Analiză

Oltchim şi un oraş întreg prinse între amatorism, management dezastruos al unui stat şi un poker politic care îl propulsează pe Dan Diaconescu. Lipsesc însă banii şi viitorul unui combinat

Cazul Oltchim

Cazul Oltchim

24.09.2012, 00:07 3206

Experienţa şi bonitatea participan­ţi­lor nu au fost criterii pentru parti­ci­parea la licitaţie, permiţând prac­tic unei persoane fizice cu datorii şi dosare penale să liciteze şi în final să fie declarat câştigător. Exact ca la privatizarea Cupru Min din luna martie, licitaţia a fost câşti­ga­tă de cineva fără experienţă şi care la mo­men­tul câştigării nu avea bani, ei urmând să fie strânşi ulterior. În privatizarea Oltchim, în joc nu este numai combinatul, care până acum încă nu a fost "tăiat la fier vechi", ca multe altele, ci şi cre­di­bilitatea unui întreg stat de a putea derula licitaţii în condiţii profesioniste. Exact ca la Cupru Min, un­de întregul proces este blocat în justiţie, având în vedere disputa dintre firma câştigătoare şi Mi­nisterul Economiei, statul riscă şi acum să fie târât ani de zile în justiţie, iar în tot acest timp situaţia combinatului să se degradeze, pieţele lui de desfacere a produselor să fie cucerite de com­pe­titori, iar mii de oameni să fie în stradă, având în vedere că în Vâlcea nu sunt alte oportunităţi de muncă.

Dan Diaconescu, proprietarul postului de te­le­viziune OTV, a câştigat vineri licitaţia pentru pri­vatizarea Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), cel mai mare combinat chimic din România, pro­miţând că-i va plăti statului 203 mil. lei (45 mil. euro) pentru pachetul de 54% din acţiuni.

Toată lumea se întreabă acum dacă omul de televiziune, care a dat lovitura în urmă cu cinci ani cu cazul Elodia şi se prezintă ca viitorul pre­şe­dinte al României, va avea şi banii pentru a plăti acţiunile. Cifrele oficiale arată că Diaco­nes­cu este acţionar în trei companii care au datorii de 2,3 milioane de euro la bugetul statului, iar tele­viziunea sa, OTV, este în plin proces de insol­venţă, având datorii de 6,5 milioane de euro, din­tre care 600.000 de euro către stat. Mai mult, Dan Diaconescu este cercetat de procurori pentru spă­lare de bani şi evaziune fiscală şi a fost trimis în judecată pentru şantaj.

Dan Diaconescu, care spune că este gata să investească 2 miliarde de lei în Oltchim, dar când este întrebat de unde ia banii spune că-i va strânge ba de la popor, "câte 10 euro de la fiecare român, ca la Ateneu", ba de la investitori misterioşi din străinătate.

De câţi bani are nevoie Dan Diaconescu pentru Oltchim

Pe de altă parte, premierul Victor Ponta, ca­re s-a trezit cu un câştigător neaşteptat la Olt­chim, ameninţă că "dacă ne-a înşelat cineva că a zis că are 203 milioane de lei de plătit şi după ace­ea încă câteva sute de milioane pentru investiţii, va răspunde în faţa legii". Guvernul mai suspină în­că după ruşii de la Gazprom, pe care i-au aşteptat până în ultimul moment ca soluţie salvatoare la Oltchim.

Modul în care s-a desfăşurat procesul de pri­va­tizare de la Oltchim arată încă o dată incom­pe­tenţa guvernanţilor în gestionarea pri­vatizărilor şi afectează credibilitatea şi imaginea României în relaţia cu investitorii străini.

Faptul că cei care au pregătit privatizarea nu au impus condiţii preliminare pentru a tria candidaţii a făcut posibil ca Dan Diaconescu să participe la acest proces ca persoană fizică, fără ca statul să aibă vreo garanţie că el va putea plăti acţiunile şi că va avea capacitatea financiară şi managerială pentru a reporni combinatul şi pentru a redresa compania. Tocmai pentru că a putut să participe oricine, marii investitori străini, inclusiv Gazprom, care îşi declarase interesul pentru Oltchim în primăvară, s-au ferit să vină cu oferte, iar privatizarea s-a transformat într-un circ televizat.

