera la un alt indicator. Cel care-i convine mai mult, cel care face sa-i treaca pragul cat mai multi clienti.

Inventia dobanzii "reale"
Mai intai, un mic calcul. Daca luati imprumut 100 de lei, pe un an de zile, la o dobanda de 40% si rambursati si banii si dobanda la sfarsitul anului, platiti in total, evident, 140 de lei. Deci ati platit in plus - dar, atentie, la sfarsitul anului- exact 40 de lei -dobanda stabilita.
Dar de obicei platile se fac lunar (si toate aceste magazine de electrocasnice folosesc aceast tip de rambursare). In cazul celor 100 de lei luati ca imprumut la inceputul anului, daca decideti sa-i restituiti lunar, veti plati in total - atentie, de-a lungul intregului an -121,6 lei (vezi tabelul 3 alaturat). Rata lunara find suma dintre suma imprumutata/12 si dobanda la suma ramasa de rambursat (care se reduce in fiecare luna cu 1/12), se micsoreaza de la luna la luna.
Si iata ca platiti in plus "doar" 21,6 lei fata de suta de lei imprumutata. Aceasta suma, impartita la suma imprumutata, a fost definita de comercianti ca o dobanda "reala".

Care este situatia pe teren?
Exista, pe de o parte, cei care care anunta o dobanda annuala (sau dobanda la sold) variind intre 31% si 35% pe an, cum este cazul Altex si Domo.
Ceilalti  anunta "dobanda reala" sau, mai sofisticat, "rata procentuala anualizata".
Adica suma totala pe care o plateste in plus cineva care ia un credit, fara a lua in calcul faptul ca platile sunt facute in avans.
In acest caz, valoarea anuntata de companiile respective variaza intre 16% si 25%, sensibil mai scazuta, normal, decat in cazul primelor companii. Altex, Amadeus si Domo folosesc ca denumire comerciala pentru termenul de "dobanda reala", in timp ce Flanco o numeste "rata procentuala anualizata".

La Flanco, alt termen
Avand in vedere datele prezentate pana acum pentru care dintre cele doua tipuri de "dobanzi" ati opta in momentul in care v-ati decis sa va cumparati un produs electronic sau electrocasnic in rate ? Invariabil, veti opta pentru o "dobanda reala" intre 16-25%. Dar dupa cum v-am spus, lucrurile nu sunt chiar asa de simple cum par.
Cea mai mare retea de magazine specializate de produse electronice si electrocasnice din punctul de vedere al vanzarilor, Flanco, este singura care nu mentioneaza de loc cuvantul dobanda in promovarea sistemelor sale de credit, ci o "rata procentuala anualizata" de 21%.
"Noi folosim in comunicarea un termen specific, RPA - rata procentuala anualizata. Acest termen destul de nespecific Romaniei, descrie mai precis tipul de dobanda pe care o calculam. RPA este rata de crestere a principalului finantat pe termen de un an. Pe intelesul tuturor, un RPA de 21%, inseamna ca pentru un produs care are pretul de raft 100 lei, intr-un an un client plateste pe o oferta de rate 121 lei, adica 21% mai mult. Credem ca aceasta este o maniera foarte sincera si corecta de a informa clientul, deoarece unii ofertanti prezinta acest RPA ca pe o "dobanda", ori dobanda la sold este un termen financiar diferit", spune Marius Ghenea, directorul general al Flanco.
Astfel, in cazul unui credit de 10 milioane de lei cu avans zero, rambursabil intr-un an, valoarea unei rate lunare la magazinele Flanco este de 1.089.000 lei, si include un comision de administrare si colectare rate credit (8%). Banca cu care lucreaza Flanco este Banca tiriac.
In ceea ce priveste ceilalti mari jucatori de pe piata romaneasca a produselor de electronice si electrocasnice- Altex si Domo- situatia este mai explicita. Astfel, fiecare dintre cele doua companii anunta ca sistemele lor de creditare poarta o dobanda anuala la sold de 35% si respectiv 31%.
"Am avut pana de curand o dobanda anuala de 40%, insa am reusit sa-i convigem pe partenerii nostri de la Finansbak sa reduca dobanda pentru creditele de consum acordate, urmand ca luna viitoare aceasta sa se reduca si mai mult", spune Dan Ostahie, directorul general al Altex.
Reducerea dobanzilor este de cateva luni un trend pe piata, dupa ce Flanco a redus la inceputul acestui an "rata procentuala anualizata" de la 25% la 21%.

La dobanzi "reale", plati egale
Vanzatorii din magazinele Altex promoveaza insa pe langa dobanda la sold si asa-numita dobanda reala, despre care spun ca trebuie luata ca reper atunci cand se fac comparatii cu principalul concurent, Flanco. de aceea comisionul de administrare a contului este mai mic in cazul Altex:  7%. Astfel, pentru un credit de 10 milioane de lei returnabil intr-un an, valoarea ratei lunare este de aproape 1.070.000 lei.
"Aproape toti clientii care apeleaza la acest sistem prefera sa realizeze credite pe trei ani cu o valoare mai mare, deoarece in acest caz comisionul se imparte la o durata mai mare" adauga Ostahie.
Cea mai redusa dobanda de pe piata este acum la magazinele Domo. Unde sunt insa alte dezavantaje. "Desi avem cea mai buna oferta din punct de vedere financiar, avem un deficit in ceea ce priveste durata de acceptare a creditului, pe care speram insa sa-l putem reduce pe viitor", spune Mihai Laptoiu, director al diviziei wholesale (comert cu ridicata) al Interexpo, societatea care detine reteaua de magazine Domo.
Vanzatorii din magazinele Domo promoveaza la randul lor termenul comercial de "dobanda reala", valoarea fiind de 18%.
Rata care trebuie platita in cazul unui credit pentru un produs de 10 milioane de lei este in cazul Domo de 979.796 de lei (vezi tabel 1), la care se mai adauga un comision de 3% din valoarea bunului, care trebuie platit inainte de prima rata.

Cum devine o dobanda de 40% o dobanda "reala" de 21%
Sa presupunem ca dati azi cu imprumut 10 milioane lei. Nu-i asa ca nu-i totuna sa-i primiti inapoi maine sau peste zece ani? In afara de eroziunea inflatiei, banii pusi la banca v-ar aduce o dobanda.
La alta scara, exact aceasta e situatia rambursarii lunare a dobanzii. Aparent, pentru 100 de lei luati cu imprumut pe un an la 40% dobanda, dati inapoi "doar" 21,6 lei daca rambursarea se face lunar. Dar in acest total este adunati lei platiti in ianuarie cu lei platiti in aprilie si lei platiti in decembrie. Adica le care au, de fapt, valori diferite. La o dobanda de 20% pe an, leul din ianuarie este egal cu 1,2 lei din decembrie acelasi an. Deci practic nu pot fi adunati! Este exact ca si cum ai aduna lei din decembrie 1990 cu lei din decembrie 2002. Concluzia: cand adunati banii dati in plus ganditi-va CAa€šND i-ati platit.
Ca si d-stra in cazul cand dati cu imprumut cele 10 milioane si le vreti cat mai repede inapoi, magazinul castiga daca isi banii inapoi mai devreme.

La Amadeus, pur si simplu dobanda
Cea mai atragatoare oferta este insa de departe vitrina magazinelor Amadeus, unde scrie cu litere de-o schioapa "Dobanda 16%".
Atat vanzatorii cat si managerii companiei sustin ca aceasta este dobanda corespunzatoare creditului. "Dobanda reala la noi este de 16%. Altfel spus, pe ansamblul creditului, clientul plateste cu doar 16% mai mult decat valoarea creditului. De fapt aceasta il intereseaza pe client" spune directorul executiv al Amadeus, Ani Cornea.
Cu toate acestea valoarea de 1.043.250 de lei care trebuie platita pentru un credit de 10.000.000 lei de la Amadeus este chiar mai mare decat cea de la Domo, unde dobanda anuala al sold este de 31%, iar cea "reala" de 18%!!
"Dobanda bancii este in cazul nostru de 31%", spune directorul executiv al Amadeus. Compania percepe un comision de administrare 7% si o asigurarea de 0,7% din valoarea produsului.
Clientii s-au cam lamurit deja cum este cu dobanzile anuntate. "M-am uitat la dobanda, am intrat si am apoi am vazut ratele. Nu stiu daca voi cumpara, dar ce pot sa va spun esrte ca o sa iau decizia finala in functie de cati bani o sa dau, adica de valoarea ratei", spune un client de la Amadeus.
Definirea  dobanzii in mai multe feluri nu le-a atras atentia reprezentantilor Oficiului de Protectia a Consumatorului. "Nu am primit nici un fel de sesizari privind dobanzile practicate de magazinele de electrocasnice", spune inspectorul Ion Stefancelmare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO