Industria alimentara din Europa Centrala traverseaza vremuri grele, dar unele companii se descurca si se poate spune ca o duc chiar foarte bine. Ramane insa de vazut daca intrarea in Uniunea Europeana le va avantaja.
Daca exista vreun sector care sa reflecte pe de-a-ntregul bunele si relele tranzitiei, atunci acela este cel alimentar.
Pe de o parte, rafturile supermarket-urilor gem de taietei chinezesti si trufandale, dandu-le bietilor consumatori serioase batai de cap in a alege ce sa cumpere, iar pe de alta parte productia de marfuri alimentare a scazut drastic in toata regiunea.
tarile care alta data exportau surplusul de produse alimentare in Uniunea Sovietica contra energie ieftina sunt acum importatoare.
Marcile straine le alunga pe cele locale de pe rafturi, iar exportul e din ce in ce mai greu de facut, nu conteaza inspre ce directie, est sau vest.
Problema e ca desi aceasta ar trebui sa fie o poveste moralizatoare despre marire si decadere in afaceri, lucrurile nu sunt chiar atat de simple, pentru ca intervin distorsiunile din piata.
Piata produselor alimentare este predispusa la asa ceva, datorita barierelor comerciale si subventiilor pentru agricultura.
Apoi mai exista si complicatiile cauzate de gustul consumatorilor, care determina adaptarea industriei la specificul local, in ciuda prezentei unor investitori internationali.
Iar daca mai punem la socoteala si fragmentarea din Europa Centrala, unde aprovizionarea se face pe baza contractelor cu micile ferme, iar transportul e asigurat de catre mii de camionagii, nu e de mirare ca peisajul este atat de neclar.
In plus, un al rol important il au efectele crizei rublei in Rusia din 1998, care inca se mai simt. Acesta criza a reprezentat o grea lovitura pentru mare parte din industria alimentara din Europa Centrala.
Contand pe o rubla supraevaluata si vechile relatii, multe firme sperau sa-si vanda marfa in est, cel mai adesea produse de care nici macar central europenii nu s-ar fi atins, darmite consumatorii din Europa de Vest.
Datorita devalorizarii, exporturile catre Rusia si Ucraina au scazut drastic, iar firmele producatoare de marfuri alimentare au fost nevoite sa-si caute alte piete de desfacere, inregistrand un oarecare succes in Orientul Mijlociu si Turcia.
Multe dintre ele insa s-au vazut fortate sa-si directioneze produsele spre piata locala, dand nastere unei competitii acerbe.
Locuitorii Europei Centrale cheltuiesc in medie intre 25 si 50% din venitul lor lunar pe mancare, in functie de tara de resedinta, ceea ce inseamna ca nu prea este loc pentru o dezvoltare a pietei.
Desi veniturile cresc, numai putini reprezentanti ai paturii de sus isi permit sa cumpere altceva in afara de ce este mai ieftin.
Nu este de mirare ca multe firme din domeniul productiei de marfuri alimentare au facut un asemenea efort concertat de a penetra pietele profitabile din UE. Dar pe aceste piete, barierele sunt inalte, iar succesul nu a fost extraordinar.
In Polonia, spre exemplu, 20 de ferme de produse lactate au primit licente de export spre UE, intrucat investitiile straine in aceste firme le permit sa indeplineasca standardele de igiena.
Dar chiar si cu licente, companiile producatoare de marfuri alimentare din Europa Centrala pot face fata cu greu competitiei celor din UE, care au in spate cunostintele de marketing si puterea financiara a unei industrii alimentare subventionate in cadrul Uniunii.
Penetrarea pietelor UE este inca o batalie pe care multe firme din Europa Centrala nu o castiga.
Romania - Mirarea n-are loc in afaceri
Vreo doua vaci, trei porci, sase gaini roscate si un cocos, un catel si o gradina bine ingrijita.
Cam asa arata gospodaria unui taran roman, o afacere in care cu siguranta nu se anticipeaza investitii de la o mare companie din vest.
Asta doar daca nu cumva este una dintre cele 3.500 de gospodarii care vand lapte cu taraita companiei germane de produse lactate, Hochland.
Filiala din Romania a firmei a dat un nou inteles logicii populare a fabricatului de branza in masa, reziliind contractele de achizitie incheiate cu marii furnizori de lapte si orientandu-se spre micii fermieri de la care cumpara surplusul zilnic de lapte.
O asemenea strategie neortodoxa ar putea parea de-a dreptul nebuneasca privita de la inaltimea cartierului general al companiei, din Heimenkirch, dar da roade in zonele din jurul orasului roman Sighisoara.
Cu numai cativa ani in urma, Hochland Romania cumpara laptele de la marii furnizori, fara a fi insa multumita nici de calitate, nici de pret.
Hochland a intrat in Romania in 1998, deschizand doua fabrici, una la Sighisoara si una la Sovata, in cadrul unei investitii de 8,3 mil. $, iar dupa un an raporta pierderi de 1,3 mil.$.
Trebuia facuta o schimbare, asa ca Hochland Romania s-a orientat spre laptele pe care nu-l vroia nimeni, infiintand 110 centre de colectare situate in special in sate, de unde preia laptele de la micii producatori.
In fiecare sat, compania are cate un angajat recrutat din randul localnicilor, a carui insarcinare este sa tina legatura cu oricine are una-doua vaci sanatoase. Micii producatori predau cam 5-10 litri pe zi, fiind platiti o data pe luna.
Anul trecut, Hochland Romania a obtinut 10,1 mil. $ din comercializarea branzei topite si 800.000 $ din vanzarea cascavalului pe piata romaneasca.
Profitul companiei s-a situat la circa 2% din totalul cifrei de afaceri, fiind estimat sa creasca la 4,8% in anul 2001.
Pentru Hochland, orientarea catre micii producatori locali a constituit punctul central al strategiei sale pentru Europa Centrala insa a obligat compania sa se confrunte cu ciudateniile sectoarelor agricole din acesta zona.
Romania reprezinta cel mai graitor exemplu al acestei stari de fapt, deoarece marile ferme sunt inca in proprietatea statului, iar in momentul in care o companie doreste sa lucreze cu fermierii privati, descopera o piata extrem de fragmentata.
Micii agricultori ai Romaniei detin apromativ 60% din efectivul de animale al acestei tari si totusi sunt aproape complet exclusi de pe piata, astfel incat produsele obtinute in gospodarie se consuma de regula tot in gospodarie.
Din cei 60.000 de litri de lapte pe care Hochland ii cumpara in fiecare zi, 40.000 provin de la micii producatori.
Strategia de aprovizionare a firmei Hochland Romania s-ar putea schimba in cele din urma, dar pentru moment, succesul firmei in Romania demonteaza credinta aproape universala ca milioanele de mici producatori din Europa Centrala si de Est nu au cum sa contribuie la cresterea economica.
Povestea poloneza: un drum de urmat?
Industria alimentara din Polonia a inregistrat mari progrese in ultimii ani in ceea ce priveste apropierea de standardele de igiena si siguranta ale UE, dar mai are inca un drum lung de parcurs.
In prezent, doar 25 din cele 242 de ferme de lactate ale acestei tari indeplinesc standardele UE si pot exporta in aceasta zona.
Insa atunci cand Polonia va deveni membru al UE, toate aceste ferme vor trebui sa fie conforme standardelor, fie ca vor sa exporte sau nu. Iar acest lucru nu se poate face peste noapte.
Fabricile de lapte care indeplinesc standardele UE la momentul actual sunt cele mari, care reprezinta 75% din productia totala de lactate a tarii si isi datoreaza reusita unui influx intarziat de investitii straine in acest sector, ceea ce, in ultimii doi ani, a ajutat la obtinerea certificarii pentru export catre UE pentru 20 dintre ele.
Ministerul Agriculturii din Polonia afirma ca restul de fabrici mai mici nu prea are mari sanse sa inregistreze aceleasi performante si estimeaza ca desi 70% dintre fabrici vor indeplini standardele cerute pana in 2003, data aderarii Poloniei la UE, celelalte vor avea nevoie de o perioada de tranzitie de doi sau trei ani.
Ministerul acuza lipsa de investitii, subliniind totodata si alte cateva probleme: lipsa de inspectori specializati in domeniu si a echipamentului de laborator necesar, precum si lipsa de fonduri pentru a suporta deplasarile inspectorilor in teritoriu.
Iar sectorul de lactate nu este singurul care se confrunta cu aceste probleme, deoarece si industria carnii intampina dificultati chiar mai mari in a se conforma standardelor Uniunii Europene.
Anul trecut, industria carnii din POlonia numara 2700 de fabrici, dintre care majoritatea erau afaceri de familie lipsite de capitalul necesar investitiilor in modernizare.
La polul opus, investitorii straini incepusera sa-si consolideze pozitia pe piata. Smithfield Foods din SUA si Federatia fermierilor LRF din Suedia au adus pe piata firme mari ca Animex, Sokogow si Farm Food, iar planurile acestor investitori bat dincolo de cei 39 de milioane de consumatori din Polonia, luand in calcul si exportul pe pietele UE.
Totusi progresele inregistrate de industria carnii nu sunt la fel de mari ca in industria laptelui.
Astfel, pana la sfarsitul anului trecut, numai 30 de fabrici de carne obtinusera licente de export catre UE si numai 16 puteau exporta catre Statele Unite. Restul firmelor incep sa dispara incetul cu incetul.
"Tendinta actuala este de a lichida fabricile care nu inregistreaza progrese rapide si mai ales abatoarele de capacitate mica," sustine inspectorul veterinar sef al Poloniei, Andrzej Komorowski.
Anul trecut au fost inchise aproximativ 200 de fabrici de carne, iar aceeasi tendinta se manifesta si in sectorul fructelor si legumelor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