Deşi reprezentanţii statului au spus mereu că la Oltchim miza nu o reprezintă preţul pe care-l va încasa statul, ci repornirea combinatului şi salvarea celor 3.300 de locuri de muncă, ei nu s-au asigurat nicio clipă că cei care vor prelua compania au şi capacitatea să o salveze. De funcţionarea Oltchim nu depind doar cei 3.300 de angajaţi ai combinatului, ci şi angajaţii firmelor care lucrează cu Oltchim, precum CET Govora, salina Ocnele Mari şi ai altor furnizori de materie primă şi servicii, Oltchim susţinând economia întregului judeţ Vâlcea şi având o contribuţie semnificativă şi în Argeş, unde este situată platforma Arpechim.

Citiţi şiProfilul economic al lui Dan Diaconescu, noul acţionar majoritar al Oltchim: dator la stat, cu OTV-ul în insolvenţă şi cercetat pentru spălare de bani şi evaziune

 

Viitorul proprietar al Oltchim va prelua datorii de peste 700 mil. euro şi va avea nevoie de minimum 50 mil. euro pentru a reporni produc­ţia, care a fost oprită la mijlocul lunii august din cauză că compania nu a mai avut bani pentru plata salariilor şi pentru materie primă. Pentru redresarea Oltchim sunt necesare însă investiţii de sute de milioane de euro pe care viitorul proprietar va trebui să le susţină. Compania trebuie să repornească pro­duc­ţia de PVC pentru a redeveni profitabilă, iar pentru asta are nevoie de rafinăria Arpechim sau de altă sursă de materie primă. Când Petrom a oprit la finalul lui 2008 alimentarea cu etilenă a Oltchim, afacerile combinatului au scăzut aproa­pe la jumătate, iar pierderile au crescut masiv. În ultimii cinci ani şi jumătate compania a acumulat pierderi de circa 300 mil. euro şi din cauză că a avut dificultăţi în aprovizionare şi a funcţionat la capacitate redusă.

"Cel care a câştigat licitaţia să se prezinte în maxim zece zile cu banii pentru acţiuni. Este vor­ba despre 200 de milioane (de lei - n.r.) şi după ace­ea este vorba despre celelalte datorii şi despre in­vestiţii. Eu vreau să atrag atenţia că oricine a venit, a participat la licitaţie şi nu are aceşti bani suportă rigorile legii şi mai ales pune în pericol locurile de muncă pentru mii de oameni", a declarat premierul Victor Ponta.

Cine va plăti însă "cu capul, cu viaţa şi cu tot" dacă banii nu vor veni, iar statul va rămâne cu Oltchim în braţe? Actualii guvernanţi i-au cerut în aprilie capul premierului Mihai Răzvan Ungureanu pentru că a acceptat la privatizarea Cupru Min un investitor necunoscut, care nu avea bani, nici un istoric în domeniu pentru pre­lua­­rea companiei.

Modul în care a fost organizată licitaţia pen­tru Oltchim a generat de asemenea numeroase con­fuzii. Iniţial, OPSPI anunţase că datoriile Oltchim faţă de AVAS vor fi convertite în ac­ţiuni, apoi s-a răzgândit şi a scos la vânzare, pe lângă acţiunile Oltchim, şi două creanţe, una deţinută de AVAS, în valoare de 250 mil. euro, şi una faţă de Electrica, în valoare de 150 mil. euro. OPSPI şi-a justificat decizia prin faptul că investitorul care va prelua acţiunile, nu şi creanţele, va avea mari dificultăţi şi va risca să-i fie cerută insolvenţa Oltchim.

Pe de altă parte, tranzacţia s-a complicat foar­te mult, iar investitorii mari s-au ferit să par­ti­cipe sau au cerut mai mult timp pentru a-şi face temele. Astfel, s-a ajuns ca unii investitori să depună ofertă doar pentru acţiuni, iar alţii să liciteze şi pentru creanţe. Nemţii de la PCC au oferit 40,2 mil. lei (8,9 mil. euro) pentru acţiuni şi pentru creanţe, în timp ce Chimcomplex Borzeşti, compania lui Ştefan Vuza, a licitat 221 mil. lei (49 mil. euro) pentru acţiuni şi pentru creanţa Electrica, însă nu şi pentru creanţa AVAS.

Dan Diaconescu a licitat doar pentru acţiunile Oltchim, astfel că va prelua compania cu datorii de 705 mil. euro de care va trebui să se ocupe singur. Analiştii susţin că privatizarea nu se va finaliza în aceste condiţii.

"Preţul plătit de Diaconescu este foarte mare pentru că a plătit 45 de milioane peste datoriile de 705 milioane de euro, deci în total a plătit de fapt 750 milioane de euro. Acest preţ este imposibil şi nu va putea fi plă­tit, mo­tiv pentru care nu este cre­dibil. Par­ticiparea lui Diaconescu la licitaţie are numai logică politică, nu şi eco­no­mi­că. El nu are de pierdut din aceas­­tă afa­cere decât garanţia de partici­pare de 125.000 de euro. Nu există niciun fel de clauză pe­nală sau infracţiune de care să se fa­­că vinovat un câştigător la licitaţie pentru că nu se poate do­ve­di că participarea la licitaţie a fost o în­şelă­ciu­ne", spune Ionel Blănculescu, secretarul ge­neral al Consiliului Consultativ pentru Mediul de Afaceri.

El spune că pentru a se evita această situaţie garanţia de participare trebuie să fie cât mai mare şi la licitaţie să vină participanţi serioşi. "Valoarea redusă a garanţiei de participare a fost şi principala cauză pentru problemele care au apărut la privatizarea Cupru Min şi procesul a fost blocat."

 

Citiţi pe www.gandul.infoJumătate de INCULPAT călare pe jumătate de INVESTITOR STRATEGIC: cele două evenimente de luni din agenda lui Dan Diaconescu

 

Avocaţii susţin că principala problemă a viitorului proprietar al Oltchim o reprezintă datoriile şi că va exista o presiune ridicată din partea creditorilor. Oltchim are datorii de 130 mil. euro la bănci şi de 180 mil. euro faţă de furnizori şi clienţi, pe lângă datoriile la Electrica.

"Oricine, dacă ar fi câştigat, trebuia să rezolve şi problema creanţelor. (...) Problema nu e numai că e vorba de cele două creanţe ale Electrica şi ale AVAS. Trebuie să ştiţi că sunt şi alte datorii către diverşi furnizori, care sunt datorii nu de mii, ci de zeci de milioane. Trebuie să fie foarte clar că aceşti creditori nu vor începe să aplaude după ce cineva va privatiza, ci vor veni şi vor întreba: pe noi cum şi când ne plătiţi?", spune avocatul Arin Stănescu.

În privinţa datoriilor de 250 mil. euro faţă de AVAS, avocaţii susţin că acestea ar putea fi atacate în instanţă de viitorul acţionar, care ar avea şanse mari să obţină anularea lor. Acesta ar fi şi unul dintre motivele pentru care Ştefan Vuza nu a licitat pentru creanţele AVAS, ci doar pentru cele ale Electrica.

 
 
Cine câştigă din închiderea Oltchim
  • PCC Rokita:

Grupul german PCC deţine un combinat chimic în Polonia la Rokita care produce polioli, fiind în competiţie directă cu Oltchim pe acest segment de piaţă. Oltchim are circa 4,7% din piaţa de polioli din UE. Mulţi consideră că prin participarea la privatizarea Oltchim PCC urmărea închiderea combinatului şi eliminarea concurenţei.

  • Borsodchem:

Compania ungară Borsodchem este cel mai mare producător de PVC din Europa, iar Oltchim era pe locul al doilea până în 2008. Închiderea producţiei de PVC de la Oltchim a determinat creşterea preţului pe pieţele din regiune. Pe piaţa de PVC, Oltchim se mai luptă cu producători din Ucraina, cu polonezii de la Anwil, controlaţi de PKN Orlen, cu slovacii de la Novaky şi cu polonezii de la Dwory (Synthos). Închiderea Oltchim lasă un gol pe pieţele din România, Bulgaria, Turcia, Grecia, care nu dispun de producători de PVC proprii.

  • Chimcomplex:

Compania controlată de Ştefan Vuza este printre concurenţii Oltchim pe piaţa de sodă caustică. Pe această piaţă, Oltchim se mai luptă în regiune cu Borsodchem şi cu Anwil.

 
 

Materia primă de care are nevoie Oltchim şi ce produce

 

Materii prime

  • Etilena: materia primă utilizată de Oltchim la producerea de PVC. Etilena se obţine din gazele rezultate în procesul de rafinare a ţiţeiului şi din benzină de tip nafta, care sunt prelucrate printr-o instalaţie de piroliză. Etilena este un gaz, iar transportul rutier sau feroviar al acestei substanţe este interzis, deoarece este foarte periculos. Oltchim se aproviziona de la Arpechim prin intermediul unor conducte subterane care fac legătura între platforma de la Râmnicu Vâlcea şi cea de la Piteşti, pe o lungime de 60 de kilometri. Oltchim a preluat în decembrie 2009 piroliza de la Arpechim, pe care Petrom intenţiona să o închidă, dar nu poate produce etilenă deoarece Petrom a închis în 2010 rafinăria Arpechim. Fără sursă de aprovizionare cu etilenă, Oltchim nu poate produce PVC.

  • Sarea şi calcarul sunt materiile prime utilizate de Oltchim pentru producţia de sodă caustică şi acid clorhidric. Oltchim se aprovizionează cu soluţie de sare de la salina Ocnele Mari şi cu calcar de la o carieră din judeţul Vâlcea, nedepinzând de furnizori externi pentru aceste materii prime.

  • Propilena este utilizată de Oltchim la producţia de polioli. La fel ca şi etilena, propilena se obţine din produşii secundari rezultaţi în urma rafinării ţiţeiului, prin intalaţia de piroliză. Oltchim se aprovizionează cu propilenă de la Arpechim, dar şi de la alţi furnizori interni şi externi, deoarece spre deosebire de etilenă, aceasta se poate transporta şi rutier.

 

Produse

  • PVC-ul este principalul produs al Oltchim. Combinatul de la Râmnicu Vâlcea are o capacitate de producţie de 450.000 de tone de PVC pe an, fiind unul dintre primii trei producători din Europa. Până în 2008 PVC-ul avea o pondere de peste 35% în cifra de afaceri a Oltchim. După ce Petrom a oprit livrările de etilenă către Oltchim, ponderea producţiei de PVC în cifra de afaceri totală a scăzut la 6-7%. Cea mai mare parte a producţiei de PVC a Oltchim mergea la export, în ţări precum Turcia, Grecia, Italia şi în alte ţări din jur, care nu dispun de astfel de unităţi de producţie. Principalii concurenţi ai Oltchim pe piaţa de PVC sunt combinatul Borsodchem din Ungaria şi producători din Ucraina.

  • Soda caustică are o pondere de 17% în cifra de afaceri a Oltchim pe 2011.Unul dintre principalii concurenţi ai Oltchim pe segmentul sodei caustice şi acidului clorhidric este Chimcomplex Borzeşti, companie controlată de Ştefan Vuza, care a participat la procesul de privatizare a Oltchim.

  • Poliolii reprezintă în prezent produsele cu cea mai mare pondere în cifra de afaceri a Oltchim, de 47%, după ce producţia de PVC a fost oprită. Oltchim are o cotă de piaţă de circa 4,9% pe piaţa de polioli din Uniunea Europeană. Principalul concurent al Oltchim pe acest segment este PCC Rokita, un combinat controlat de nemţii de la PCC, care sunt acţionari minoritari la Oltchim şi au participat şi la privatizare.

Utilizări

  • PVC-ul este utilizat în special în sectorul materialelor de construcţii, la producţia de tâmplărie din PVC, panouri din PVC şi ţevi din PVC. Cel mai mare procesator local de PVC este Teraplast Bistriţa. PVC-ul se utilizează şi în industria echipamentelor electrice, la izolaţii pentru cabluri şi carcase pentru dispozitive electrice. Din PVC se realizează şi produse de menaj, vase din plastic, navete pentru sticle, utilizate în comerţ la transportul băuturilor. Printre producătorii locali se numără Prodplast Bucureşti, controlat de Florin Pogonaru. PVC-ul mai este utilizat în industria de încălţăminte, industria alimentară, de cosmetice şi medicamente sau produse de uz biomedical.

  • Poliolii sunt utilizaţi la producţia de spume poliuretanice rigide sau flexibile utilizate în construcţii la realizarea izolaţiilor, la fabricarea adezivilor, a lubrifianţilor şi lichidelor de frână.

  • Spumele poliuretanice se folosesc în industria mobilei la tapiserii, în industria automobilelor la diverse repere (bord, volan), tapiserii auto. De asemenea se folosesc pentru izolatii termice la temperaturi joase (frigidere, camere frigorifice). Spumele poliuretanice sunt utilizate şi la obţinerea miezului de spumă pentru panourile tip sandwich.

  • Soda caustică se utilizează în industria petrolieră, în industria petrochimică, în industria aluminiului, în industria celulozei şi hârtiei pentru tratarea pastei de lemn, la fabricarea detergenţilor (ca materie primă), pentru obţinerea săpunului, la fabricarea coloranţilor, fenolului, fosfaţilor.

  • Acidul clorhidric este utilizat mai ales intern de către Oltchim pentru producerea clorurii de vinil şi mai departe a PVC-ului.
 
 
 
 

Cacealmaua de 200 milioane de euro de la Cupru Min

Situaţia de la Oltchim aminteşte de cacealmaua privatizării Cupru Min, unde licitaţia a fost câştigată de o firmă canadiană necunoscută, care s-a dovedit ulterior că nu are banii pentru a plăti pachetul de acţiuni. Ca şi la Oltchim, la Cupru Min nu au existat condiţii de calificare la licitaţie, ceea ce a descurajat participarea marilor grupuri din industria de minerit, care ar fi avut experienţa şi capacitatea financiară şi managerială pentru a dezvolta compania.

Firma Roman Copper Corp din Canada a câştigat licitaţia pentru Cupru Min oferind un preţ de 200,7 mil. euro pentru acţiunile statului, surclasându-i pe australienii de la OZ Minerals. Fostul Guvern, condus de Mihai Răzvan Ungureanu, s-a grăbit să-şi asume meritele pentru privatizare şi pentru preţul obţinut, dar imediat au apărut întrebări privind capacitatea acestei firme de a veni cu banii promişi. Au apărut imediat speculaţii privind nume de investitori care s-ar afla în spatele firmei canadiene, de la canadianul Stephen Roman până la românul Frank Timiş.

Singurele informaţii oficiale arătau că Roman Copper a fost înfiinţată de o mică bancă de investiţii canadiană, Bayfront Capital Partners, care nu avea în portofoliu tranzacţii mai mari de câteva milioane de dolari. Au apărut şi alte nume de firme, dar în final Guvernul a sistat negocierile spunând că investitorul nu are banii. Între timp, Roman Copper şi-a găsit o serie de asociaţi puternici şi a dat statul român în judecată, în timp ce guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a fost demis prin moţiune de cenzură, punându-i-se în spate eşecul privatizării.

Situaţia Cupru Min este în prezent incertă, compania neputând să mai fie privatizată din cauza litigiilor.

 

Ce spun analiştii
 

Valentin Petrescu, preşedinte al Patronatului Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă (PPTT)

Orice producţie românească e binevenită, oricât de mică ar fi aceasta, dar din păcate, cel puţin în cazul producătorilor de profiluri din PVC pentru uşi şi ferestre, nu întrevăd un efect pozitiv major în eventualitatea reluării producţiei de PVC la Oltchim. Nefiind foarte multe companii care să producă pe plan local profiluri de acest tip, stoparea producţiei de PVC la Oltchim nu a afectat foarte mult această piaţă.

Preţurile profilelor din PVC produse local nu vor fi influenţate de o eventuală reluare a producţiei la Oltchim, pentru că deja preţurile au atins un nivel foarte scăzut, odată cu criza, şi nu mai au de unde să scadă.

(Piaţa de tâmplărie termoizolantă s-a ridicat anul trecut la circa 600 de milioane de euro, din care circa 30% este reprezentată de piaţa de profile din PVC, potrivit estimărilor PPTT. În prezent, singurii producători mari de pe piaţa de profile din PVC din România sunt Gealan şi Teraplast.)

Gheorghe Piperea, avocat

Circul de la Oltchim ne spune foarte clar, cel puţin în opinia mea, că acolo urmează foarte rapid o insolvenţă, întrucât s-a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni de către un investitor care n-a adus decât o scrisoare de confort, nu una de garanţie.

Creanţa cea mai importantă şi cea mai dură, însă, creanţa Electrica, care este şi o creanţă garantată, n-a fost cumpărată de nimeni. De aici concluzia că oricând, în orice moment, se poate face această mutare. Poate că Electrica va cere insolvenţa sau poate că cineva va cumpăra această creanţă de la Electrica şi va cere insolvenţa şi aşa mai departe.

Creanţa AVAS e contestabilă. Să ştiţi că există o problemă cu această creanţă. Acum două săptămâni într-o AGA s-a votat împotriva conversiei acestei creanţe în acţiuni, dar s-a votat pentru majorarea acestei creanţe cu penalităţi, majorare care a făcut ca o creanţă de aproximativ 135 milioane dolari să fie transformată într-o creanţă de 250 milioane euro în momentul de faţă. Creanţele acestea sunt nişte creanţe un pic mai ciudate ca naştere şi ca existenţă. Ele sunt nişte creanţe vechi, de prin 1999, pe care le-avea la un moment dat spre recuperare AVAB, instituţia anterioară AVAS-ului. (...) Creanţa a fost majorată cu nişte CAS-uri. Nu a putut să fie recuperată, s-a încercat prin 2003 o conversie a acestor creanţe în acţiuni, a fost anulată conversia prin 2007 şi aşa a rămas, n-a mai putut să mai fie reglementată. Cineva într-o procedură de insolvenţă ar putea să "umble" la acestă creanţă contestând-o, supunând-o unei verificări. N-a verificat-o nimeni până acum. Ea figurează, ca atare, în contabilitate şi atât, dar asta nu înseamnă că este valabilă.

Arin Stănescu, şeful RVA Insolvency

Oricine dacă ar fi câştigat trebuia să rezolve şi problema creanţelor. (...) Problema nu e numai că e vorba de cele două creanţe ale Electrica şi ale AVAS. Trebuie să ştiţi că sunt şi alte datorii către diverşi furnizori, care sunt datorii nu de mii, ci de zeci de milioane. Trebuie să fie foarte clar că aceşti creditori nu vor începe să aplaude după ce cineva va privatiza, ci vor veni şi vor întreba: pe noi cum şi când ne plătiţi?

Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România

Investitori mai mari nu au venit pentru că situaţia de la Oltchim este foarte complicată şi există o problemă în sectorul producţiei de PVC. Povestea cu Arpechim este halucintantă. Există o logică economică care la noi este transformată într-o economie planificată. Vorbim despre integrarea unor lanţuri de producţie, dar nimeni nu întreabă care sunt costurile de punere în funcţiune, cât de rentabilă este această afacere şi în cât timp se pot recupera banii. Este clar că atât timp cât OMV nu şi-a asumat Arpechim ca o activitate rentabilă, ceva nu este în ordine acolo.

Închiderea activităţii Oltchim ne afecta la un moment dat şi ajunsesem din disperare de cauză să importăm materie primă din Taiwan. Acum suntem în faza de relocare a producţiei şi avem activitatea oprită.

(Florin Pogonaru este acţionarul principal al Prodplast Bucureşti, companie care produce mase plastice şi obiecte de uz casnic din PVC.)


Ionel Blănculescu, analist economic şi secretar executiv al Consiliului Consultativ pentru Mediul de Afaceri

Statul este vânzătorul şi poate să facă ce doreşte. De exemplu, s-a anunţat de curând că pentru privatizarea CFR Marfă sunt necesare condiţii de precalificare, care implică condiţii tehnice cum ar fi să ai experienţă în domeniu de 20 de ani, să ai o anumită cifră de afaceri şi aşa mai departe. Bineînţeles că ar fi trebuit să fie astfel de condiţii în procesul de privatizare al Oltchim. La această licitaţie nici nu au existat condiţii tehnice, ceea ce a fost o greşeală imensă. S-a executat un ordin al FMI de azi pe mâine. În aceste domenii speciale, cum este sectorul chimic, de obicei condiţiile tehnice au o pondere de circa 70%, iar ofertei financiare i se acordă o pondere de 30% pentru că această fabrică are o importanţă în economia românească. Ponderea este foarte importantă şi este folosită la departajarea câştigătorului.

Nu poate o persoană fizică să restructureze un combinat. Mittal a venit cu o anumită rezonanţă la activitatea Sidex când a preluat combinatul.

Ideea este că această privatizare este imposibilă şi se va închide cu un eşec. Două dintre cele 3 licitaţii s-au încheiat cu eşec şi cea de-a treia va avea aceeaşi soartă pentru că nu s-a respectat logica economică. Nici măcar la ofertă nu s-au pus condiţii. De exemplu, OPSPI a spus că nu-l interesează că societăţile la care Dan Diaconescu este acţionar au probleme pentru că oferta se face pe persoană fizică, ceea ce este o greşeală.

Tot procesul a fost viciat şi va conduce la eşec. Preţul nu va fi plătit, categoric.

O ofertă de 45 milioane de euro, în condiţiile în care trebuie să plăteşti datorii de 700 milioane de euro este o sumă de bani aruncată într-o gaură neagră. Aţi intra în privatizarea Oltchim ştiind că grevează acea datorie de 705 milioane de euro şi că a doua zi veţi putea da faliment. Oricând un creditor poate să ceară insolvenţa Oltchim după privatizare, iar acţionarul este ultimul îndestulat. Nu există vreun om de afaceri normal care să accepte acest lucru.

Vom ajunge să reluăm privatizarea Oltchim pe calea logică.

În calitatea mea de secretar executiv al Consiliului Consultativ pentru Mediul de Afaceri voi trimite premierului României o formulă de privatizare a Oltchim care să permită ca nume mari din domeniu să se prezinte la licitaţie.

Există un caz în care Comisia Europeană poate acorda un ajutor de stat legal. În anunţul de privatizare ar trebui să se comunice faptul că statul anulează cele două creanţe ale sale în valoare de 400 milioane de euro din cele 705 milioane euro, cât sunt datoriile Oltchim, cu condiţia ca investorul care va prelua combinatul să investească aceşti 400 milioane de euro în Oltchim pe parcursul a 5-7 ani. Statul atunci poate să solicite Comisiei Europene aprobarea pentru ajutorul de stat şi să existe această condiţie suspensivă ca ajutorul să nu fie acordat dacă nu se varsă ultimul euro din aceste investiţii.

Cred că mai degrabă TISE este interesată de Oltchim. Motivul este că este o afacere cu un potenţial mare pentru că are mai multe linii de afacere şi aproape tot ce ne înconjoară este creat pe baza produselor realizate de Oltchim. Petrochimia este o afacere foarte profitabilă dacă ştii să o gestionezi, mărturie fiind situaţia combinatului analog al Oltchim din Ungaria, BorsodChem.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO